Arhivă : 2015 |

Tânărul dirijor Maxim Emelyanychev, cu ansamblul Il pomo d'oro

Duminică, 6 Septembrie 2015 , ora 21.47
 

Din Nordul Rusiei spre universul clavecinului, al muzicii vechi…

Pentru mine a fost o poveste destul de lungă, un process educativ care a început la un colegiu coral, iar atunci când am ajuns la Conservatorul din Moscova am dorit să mă perfecționez în domeniul muzicii vechi, mai ales în interpretarea muzicală instrumentală. La Conservatorul moscovit am fost admis la departamentul de instrumente istorice și am studiat la clasa de clavecin. Pentru un dirijor cred că este foarte important să poată cunoaște aspectele interpretative legate de cât mai multe stiluri musicale, limbaje sonore, cu atât mai mult cu cât în epocile trecute nu exista noțiunea de dirijor - în înțelesul contemporan nouă al acestui termen. Pe atunci, cineva de la clavecin sau de la vioara I prelua conducerea muzicală și cred că este și astăzi cea mai bună soluție când abordezi muzica veche.


V-ați mai întâlnit cu partitura operei Catone in Utica?

Pentru mine va fi o premieră, căci înregistrarea a fost realizată de Riccardo Minasi, diriijorul principal al orchestrei Il Pomo d'oro. Tot el a realizat și montarea scenică. Pentru mine va fi o premieră, dar am fost foarte mult interesat de această muzică și mai ales de aspectul ei dramatic. Libretul lui Pietro Metastasio este realizat în maniera în care dramaturgia poate fi foarte interesantă.


Ați participat ca interpret la alte concerte sau spectacole cu această lucrare?

Nu.


Veți dirija de la clavecin?

Din păcate nu mă voi afla la clavecin de această dată - doar voi dirija. Poate dacă am fi folosit și un al doilea clavecin… Dar nu e cazul acum.


Ați mai colaborat cu o parte dintre soliștii acestui concert…

Da, căci am avut un amplu turneu cu opera "Tamerlano" de Handel și erau două clavecine pe scenă. Am cântat unele secțiuni împreună cu Federica - clavecinista care va susține greul și aici la București, iar alte porțiuni ale operei le-am dirijat.

Anca Ioana Andriescu