Festivalul George Enescu 2017. Interviu cu compozitorul Nigel Hess
Una dintre noutatile propuse de Festivalul Enescu din acest an este seria de concerte care au loc de la ora 13.00, la Sala Radio, sub genericul Muzica secolului XXI. In 22 septembrie, una dintre lucrarile prezentate de Orchestra Filarmonicii din Bacau, condusa de Cristian Lupes, este Concertul pentru pian si orchestra de Nigel Hess, cu Vassili Varvaresos, laureat al Concursului George Enescu din 2014, solist. Bilete sunt inca disponibile aici.
Cristina Comandasu a stat de vorba cu Nigel Hess.
Sunt sinceră: pe pianul meu de acasă se regăsește o partitură semnată de Nigel Hess, din care cânt destul de des, pentru că o consider o muzică frumoasă și reconfortantă. Muzica lui Nigel Hess, un compozitor britanic de 63 ani, se bucură de foarte mare succes: muzică de teatru, film, televiziune, dar și lucrări simfonice și concertante, așa cum este Concertul pentru pian și orchestră înregistrat de Lang Lang, care va putea fi ascultat și la București, în 22 septembrie, la Sala Radio, și în 20 septembrie la Bacău.
Prima mea întâlnire cu dvs. a fost prin intermediul partiturilor dvs. și a CD-urilor cu muzica dvs. Sunt oameni care au acasă partiturile dvs. după care cântă în mod frecvent, alții, vă ascultă Concertul pentru pian și orchestră cu lacrimi de emoție în ochi. Aș spune că sunteți un compozitor de succes. Ce este însă succesul pentru dvs.?
Este o întrebare dificilă. Cred că se poate vorbi de succes când scrii muzică pentru a comunica cu alți oameni. Până în urmă cu 2 ani, am lucrat numai în media - film, televiziune, mult teatru - și toată muzică de acolo este despre comunicare, despre emoțiile oamenilor. Dacă muzica mea face aceste lucruri, din punctul meu de vedere, acesta este succesul.
Cred că muzica dvs. poate fi numită, pur și simplu, frumoasă. Care sunt sursele dvs. de inspirație?
Ele vin de pe diferite niveluri. Sigur, dacă scrii muzică pentru media, poate fi povestea pe care trebuie să o ilustrezi, personajele, locul de unde vine muzica. În ceea ce privește Concertul pentru pian și orchestră, care va fi cântat și la București, a fost foarte interesant: cel care mi-a cerut să-l scriu a fost Prințul Charles al Marii Britanii, după ce a văzut filmul Ladies in lavender, la care eu am compus coloana sonoră. Prințul Charles și-a dorit întotdeauna să comande un concert pentru pian în memoria bunicii sale. Așa că ne-am întâlnit, am discutat despre ce ar trebui să fie acest concert. Nu am avut foarte multe idei de la care să pornesc, totul era destul de vag. Prințul mi-a spus doar că vrea niște melodii frumoase și mi-a indicat câteva partituri ale unor compozitori foarte cunoscuți. Asistentul Prințului Charles mi-a zis: "Cred că ar trebui să o întâlnești pe Margaret Rhodes. A fost companioana Reginei Mame". Așa că am întâlnit-o și am întrebat-o despre gusturile muzicale ale Reginei Mame; chiar când mă pregăteam să plec, mi-a spus: "Am o fotografie pe care aș dori să v-o arăt". Și mi-a arătat o fotografie luată de un aparat foarte vechi, Regina Mamă era la reședința sa din Scoția. Cele două se plimbau în pădure, când Margaret Rhodes a întrebat-o pe Regina Mamă: "Aș putea să vă fac o fotografie cu noul meu aparat? Și Regina Mamă i-a răspuns: "Cum vrei să mă fotografiezi?" "Cu brațele deschise și cu zâmbetul acela minunat", a fost răspunsul. "Întotdeauna când intră cineva în cameră îl primiți cu brațele deschise și cu un zâmbet fermecător". Așa că m-am uitat la Regina Mamă în acea fotografie, cu un pardesiu și o eșarfă pe cap, acum vechi și demodate, dar cu brațele larg deschise și un zâmbet larg pe față. Și mi-am spus: "Iată Concertul pentru pian! Iată-l chiar aici!"
Așa că cele trei părți ale concertului au devenit fațete ale caracterului Reginei Mamă.
Înțelegeți acum de ce prima parte a concertului se intitulează "Zâmbetul". A doua parte, care este și cea mai cunoscută astăzi, se intitulează "Iubire": se referă la iubirea Reginei Mame pentru soțul ei, dar și pentru țara ei. A treia parte se numește "Datorie" și este inspirată de ceea ce ea și Regele George al VI-lea au făcut pentru țară în timpul celui de al doilea război mondial; de aceea, această parte începe întunecat și se luminează către final.
Și ați lucrat cu Lang Lang la înregistrarea acestui concert.
Da, Lang Lang și Prințul Charles sunt foarte buni prieteni. Am primit un mesaj de la Prințul Charles: "Sper că nu te superi. Dar l-am întrebat pe Lang Lang dacă ar vrea să cânte concertul tău". A fost într-adevăr o surpriză. Am plecat la Viena ca să-l întâlnesc pe Lang Lang și ne-am înțeles foarte bine. A fost chiar simpatic: i-am trimis lui Lang Lang o interpretare a concertului meu realizată la calculator, cu mesajul "Doar ca să-ți faci o idee vagă". Evident, calculatorul interpretează foarte prost. După concertul său de la Viena, m-a chemat în camera lui de la hotel să ne uităm la concert; "cred că ai scris o lucrare minunată, mulțumesc foarte mult", mi-a spus. S-a așezat la pian și a început să cânte, mecanic, ca un calculator. Iar eu mă gândeam: Cum să-i spun ce am avut eu de fapt în cap? A mai continuat un minut, după care și-a luat mâinile de pe pian și mi-a spus râzând: "Doar glumeam". Și apoi mi-a cântat pe dinafară tot concertul, minunat.
Ați scris multă muzică de film și de teatru. Ați făcut lucrul acesta pentru a vă adapta la realitățile cu care se confruntă astăzi un compozitor sau ați ales în mod expres să faceți acest lucru?
Am ales. Încă de când eram elev de liceu am scris muzică pentru teatru și mi-am dorit să fiu implicat în asta. Doar în ultimii ani am fost rugat din ce în ce mai des să scriu muzică pentru concerte. Dar stilul meu nu s-a schimbat; sunt unul dintre acei compozitori neobișnuiți astăzi care încă scriu melodii. Probabil că sunt unul dintre ultimii. Nu am absolut nimic împotriva celor care scriu în alt stil care poate fi complet valid. Însă când primesc comenzi pentru compoziții, în 99% din cazuri, oamenii îmi spun: putem să avem niște melodii, niște teme frumoase? Așa că stilul meu nu s-a schimbat, indiferent că scriu muzică pentru film, televiziune, teatru sau pentru concerte. Pur și simplu, nu pot să-mi schimb stilul, așa scriu eu.
De ce credeți că există ceea ce aș putea numi o criză a melodiei astăzi, și nu doar în muzica cultă, ci și în alte genuri?
Nu știu. Am fost de exemplu săptămâna această la festivalul de la Glyndenbourne, pentru a asculta opera Hamlet de Brett Dean care este foarte modernă; cred despre ea că este o lucrare extraordinară. Deci mai sunt și alții care scriu muzică foarte accesibilă contemporană; dar din păcate, în cea mai mare parte a timpului, publicul se află mai curând în război cu muzica contemporană și cred că e păcat. Fiecare scrie muzica pe care dorește să o scrie sperând că muzica sa își va găsi un public. Muzica mea și-a găsit un public și sunt foarte recunoscător pentru asta; acest lucru demonstrează că mai sunt oameni care au nevoie de melodie, de teme bine construite, de muzică tonală. Nu știu cum este în țara dvs., dar în Anglia mai sunt încă mulți oameni care scriu muzică tonală care se cântă des și la care vine multe public. Nu am ce să zic mai mult: oamenii ascultă genul de muzică pe care doresc să-l asculte.
Mai contează publicul pentru compozitorii de muzică contemporană?
Unii compozitori scriu doar pentru grupuri mici de oameni și acest lucru este în regulă, este potrivit pentru ei. Însă cred că este păcat, pentru că pentru mine, muzica este comunicare, emoție. Odată ce le pui pe acestea două împreună, creezi ceva valid. Alții spun că dacă scrii muzică tonală, nu mai este validă astăzi, nu mai are valoare. Însă spun încă o dată: fiecare să facă ce poate, ce dorește să facă; eu sunt foarte ocupat, pentru că sunt foarte mulți oameni care doresc să asculte muzica mea. Și suntem și norocoși că avem în Marea Britanie câteva posturi de muzică clasică, mai ales Classic FM, care m-au ajutat și mi-au promovat muzica. Și nu doar mie, ci și altor compozitori englezi care scriu în același stil. A ajutat mult ca oamenii să știe că asemenea muzică tonală încă există și o pot asculta.
Ce compozitori admirați?
Pe toți cei mari. Așa cum puteți să vă dați seama ascultându-mi muzica, Rahmaninov, compozitorii romantici în general. Sunt un admirator al muzicii engleze - Elgar, Britten. Îi admir foarte mult pe compozitorii de muzică de film din ceea ce numim epoca de aur a Hollywoodului - Korngold, Steiner, Herrmann. Le asculți muzica independent de film și-ți dai seama cât de frumoasă este. Toți compozitorii mari de muzică de film de azi, cei care scriu în stilul simfonic, au avut ca sursă de inspirație muzica acestora din primele decenii ale secolului XX: John Williams, Hans Zimmer au avut asemenea modele.
La ce lucrați în momentul de față?
Lucrez la o nouă producție, cu A 12-a noapte de Shakespeare care va fi prezentată în noiembrie la Stradford, deci sunt foarte ocupat. Mai am în plan și alte lucrări pentru concerte, deci chiar sunt foarte ocupat în acest moment. Însă nu atât de ocupat încât să nu-mi găsesc câteva zile libere pentru a veni la București, ceea ce abia aștept.
Ce știți despre România muzicală?
În afară de George Enescu, nimic. Deci am multe cercetări de făcut.
Și despre George Enescu ce știți?
Am ascultat câteva dintre lucrările lui și voi mai asculta, acum sunt încă în faza de cercetare.
Ce sfat aveți pentru un tânăr compozitor?
Ce întrebare grea! Vedeți, eu și predau. În prima zi de cursuri de compoziție, înainte de orice, îmi iau studenții la o ceașcă de cafea și le spun: "Dacă este altceva la care vă gândiți că ați putea face, acum este timpul să mergeți să-l faceți. Pentru că va fi foarte greu să fiți compozitori. Această carieră este foarte dificilă. Și devine din ce în ce mai greu pentru compozitori să obțină venituri cu care să poată trăi. Onorariile au scăzut, e foarte greu să te întreții făcând doar compoziție. Faceți asta doar dacă nu mai este altceva ce puteți face, dacă doar la compoziție vă gândiți și sunteți chiar foarte pasionați de compoziție." Și mai este ceva: trebuie să ai creierul capabil să se împartă în mai multe: să fie creativ, să gândească în termeni de business, mai ales în zilele noastre. Trebuie să fii bun la marketing: poți să scrii cea mai bună muzică din lume, dar dacă lumea nu ajunge să știe de ea, nu folosește la nimic. Cred că totuși de când cu rețelele sociale, este mult mai ușor să-ți faci cunoscută muzica; doar din acest punct vedere, cred că astăzi este mai bine pentru un compozitor decât în trecut. Însă sunt atâția care fac același lucru, încercând să fie diferiți unul de celălalt: este foarte, foarte dificil.
Deci, nu sunteți prea optimist în ceea ce privește viitorul muzicii clasice?
Cred că pur și simplu este dificil, mai ales în ceea ce privește aspectele discutate. Dacă scrii într-un stil tonal, există niște oportunități, de aceea am și scris atât de mult pentru teatru, film și televiziune. Cred că cel mai important este să fii cinstit față de tine însuți, să nu scrii o muzică despre care crezi că va plăcea publicului să o asculte; scrie muzica pe care tu însuți ai vrea să o asculți. Dacă ești în public și ție îți place, nu rămâne decât să speri că vor fi și alții de acord cu tine, că le va plăcea și lor. Da, să fii cinstit și fidel față de tine însuți este foarte important.
Ultima întrebare: cum v-ați descrie pe dvs.? Dar muzica dvs.?
Aveți numai întrebări grele. Sper că sunt o persoană care colaborează bine, care știe să facă echipă; îmi place să lucrez cu alți muzicieni și cred că acest lucru este foarte important. Am o relație foarte bună, de exemplu, cu Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, care cred că vine și la București anul acesta. Este plăcut să știu că vor fi și ei acolo. Am lucrat foarte mult cu ei și mi-a plăcut foarte mult să o fac. În ceea ce privește muzica: pur și simplu scriu ce vreau să scriu, dar trebuie să comunice ceva; muzica mea pare să comunice ceva oamenilor. Muzica mea este folosită foarte mult în ocazii extra-muzicale, precum nunți sau alte ocazii speciale și acest lucru îmi face foarte mare plăcere pentru că înseamnă că a transmis emoție acelor oameni, a vorbit inimii lor și în calitate de compozitor, nu poți dori nimic mai mult.