La Ateneul Român, duminică, 20 septembrie, de la ora 11.00, în seria "Recitaluri şi concerte camerale" - Michelangelo Quartet

Pentru fiecare meloman întâlnirea şi un interviu cu Mihaela Martin este o mare bucurie. Acum, la 60 de ani de la despărţirea de George Enescu, fiecare amănunt din viaţa lui capătă importanţă. Cu siguranţă maestrul Ştefan Gheorghiu v-a vorbit despre George Enescu. Puteţi să povestiţi?

Ştiu ca Maestrul Ştefan Gheorghiu a fost profund inspirat atât de creaţia lui George Enescu, cât şi de faptul că a putut să îi cânte; l-a cunoscut şi, din câte am înţeles, în afară de faptul că a fost o inspiraţie foarte puternică pe undeva a fost şi un ajutor pentru ambii fraţi - Ştefan şi Valentin Gheorghiu, în a reuşi să meargă la Paris să se perfecţioneze. Pentru mine figura spirituală a lui George Enescu a fost prezentă înainte de a cunoaşte, de a interpreta lucrările sale. Atâta timp cât am fost educată de maestrul Ştefan Gheorghiu, constant am auzit ce importanţă pentru muzica românească a avut întotdeauna şi, pe urmă am descoperit eu însămi ce importanţă muzicală are nu numai pentru România, dar şi ca un element în istoria universală muzicală.

Stilistic v-a dat unele indicaţii sau v-a povestit despre maestrul George Enescu?

Nu pot să spun că mi-a povestit în sensul de a-mi da informaţii despre interpretare. Informaţii despre interpretarea muzicii lui Enescu am primit în mod practic în momentul în care am studiat Sonatele. Ţin minte că prima lucrare pe care am cântat-o a fost Impromptu concertant, care se cântă destul de puţin acum, însă ţin minte că a avut un impact extrem de puternic asupra trăirilor mele muzicale emoţionale. Prin această piesă, care putem spune că pe undeva nu este tipică pentru lucrările mai târzii ale lui Enescu, mi-a deschis o anumită dorinţă şi curiozitate de a cunoaşte şi de a cânta mai mult din creaţia enesciană.

La mai multe ediţii, aţi făcut parte din juriul Concursului Enescu - secţiunea vioară. Unde situaţi această competiţie într-o ierarhie a concursurilor de gen şi ce traiectorie are de la o ediţie la alta?

Concursul Enescu are un program foarte dificil. Din acest punct de vedere se clasează printre concursurile cu un nivel, cu cerinţe foarte ridicate, unde participanţii trebuie să stăpânească foarte bine instrumentul şi să aibă cunoştinţe destul de largi vis-a-vis de repertoriul care trebuie interpretat. Acum ce se întâmplă în ziua de astăzi: sunt foarte multe concursuri, bineînţeles sunt şi concursurile care au o tradiţie foarte lungă şi care au o reputaţie foarte solidă, mă refer la Concursul Regina Elisabeta de la Bruxelles, la Concursul Ceaikovski, care a avut o reputaţie extraordinară dar pe urmă nivelul a mai scăzut, acum se încearcă din nou să se ajungă sau să se depăşească chiar nivelul din anii '60, '80 şi aşa mai departe. Consider că are un viitor foarte promiţător Concursul Enescu datorită faptului că în primul rând pot participa, că participarea nu se face pe bază de selecţie. În ziua de astăzi se fac foarte multe selecţii pe bază de DVD-uri sau CD-uri pentru a fi acceptaţi participanţii. Aici este o participare liberă, foarte mulţi, care nu au posibilitatea sau se gândesc că nu-i avantajează faptul de a face o mostră de înregistrare, vin ştiind că pot participa. Cred că în momentul în care câştigătorilor li s-ar oferi posibilitatea de a avea concerte în România, cred că ar face şi mai interesantă participarea la Concursul George Enescu şi cred că pe undeva s-ar răspândi această tactică, să spunem aşa, de a construi cariera câştigătorilor premiilor, premiul unu, doi, trei, mă gândesc.

Da, se încearcă deja acest lucru. Cum se prezintă concurenţii acum, raportaţi şi la perioada în care eraţi o participantă activă la viaţa competiţională internaţională?

În primul rând sunt mult mai mulţi concurenţi decât erau înainte, pentru că eu îmi aduc aminte când am participat la concursuri de exemplu, participanţi din Asia erau mult mai puţini decât sunt astăzi. Astăzi sunt foarte mulţi; în special şcoala violonistică coreeană este foarte puternică. Deci numărul de participanţi este mai ridicat. Ca varietate de personalităţi muzicale nu pot spune că..., da..., poate înainte personalităţile muzicale erau mai bine definite decât astăzi. Mă gândesc că (această situaţie n.n.) este pentru faptul că totul este foarte puternic mediatizat, au acces la youtube, de multe ori compară interpretări şi merg cum ar merge de exemplu la cumpărături: le place ceva din cântatul unui interpret şi atunci copiază. Pe undeva este puţin mai greu, cel puţin pentru mine, să fiu convinsă de individualitatea muzicală însă bineînţeles sunt şi excepţii: sunt tineri muzicieni, tineri violonişti care sunt foarte convingători şi care au într-adevăr ceva personal de spus, care sunt foarte solizi instrumental şi au o dorinţă de cunoaştere şi, asta se reflectă în cântatul lor.

Ce rol credeţi că au avut participările la concursurile internaţionale şi premiile obţinute în construirea carierei muzicale pe care o desfăşuraţi acum cu un real succes?

Pe mine m-au ajutat foarte mult aceste concursuri pentru că în perioada în care am participat - ultimul meu concurs l-am făcut la vârsta de 24 de ani şi deja era cred al optulea sau al nouălea, nu ştiu, cam aşa ceva - era foarte important, mai ales cum trăiam în România. M-a ajutat foarte mult, ca urmare a acestor premii, să fiu invitată la concerte unde am obţinut şi un impresariat care avea o reputaţie foarte bună şi cu care am lucrat mulţi ani. M-a ajutat şi faptul că nici nu erau aşa de multe concursuri - eu nu am făcut concursurile aşa-zise mici sau mai puţin importante, ci am mers la concursurile care erau foarte importante. Acestea aveau o deschidere foarte mare spre o scenă reală a vieţii concertistice. În acea perioadă cred că pentru mine a fost un ajutor enorm faptul că am participat la aceste concursuri şi bineînţeles unde am reuşit să câştig premiul întâi, de asemenea m-a ajutat foarte mult. Dar acesta a fost doar un început. După aceea de fapt începe munca serioasă pentru că trebuie să ştii cum să-ţi păstrezi o carieră pe care o începi şi, cum să ţi-o construieşti în aşa fel încât să se dezvolte şi să devină mai larg spectrul de activitate.

Ştim că sunteţi Profesor Hochschule für Musik und Tanz Köln. Cum este primit Enescu de studenţii pe care îi aveţi la clasa de vioară?

Muzica lui Enescu pentru cei care nu sunt familiarizaţi - în primul rând nu sunt familiarizaţi cu limba română, pentru că după părerea mea fiecare compozitor are ceva în comun cu limba ţării de unde vine - la început pare puţin straniu pentru că li se pare că sună ca muzica franţuzească impresionistă, puţin ca Debussy. Elementele folclorice li se par foarte atrăgătoare, dar ceea ce este foarte important pentru ei în a înţelege muzica lui Enescu este faptul că Enescu a fost foarte precis în informaţii. În tot ceea ce scrie în partitură este foarte multă informaţie de digerat şi trebuie citit cu foarte multă răbdare. Dar, în momentul în care citesc şi în momentul în care fac conexiunea între informaţia scrisă şi sunetele, armoniile care sunt în muzica lui Enescu, aceasta devine din ce în ce mai accesibilă pentru ei. Este clar, le dau foarte mult Enescu, mai ales mulţumită Concursului Enescu că trebuie să prepare o lucrare Enescu. Atunci trebuie să înveţe, dar învaţă cu plăcere şi, îşi dau seama că pe urmă, a pune într-un recital o lucrare de Enescu creează (în cea mai mare măsură a unui program standard), aduce o notă specială în alegerea repertoriului.

În Festivalul Enescu sunteţi prezentă în recital cu cvartetul Michelangelo. Cât de importantă şi ce rol joacă muzica de cameră în formarea unui artist?

Ceea ce pot spune eu în legătură cu importanţa muzicii de cameră, spun din proprie experienţă pentru că în România până am plecat, până am părăsit ţara în '86, activitatea mea de muzică de cameră se reducea la sonate şi poate, din când în când la un trio dar de fapt nimic cu o bază serioasă. Clar, am studiat muzică de cameră în Conservator însă nu îmi dădeam seama atunci cât de importantă este muzica de cameră. Am descoperit în anii după ce am plecat, participând la foarte multe festivaluri de muzică de cameră care au loc verile (toate verile mele din '86 până în ziua de astăzi sunt total ocupate cu festivaluri de muzică de cameră şi aşa am descoperit!) un repertoriu care este într-adevăr (pot spune cu cea mai mare convingere pe care o am) la nivelul cel mai ridicat în ceea ce priveşte creaţia tuturor compozitorilor. Faptul că din 2002 am format un cvartet, cvartetul Michelangelo, de asemenea m-a ajutat enorm în a înţelege mai bine şi lucrările solistice ale compozitorilor pe care îi interpretez şi consider că latura aceasta, muzica de cameră, eu o consider cea mai bună şcoală pentru fiecare de a se educa, de a se autoeduca, de a se autocultiva, de a înţelege diversitatea stilurilor muzicale. Sunt recunoscătoare şi mă simt privilegiată de a avea ocazia să cânt în mod regulat în grupuri de muzică de cameră.

Cât de des cântaţi Enescu în formaţiile de muzică de cameră?

În formaţiile de muzică de cameră nu cântăm aşa de mult Enescu pentru că depinde şi foarte mult de proiectele care ne sunt prezentate de organizatori. De exemplu anul acesta cântăm foarte mult Beethoven şi avem proiecte care sunt bazate pe Integrala Beethoven. Sunt proiecte care iau foarte mult timp şi în momentul în care trebuiesc pregătite efectiv nu putem să le amestecăm cu nimic altceva. În festivaluri în care nu am participat în formaţia de cvartet, am cântat Cvartetul cu pian de Enescu, pe care l-am prezentat şi în Festivalul Enescu acum câţiva ani, însă în afară de Sonate şi acest Cvartet cu pian de Enescu nu mă pot lauda că am cântat prea mult sau destul de mult Enescu, din păcate.

Cum simţiţi publicul din România raportat la cel din celelalte părţi ale lumii?

Publicul din România a fost întotdeauna şi va rămâne pentru mine probabil publicul cel mai special pentru că în România am păşit prima dată pe o scenă în faţa unui public. Întotdeauna simt o căldură din partea publicului în momentul când sunt pe scenă şi, pe undeva, şi ştiu la ce să mă aştept din partea lui. Sunt întotdeauna foarte bucuroasă când am ocazia să vin în România, să cânt, să mă simt apreciată şi să ştiu că pot, în orice caz încerc, să dau tot ceea ce pot oferi muzical în interpretările mele către acest public pe care eu îl consider minunat.