Anca Florea, critic muzical:

Mi-a făcut mare plăcere, mai ales că aș vrea să-l compar cu cel de ieri. Orchestra din Monte Carlo a sunat cu totul altfel, mult mai temperată, mult mai expresivă ca paletă de nuanțe, de culori, cu o primă parte Bartok-Enescu, foarte bine echilibrată. Sigur, cu tentă folclorică, dar într-o manieră elevată. Foarte bine realizate ambele lucrări de către instrumentiștii care, probabil, nu sunt foarte familiarizați cu acele partituri, iar Mahler a fost o adevărată încântare, pentru că orchestra a cântat splendid. Cristian Mandeal este un îndrăgostit și un bun cunoscător al partiturilor mahleriene, iar cei doi soliști, de asemenea și foarte experimentați și foarte bine aleși pentru lucrarea respectivă. Cred că au fost exact ce trebuie, un heldentenor, poate cam prea wagnerian, zic eu, și o mezzosoprană, Ruxandra Donose, elegantă, expresivă și cuceritoare, ca întotdeauna.

Marin Cazacu, violoncelist:

O orchestră superbă, cu sonorități calde, impresioniste pe alocuri. E adevărat că repertoriul a fost foarte provocator pentru ei, pentru o orchestră occidentală, cu spirit francez, Bartok-Enescu. Enescu e adevărat că are legătură cu cultura franceză și atunci poate s-au apropiat mai ușor de Enescu, dar și de Bartok. Mi-a plăcut foarte mult cum au interpretat. Solo-urile suflătorilor au fost impresionante, iar în partea a doua, repertoriul cu doi soliști fabuloși și cu un dirijor de excepție. A ieșit o versiune interpretativă cu totul și cu totul extraordinară.

Sala Mare a Palatului, miercuri, 16 septembrie, ora 20.00 - Orchestra Filarmonicii din Viena. Dirijor: Semyon Bychkov. Solistă: Valentina Naforniță-soprană.

Valentina Naforniță, soprană:

Fantastic. Toți m-au ajutat să mă simt foarte bine. Maestrul dirijor a fost o plăcere enormă să lucrez cu dumnealui. Desigur și orchestra m-a susținut. Melodiile sunt atât de frumoase, atât de romantice, am avut o plăcere deosebită să le cânt.

Georgeta Stoleriu, soprană:

O seară foarte frumoasă. O orchestră care nu se ferește de sonorități diafane, chiar dacă acustica este în continuare defavorizantă. Un Brahms răscolitor, cu tragism, cu frământare, cu tristețe și un Haydn foarte nobil făcut, foarte precis, foarte omogen, foarte adunat. Cât despre Enescu, a fost un moment care a scăzut puțin din calitate. Mă refer mai întâi, chiar la orchestră. Cred că nu s-au aplecat cu suficientă atenție asupra partiturii, iar Valentina și-a etalat o voce foarte frumoasă, parcă rotunjită de când a plecat. O prezență plăcută, un cânt corect, dar nu a fost Enescu. Mai este până când să ajungă să-l pătrundă și să-i vină la îndemână acest ciclu.

Marian Parie, stilist:

A fost o surpriză foarte plăcută să o ascultăm pe Valentina Naforniță în București. Pentru mine a fost o surpriză că Haydn s-a cântat și ieri și astăzi. N-am înțeles schema, având în vedere că Haydn a scris totuși foarte mult, un pic redundant, dar interpretarea la indigo. Cred că e una dintre cele mai bune ediții ale festivalului care au fost vreodată și chiar îmi pare rău că se termină, dar se termină apoteotic, cu un Concertgebouw strălucit.

Semyon Bychkov, dirijor:

A fost o bucurie. Aceasta este cea mai bună descriere. Un festival este prin definiție o sărbătoare a muzicii, a legăturilor pe care le avem prin muzică între interpreți și cu publicul. Aveți cei mai mari artiști aici, manifestări muzicale variate și mi se pare extraordinar. Muzica este peste tot în oraș, în Piață, în săli și înseamnă că există această nevoie. Asta inspiră existența festivalului. Așadar, felicitări. Valentina este o artistă foarte talentată. O ascultasem deja la Opera din Viena și acum am avut ocazia de a colabora pentru prima dată, iar lied-urile lui Enescu pe care ea, dar și orchestra nu le-am mai cântat, iar eu nu le-am mai dirijat au fost o descoperire, o experiență pozitivă și în două zile le vom cânta și la Musikverein din Viena, unde Valentina este la fel de iubită ca aici.