"Dacă n-ar fi ura ta,ne-ar da voie sa plecăm..." îi spune blânda Crysothemis surorii sale, Elektra.

 Crysothemis versus Elektra sau o făptură luminoasă în contrast cu una demonică... O fiică gata să-şi ierte şi alta, gata să-şi ucidă mama (şi pe iubitul ei, Aegisth) pentru a răzbuna moartea tatălui, regele Agamemnon...O mamă (Klitemnestra) bântuită de coşmaruri, un frate (Oreste) care vine să împlinească răzbunarea...şi apoi moartea eroinei (Elektra). "Fericit e cel ai cărui fii se înlănţuie în dansul tragic al victoriei!" spune ea, şi aşa moare...dansând.

ELEKTRA este o operă dificilă, de cântat şi de receptat. Richard Strauss şi-a arătat aici forţa personalităţii, mergând până în cele mai întunecate laturi ale existenţei umane. În versiune de concert, cu traducere (întreruptă,de multe ori), pentru un public destul de eterogen, poate avea un impact... diferit, pentru fiecare. Şi cam aşa a fost... Aplauzele au confirmat ideea de eveniment şi bucuria întâlnirii cu mari artişti, dar au fost şi câteva persoane care au părăsit sala, pe parcurs... 

Pe scenă, încercând un minim joc, sugestiv atât cât a fost posibil, cântareţii... 

În soprana Elena Pankratova am regăsit cu mare plăcere (pentru mine a fost surpriza plăcută a serii), o Elektra cu calităţi vocale şi expresiv-dramatice redutabile, care a cules, de altfel, şi aplauzele cele mai entuziaste. 

Pe Agnes Baltsa (celebra mezzosoprană, câştigătoare a Concursului "George Enescu ") am aşteptat-o cu bucurie si cu interes. Nu am regăsit în totalitate personajul teribil,care trebuia să dea fiori (căci glasul nu mai are aceeaşi forţă ca altădată şi tocmai vocea este unul dintre punctele forte pentru rol) dar din unduirile glasului, cu care a ştiut sa dea expresie şi sens, din jocul scenic, a construit un personaj credibil. 

Soprana Anne Schwanewilms, în rolul Crysothemis...o straussiană rafinată, care "pictează cu sunete", după cum scria un cronicar german...şi aşa este. Blondă,înaltă,frumoasă,într-o rochie roşie, a fost cea care a adus tribut de frumuseţe, compasiune şi iubire, printre înneguratele personaje ale tragediei. 

Oreste a fost basul Rene Pape. Vocea învăluitoare, profundă, frazarea impecabilă, trăirea... cuvintelor până la cea mai subtilă respiraţie ne-au arătat un artist dintre cei pentru care cântul, muzica reprezintă ..dacă nu totul, atunci... aproape. 

Acestea au fost în ELEKTRA, rolurile importante şi interpreţii lor. Toti cei care au interpretat marea tragedie a lui Richard Strauss (în total 15 personaje) au construit însă cu inteligenţă şi subtilităţi vocale şi expresive o lume bulversantă, întunecată, cu rare efuziuni de lirism, o lume a crimei şi răzbunării. 

Orchestra Operei Bavareze de Stat a fost, evident, ca acasă într-o partitură care pentru alte ansambluri poate fi uneori o provocare sau chiar ...un coşmar. 

Sebastian Weigle, la pupitru, obişnuit cu scriitura complexă straussiană, cu capcanele ei, a reuşit, în mare parte, să creeze o atmosferă straussian-tragică, de la primele comentarii ale servitoarelor până la dansul de menadă şi moartea eroinei titulare. O călătorie ...în timp şi în profunzimile sufletului uman, cu un ansamblu masiv din care au făcut parte şi muzicieni din Corul Academic Radio, pregătit de Dan Mihai Goia.