Duminică 6 septembrie 2015, la Sala Mică a Palatului, de la ora 11,00, vom avea parte de un moment deosebit cu Musica Nova, ansamblu alcătuit din Florian Popa-clarinet, Frederic Moreau- vioară, Dorel Fodoreanu - violoncel şi pianista Mara Dobrescu

Mara Dobrescu, în recitalul formaţiei Musica Nova, din care faci parte, sunt incluse lucrări de Enescu, Bartok şi Messiaen. Sunt compozitorii tăi preferaţi, desigur vorbim despre cei din sec. XX.

Da, sunt foarte bucuroasă să fac parte din acest minunat program şi sunt legată de acest trio în la minor de George Enescu, trio pe care de altfel l-am şi înregistrat la una din casele de discuri din Franţa. Este o lucrare pe care am studiat-o foarte mult şi am încercat să-i înţeleg sensul şi mă bucur că, cu această a doua ocazie o pot din nou revedea, pentru că noi, interpreţii ne schimbăm şi lucrările le vedem un pic altfel.

Când ai fost cooptată în formaţia Musica Nova?

Am fost contactată de domnul Mihai Constantinescu pentru a face parte din acest concert şi programul era deja stabilit, ceea ce mi-a plăcut, pentru că este de fapt un challenge extraordinar; în multe cazuri, în concerte, apare numai Quatuor pour la fin du Temps, care este o lucrare gigantică şi sunt absolut onorată să cânt cu Dorel Fodoreanu, cu Florian Popa, care au o experienţă extraordinară şi care de altfel, în pauzele repetiţiilor ne povestesc întâlnirile cu marele Sergiu Celibidache şi atunci sigur, pauzele devin un pic mai mari; noroc că timpul este destul de limitat şi atunci repede revenim la lucru.

Cu Florian Popa ai evoluat pe scenă până acum?

Este prima oară. Este prima oară când colaborăm şi sper să nu fie ultima.

Şi cu Dorel Fodoreanu, care este stabilit la Paris? Cred că e mult mai uşor să vă întâlniţi.

Da, este mult mai uşor. Sper, de-acum încolo am pus bazele unei mici colaborări pe viitor, sper să putem continua această colaborare, în care suntem toţi fericiţi.

În concursul Enescu din toamna anului trecut, ai susţinut un recital cu preşedintele juriului de pian, cu Jean Claude Pennetier. Ai şi studiat cu el. Ce te impresionează la acest mare pianist?

Este o personalitate pe care o admir profund, atât ca muzician, cât şi ca om. Pentru mine se apropie un pic de personalitatea lui Dinu Lipatti pe undeva, pentru că are această puritate. Jean Claude Pennetier este pentru mine un model şi a fost într-adevăr o bucurie şi îi mulţumesc pentru acest cadou pe care mi l-a făcut în acea zi la Ateneu. A rămas în memoria mea şi a dânsului. Vorbim destul de des despre acest concert.

El a devenit preot al bisericii ortodoxe.

Da, este preot chiar a bisericii române. Este o personalitate extraordinară şi puţină lume ştie că a făcut şi teatru. L-am întâlnit prima oară în cadrul unui proiect teatralo-muzical, pe care l-am susţinut acum ani de zile şi de aceea, toate aceste activităţi ne leagă, teatrul, spiritualitatea, muzica, pianul. Am legat cu el o prietenie profundă.

La fel ai avut privilegiul să studiezi cu Martha Argerich.

De fiecare dată când povestesc, mi se pare că nu ştiu dacă vorbesc despre un vis sau despre o realitate. Sunt nişte momente în viaţă, într-adevăr, când visele ţi se împlinesc, parcă nu-ţi vine să crezi! Prima oară a fost la Beppu - Japonia, unde am fost aleasă printre cei trei studenţi cu care Martha Argerich şi-a ales să lucreze. De fiecare dată când mai mergeam în Japonia, nu ştiu cum făcea, ştia că am ajuns şi trimitea pe cineva şi iată, din nou ne revedeam şi mai povesteam, mai cântam.

Spune-mi te rog, succesul ţi-a influenţat personalitatea?

Nu, nu cred. Am avut o educaţie destul de severă, să spun aşa, graţie profesoarei Gabriela Stepan, care, întotdeauna, chiar şi după ce câştigam multe premii, chiar premii I, îmi spunea da, dar acesta e numai începutul, trebuie să mergi mai departe. Mai erau încă multe de făcut şi sigur că am păstrat această exigenţă. În muzică într-adevăr, niciodată nu ajungi de fapt să poţi să spui gata, am versiunea perfectă, o bat în cuie şi încerc s-o fac aceeaşi de fiecare dată. Nu, de fiecare dată, cum spuneam şi pentru trio de Enescu, în început de interviu, noi înşişi ne schimbăm şi atunci asta este minunat şi atunci totul este mişcare, totul se schimbă şi de altfel şi Alfred Brendel şi mulţi pianişti înregistrează integrale la 30 de ani diferenţă şi e extraordinară schimbarea care se produce în astfel de interpretări.

La Paris locuieşti de mult timp. Cum te simţi acolo?

Foarte bine. Sunt îndrăgostită de Paris. Este un loc unde mulţi muzicieni din România s-au dezvoltat, s-au împlinit şi toate aceste amintiri, ar fi vorba de Enescu, Lipatti, Eugen Ionescu şi lista e lungă, Emil Cioran. Toate aceste personalităţi sunt în studioul meu de muzică într-o fotografie, o carte, o scrisoare şi îmi ţin companie.

În prezent, colaborezi cu artiştii români stabiliţi în Franţa?

Am colaborat în cadrul unui festival al orchestrelor de cameră din Paris, cu Miruna Ţuţuianu şi chiar am interpretat Cvartetul de Enescu împreună cu câţiva muzicieni din acea orchestră. Am avut şansa să lucrez cu Teodor Paraschivesco la Conservatorul Naţional Superior din Paris. Timp de doi ani de zile am fost sub îndrumarea dânsului; desigur sunt o foarte bună prietenă a lui Ferenc Vizi, cu care încercăm să ne vedem din când în când, dar nu prea reuşim, pentru că fiecare din noi are o agendă destul de plină.

Cum arată agenda ta recentă?

Ultimul concert pe care l-am susţinut a fost Festivalul "Ecouter Voir". Este un festival care are loc la Tourcoing, în nordul Franţei. Un concert mai deosebit, deoarece, împreună cu pianistul şi dirijorul Nicolas Kruger, am făcut o transcripţie a operei "La chateau de Barbe Bleue" de Bela Bartok.

Castelul lui Barbă Albastră, transcripţie pentru pian, voce şi…

Transcripţie pentru pian la patru mâini, celestă şi armonium, deci eram înconjuraţi pur şi simplu de aceste claviaturi.

Pentru tine, muzica de cameră reprezintă domeniul în care excelezi şi pe care îl preţuieşti cel mai mult.

Urmează acum, în această vară să mai particip la două festivaluri. Unul din ele este "Musique Sur Ciel", care are loc într-un oraş medieval, cu un nume deosebit, se cheamă Cordes de Ciel şi în cadrul acestui festival, sigur sunt invitaţi mari violonişti, ca Augustin Dumay, Tedi Papavrami, dar şi compozitorul Philippe Hersant, cu care voi colabora şi ale cărui lucrări le voi interpreta, comentate de compozitor în direct.

Din câte ştiu, ultima ta evoluţie la Bucureşti a avut loc în martie, într-un recital ce s-a numit Suflet în culori.

Da, a fost un moment foarte emoţionant, deoarece e prima oară în România când particip la un concert de caritate, pentru că în Franţa, chiar am organizat două concerte de caritate. La Bucureşti m-am bucurat foarte mult să împart scena cu Remus Azoiţei şi cu Diana Ionescu.

Din punctul meu de vedere, culorile îşi definesc arta pianistică. Poţi să te întreb, dacă îţi definesc şi viaţa personală?

Da, cred că da. Îmi place foarte mult natura, îmi plac florile, găsesc că fiecare culoare te influenţează într-un fel şi îmi place să-mi organizez viaţa în funcţie de aceste culori. Nu neapărat în îmbrăcăminte, dar în casă, în grădină.

Trebuie să fie minunat. Alte criterii după care îţi organizezi viaţa, care ar fi?

E o întrebare foarte grea, deoarece ar fi mult de vorbit despre asta. În principiu, încerc să-mi găsesc timp. Este problema timpului, care ne încurcă pe toţi un pic în această epocă şi într-adevăr, suntem solicitaţi din toate părţile . Eu încerc să-mi găsesc timp şi pentru copii şi pentru viaţa privată şi în acelaşi timp să-mi pot să-mi continui cariera, ca pianistă şi din când în când reuşesc, alteori e un pic mai greu, dar cu timpul învăţăm să vedem priorităţile.

Care sunt proiectele tale de suflet?

Da, voi face parte dintr-un proiect, Compozitorul Ravel, proiect care este încă în fază incipientă. Nu ştiu dacă pot să dau foarte multe detalii, deoarece deocamdată este un pic secret. Mi-ar place foarte mult să se poată realiza. Un alt proiect de suflet ar fi realizarea unui nou disc în anul 2016. Dar şi despre acestea am să vă mai povestesc într-un viitor interviu. Până atunci sigur sunt concertele, festivalurile din această vară. Am şi o academie de vară în luna august.

Unde?

La Seyne sur Mer. Este o localitate minunată, lângă Toulon, în sudul Franţei. Această academie este combinată şi cu un festival, Notes d'ete se cheamă, unde voi interpreta cvintetul de Dvorak şi trio pentru corn, vioară şi pian de Brahms. Sunt încă multe în agendă, dar nu le voi povesti pe toate. Sigur, mai este şi un recital cu mezzosoprana Caroline Fevre, cu care am o relaţie privilegiată. În fiecare încerc să mă implic cât mai mult, de aceea nu pot să vă răspund aşa pe scurt. Fiecare concert, fie că e sală mică, sală mare, de fapt, ne reprezintă şi muzica pe care o abordăm încercăm să o interpretăm cât de bine putem.