Ateneul Român, luni, 14 septembrie, ora 17.00 - "Les Dissonances". Solist: Xavier Phillips - violoncel

Anca Florea, critic muzical:

La sfârşitul celui de-al doilea concert, sincer îmi pare rău că nu mai există şi o continuare. Realmente este un ansamblu impresionant, în primul rând, cel puţin eu, văd pentru prima oară o orchestră mare, care cântă fără dirijor şi cântă extraordinar şi se relaţionează, instrumentiştii, se simt, se coordonează incredibil. Aş remarca şi faptul că în ambele programe au inclus câte o partitură de Enescu. Astăzi având un solist, un violoncelist deosebit de bun. M-am uitat în mod special cântând cu mare plăcere şi investindu-se în ceea ce trebuie sa reliefeze într-o partitură dificilă, solicitantă şi din păcate, destul de puţin cântată şi la noi. Prima piesă, cea de Schnittke poate a surprins publicul meloman, dar cred că a captat acea glumă să spunem, a introducerii unei presupus dirijor care s-a agitat destul de mult pe scenă, iar simfonia de Brahms a fost spectaculoasă şi reconfirm ceea ce spuneam, că ansamblul este într-adevăr cu totul special şi mi-aş dori să mai fie invitat la noi.

Lavinia Coman, pianistă:

Fiecare piesă în parte a fost o experienţă unică. Nu ştiu despre care aş putea să vorbesc. Sunt întru totul fermecată de ceea ce fac aceşti artişti şi ne demonstrează şi ne dau şi o lecţie de viaţă: cum se poate trăi împreună, în mod armonios, în mod consensual, fără să existe un şef deasupra capetelor noastre care să ne poruncească ce să facem. E absolut divin ce se întâmplă zilele acestea la Ateneul Român.

Marina Cazacu, violoncelist:

Sunt impresionat de performanţa tânărului violoncelist francez şi de fapt a ansamblului, în general, de a cânta fără dirijor, lucrări atât de dificile. Ideea de a cultiva muzica de cameră la acest nivel şi la acest număr mare de muzicieni este originală, creează de fapt, o responsabilitate mult mai mare fiecărui muzician care face parte din acest ansamblu şi am fost impresionat de raportului dintre toţi muzicienii din orchestră şi solist, care au creat o versiune poate mai solistică şi mai virtuozistică a lucrării faţă de caracterul ei care este mai degrabă o povestire din timpuri mai vechi şi au creat totuşi o bucurie de a asculta o lucrare scrisă la 18 ani de Geore Enescu, o lucrare de tinereţe, pe care astăzi o apreciem, pentru că ne gândim cât de mult a însemnat această lucrare pentru evoluţia lui componistică.

Sala Mare a Palatului, luni, 14 septembrie, ora 20.00 - Corul Şi Orchestra Filarmonicii "George Enescu". Dirijor: Leo Hussain. Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner.

Gianluigi Mattietti, critic muzical:

Foarte bună interpretare. Ambele voci Wozzeck şi Maria, foarte dramatice au făcut să pară o adevărată reprezentare teatrală, chiar dacă a fost o operă în concert. Am fost impresionat de nivelul orchestrei şi al dirijorului. Totul a fost minunat, iar împreună cu Elektra de ieri, pare să fie fantastic. Păcat că nu există o montare scenică a acestor opere, dar sper, data viitoare.

Irina Margareta Nistor, critic de film:

E foarte intensă, foarte complicată, cred că merita să o asculţi o dată în viaţă. Cred că e un efort teribil şi pentru public şi pentru interpreţi, dar pe de altă parte e un tur de forţă şi trebuie să ai răbdare să mergi până la capăt, pentru că de-abia atunci îţi dai seama cât de bine a fost. Mi-ar fi părut rău să nu fiu în această seară aici, pentru că văzusem şi filmul pe aceiaşi temă şi piesa de teatru, toate sunt la fel de complicate, fiecare în felul ei. Mi-a plăcut la final, mai ales, partea cântată în româneşte, un puşti formidabil şi la aplauze, faptul că soliştii s-au întors spre cor să-l aplaude şi corul spre solişti. Mi s-a părut unul dintre cele mai frumoase momente.

Viniciu Moroianu, pianist:

Este un mare eveniment cultural bineînţeles. Eram foarte mic, când în anii '60 şi-a făcut istoric o audiţie radio. Există o carte despre Wozzeck, a Valentinei Sandu Dediu, dar într-adevăr, prima oară publicul aude. Cred că este o încununare în privinţa modului ca publicul românesc să fie informat asupra marilor capodopere ale secolului XX.

Vladimir Pană, meloman:

Din păcate a fost văduvită partea spectaculară, dar din punct de vedere vocal a fost ireproşabil. Orchestra Filarmonicii s-a cam depăşit pe ea, asta datorită dirijorului, care a fost şi în ediţia trecută şi atunci a făcut tot aşa, o performanţă remarcabilă. Ideal ar fi ca, vorbind de la acest Wozzeck-ul acesta să se dea pe scena Operei. Pentru cei care sunt amatori numai de bel canto, sigur că e greu de suportat, dar dacă vrei să mergi cu secolul înainte, e clar că trebuie să treci prin toate curentele muzicale şi atunci e dovada că am stat până la sfârşit. Am fost la toate cele 22 de ediţii ale festivalului .

Doina, inginer:

Mi s-a părut o parodie, adică eu n-am înţeles nimic. Este mintea unui om bolnăvicios, este dezlânat totul şi muzica este o muzică grea, obositoare., nu e o muzică.