Invitat pentru prima dată în Festivalul Enescu, dirijorul s-a aflat la conducerea Ansamblului Modern în 15 septembrie într-un concert din seria "Muzica secolului al XXI-lea", iar în 23 septembrie va conduce Mahler Chamber Orchestra în cadrul seriei "Recitaluri şi concerte camerale".

Prima mea întrebare este legată de primii ani din viaţa dumneavoastră. Cunoaştem că nu aţi fost încă din primii ani de viaţă legat de muzică şi că aţi făcut unele studii în alte domenii pe care puţină lume le cunoaşte. Ce ne puteţi spune despre această perioadă a vieţii dumneavoastră?

De fapt, şi în primii ani ani ai vieţii mele am fost înconjurat de muzică. Şi asta, pentru că atât mama cât şi tatăl meu au fost muzicieni profesionişti. Tatăl meu a fost studentul lui Jascha Heifetz şi al lui Ivan Galamian, iar mama a studiat cu Julius Bacher, iar amândoi au cântat cu Orchestra Filarmonicii din Los Angeles. În acelaşi timp, o verişoară a tatălui meu este o cunoscută violonistă - Ida Handel. Aşadar, copilăria mea a fost plină de muzică. Însă, când am intrat în facultate am studiat alte lucruri. Am studiat politică, economie şi limba chineză, pentru că voiam să văd noi perspective şi nu îmi plănuisem să devin un muzician profesionist. Însă, câţiva ani mai târziu, planurile mele s-au schimbat pentru că a fost imposibil să plec ca student în China, datorită faptului că asta se întâmpla în 1989 şi era imposibil să studiez acolo. De asemenea, am descoperit studiind alte lucruri, cât era de importantă, de fapt, muzica pentru mine. Era anul 1990 când m-am hotărât să-mi schimb planurile şi m-am îndreptat către compoziţie. Studiind compoziţia, aceasta m-a ajutat să intru într-o legătură strânsă cu muzica nouă, ca de exemplu cele scrise de profesorii mei şi de tinerii care îmi erau colegi. A devenit foarte atractiv şi chiar distractiv pentru mine să fiu implicat în interpretarea pieselor noi, câteodată cele scrise de mine, câteodată ale altora. Aceasta mi-a facilitat dreptul de a dirija, pentru că e un lucru obişnuit ca atunci când oamenii scriu piese noi să aibă nevoie de un dirijor. Să aibă nevoie de cineva care să-i organizeze, iar asta mi-a oferit o posibilitate foarte simplă de a învăţa cum să colaborez şi să cooperez cu muzicienii. A devenit şi o cale naturală de a învăţa dirijatul şi aceasta nu numai în zona muzicii contemporane, ci şi creaţii scrise cu o sută de ani în urmă sau mai mult. Cel mai important lucru este că am savurat acei ani de studii şi sunt foarte interesat să transmit lumii lucruri din politică, culturi şi limbi străine, însă acum îmi petrec cele mai multe zile în calitate de dirijor.

Mergând pe acest fir al evoluţiei personale, cred că ar fi interesant să aflăm şi cum v-a atras dirijatul în detrimentul studiilor în domeniul compoziţiei...

Consider că unul dintre lucrurile care au fost atât de norocoase în Europa este că aici găseşti o scenă foarte diversă. Sunt atât de multe ţări, fiecare cu tradiţiile sale şi în acelaşi timp sunt foarte apropiate. Acest lucru facilitează organizarea de festivaluri în care oamenii lucrează împreună. Când mă aflam la Los Angeles eram interesat de muzica nouă şi compoziţie. Dar piesele pe care le ascultam erau destul de limitate, pentru că în concerte şi festivaluri piesele noi erau destul de puţine. Poate că fiind student eram şi puţin naiv, pentru că cele mai multe concerte pe care le ascultam erau la Filarmonică sau la Universitate. Aşa că eram destul de naiv, pentru că nu puteam să aflu despre foarte multe lucrări care fuseseră scrise în ultimii 20-30 de ani. Bineînţeles că unele lucruri le ştiam... ştiam de Ligeti, de Lutoslawski, de John Cage, de Penderecki, însă era totuşi un spaţiu limitat. Cred că din acest motiv, când am început să compun, creaţiile mele erau uşor naive. A fost astfel foarte interesant pentru mine să mă implic mai mult în dezvoltarea formei şi a armoniei. Când am venit în Europa şi am lucrat cu compozitorii de aici, am avut ocazia să am contact cu o mulţime de stiluri. Bineînţeles că mi-a apărut întrebarea: "Ce stil abordez eu dacă continui să scriu muzică"? Pentru că fiind şi dirijor în acelaşi timp, consider că sunt un fel de avocat pentru acea piesă şi pentru acel stil. Asta înseamnă că trebuie să crezi în acel lucru. Trebuie să accepţi regulile şi credinţa acelei piese. A fost o perioadă destul de lungă în care m-am gândit asupra propriei mele creaţii mai puţin decât a altora. Pentru că eram atât de ocupat, nu puteam reflecta la întrebarea "Care este identitatea mea acum?". Cum s-a schimbat ea în urma experienţei mele muzicale? Sunt în continuare interesat de asta pentru că am fost foarte influenţat de o umedenie de compozitori cu care am lucrat. Cred că este ca un fel de terapie ca de-a lungul anilor să redescoperi ce tip de muzică vrei să scrii.

Aţi fost îndrumat şi aţi colaborat cu mulţi dirijori care astăzi sunt în prim-planul celor mai mari scene ale lumii. Dintre aceştia, ne puteţi spune cine v-a influenţat pozitiv cel mai mult?

E o întrebare foarte bună. Am studiat mulţi ani cu Essa Peka Salonen. El mi-a adus o influenţă consistentă pentru că am susţinut o muncă intensă alături de el. A avut aşteptări foarte înalte de la el în privinţa pregătirii şi profesionalismului arătat faţă de muzicieni şi lucrând cu artiştii, mereu a fost constructiv. Întotdeauna i-a tratat pe ceilalţi muzicieni ca profesionişti egali. N-a fost niciodată vreun soi de dictator sau măcar părinte. Faptul că maximizează potenţialul muzicienilor, că îi tratează pe fiecare cu respect, m-a atras. Peter Ӧtvos m-a influenţat de asemenea prin deschiderea lui de a descoperi noi sonorităţi. Dar şi prin modul său de a se dedica multor genuri muzicale, cum ar fi cel cameral. Cred că acestea sunt cele mai bune două exemple. Dar şi Gyorgy Kurtag mi s-a părut interesant... perfecţionismul său şi ideea clară despre ceea ce vrea de la muzică, această viziune m-a cucerit.

Ce v-a determinat să alegeţi Germania ca ţară de rezidenţă?

... o altă întrebare bună: am început să învăţ limba germană pentru că eram îndrăgostit de un poet german. Învăţând limba, mi s-a oferit poziţia de profesor-asistent la Conservatorul de Muzică din Koln. Apoi treptat am primit şi alte invitaţii ale unor ansambluri de muzică contemporană. Printr-o coincidenţă fericită, am devenit o persoană foarte căutată în Germania, am devenit familiar cu limba şi bineînţeles cu lumea muzicală. Sunt atât de multe formaţii, orchestre şi opere în Germania iar activitatea mea din ce în ce mai intensă m-a făcut să rămân acolo. După trei ani de lucru în Conservator, m-am oprit şi am devenit un fel de liber-profesionist. Puteam atunci practic să mă mut şi să profesez în orice ţară. Însă am simţit că Germania are o structură muzicală foarte interesantă care devenise foarte importantă pentru mine şi că propune foarte multe oportunităţi pentru un tânăr. Germania oferă unui muzician condiţii normale, aceasta însemnând asigurări sociale şi medicale şi poţi participa la viaţa societăţii în acelaşi fel în care pot participa şi oamenii care au slujbe obişnuite. Asta cu siguranţă nu ar fi fost posibil trăind în America. Cred că combinaţia dintre posibilităţile muzicale în Germania şi sentimentul meu faţă de responsabilităţile sociale, participarea la politicile şi sistemul educaţional al ţării, mi-au adus o foarte bună ofertă care m-a determinat să rămân şi să devin cât mai strâns legat cu societatea, mai ales că Germania are legături cu tot restul Europei. De fapt, când am devenit cetăţean german, în urmă cu 6 ani, intenţia mea era să devin cetăţean european. Pentru că întregul continent şi toate ţările colaborează împreună din punct de vedere cultural, a fost şi un lucru atractiv pentru mine care în final mi-a definit identitatea.

Sunteţi un muzician care se pare că nu vrea să evite nici un stil muzical şi probabil că sunteţi un caz unic, pentru că nu aţi ratat nici repertoriul clasic, nici opera, nici spaţiul contemporan, nici jazzul sau chiar colaborări cu artişti din zona pop ... Cum reuşiţi acest lucru?

În orice stil există muzică bună, interesantă dar şi o grămadă de muzică proastă. Când am crescut am devenit mult mai conştient de stiluri. Aceasta, în sensul că spuneam la un moment dat: nu îmi place new-wave, nu îmi place rap, nu prea îmi pasă de Barocul timpuriu. Însă am realizat mai târziu că sunt chiar piese disco ce îmi plac, că sunt unele creaţii din Barocul timpuriu chiar minunate, că sunt piese din jazz fenomenale. Aşa că, atunci când am avut oportunitatea să lucrez în afara domeniului meu obişnuit ca dirijor de clasico-romantic şi contemporan, destul de des am spus "da". Câteodată, chiar dacă am spus da, pe urmă mă gândeam: "această acţiune este stupidă, nu este o piesă bună totuşi..." Însă de multe ori am reuşit să pătrund şi să învăţ un stil pe care nu îl înţelesesem niciodată. De exemplu, lucrând cu Chick Corea şi Garry Burton, doi muzicieni de jazz, am fost la început un fel de ignorant. Asta pentru că nu ştiam mai nimic despre jazz. Însă ei au fost foarte amabili şi m-au ajutat să înţeleg care aspecte sunt importante în fiecare piesă. Aşa că am învăţat despre stil şi am învăţat să apreciez un anume stil. Acum, cea mai mare provocare este să fiu capabil să decid asupra fiecărei piese dacă este interesantă. Dacă acest compozitor, idee sunt interesante. Pentru că nu totul este interesant. Unii folosesc elemente de jazz şi este plictisitor. Unii elemente din pop şi este un concept care nu prea funcţionează. Cred că asta m-a ajutat - faptul că am avut contact cu stiluri diferite te ajută să "miroşi" mai bine faptul că respectivul compozitor, respectiva idee este într-adevăr o mare idee. Să ai curajul să spui: "ştiţi, piesa asta nu o să o lucrez, nu cred că este atât de bună"! Bineînţeles că atunci când cunoşti doar două-trei stiluri este dificil să emiţi judecăţi în această privinţă. E un aspect pe care îl văd în cariera mea ca unul norocos şi care m-a făcut să petrec aceşti ani în muzică, într-un mod interesant. Continui să privesc înainte şi să mă implic în cât mai multe proiecte, pentru că în cele din urmă am avut norocul să descopăr lucrări din ce în ce mai interesante. Nici nu ajung să mă plictisesc. Am ocazia să schimb des stilurile, ceea ce mă păstrează foarte proaspăt.

La Bucureşti, veţi fi alături Ansamblul Modern. Ce ne puteţi spune despre această colaborare care are o tradiţie veche...

Ansamblul "Modern" este un grup foarte interesant. Lucrez cu ei din anul 1998 şi mi-au dat una dintre primele oportunităţi profesionale. Eram atunci doar un începător iar ei mi-au dat ocazia să lucrez cu nişte foarte buni profesionişti şi a fost o şansă foarte bună. Ceea ce îmi place la ansamblul "Modern" este că au o mentalitate diferită faţă de alte orchestre. Sunt foarte ambiţioşi să realizeze interpretări cât mai bune. Lucrează pentru mai mulţi sau mai puţini bani în aceleaşi condiţii, adică foarte multe ore. În repetiţiile unei orchestre obişnuite a trebuit să fiu precum comandantul unei nave, în sensul că eu a trebuit să deţin puterea. Însă, în repetiţiile cu ansamblul "Modern" a apărut dorinţa de a încerca lucruri diferite, de a obţine ceea ce e mai bun din lucrarea respectivă, însă nu era nevoie de a aduce eu puterea. Această putere venea din fiecare colţ al sălii din partea lor. Am lucrat mult cu ansamblul "Modern", deseori începând cu ora 7 dimineaţa până seara târziu, având doar una sau două pauze. Nici nu îţi dai seama însă cât eşti de obosit, pentru că tot ce se întâmplă acolo este foarte frumos şi provocator. Este acelaşi lucru pe care vi-l spuneam legat de stiluri: lucrând cu muzicieni atât de interesanţi, cu calităţi de lideri, mă ţine în viaţă într-un mod foarte interesant şi proaspăt.

Având în vedere că este prima dumneavoastră prezenţă la Bucureşti, ce cunoaşteţi despre compozitorul şi violonistul George Enescu şi despre cultura României în mod general...

Am avut o legătură doar de scurtă durată cu creaţia lui Enescu, pentru că am dirijat doar două-trei piese ale acestuia în ultimii zece ani, pe care le-am apreciat din plin. Am fost interesat să vin în România din mai multe motive. Primul ar fi că bunicul meu s-a născut în România, ţară pe care a părăsit-o însă încă de tânăr. Şi chiar dacă am trăit în ultima perioadă în Europa, nu am avut până în prezent ocazia să văd ţara bunicului meu. Cred că atunci când voi veni acolo o să simt ceva care în urmă cu două generaţii a fost lăsat uitării. Mă simt chiar norocos că nu o să vin doar pentru un concert ci pentru două şi probabil astfel o să am ocazia să absorb ethos-ul naţional şi să simt mai mult ţara.

În final o să vă întreb care sunt proiectele dumneavoastră pentru viitorul apropiat.

Desigur, sunt multe lucruri care mă încântă. Unul dintre ele este că întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu noi colaboratori. Iar când mă ocup de exemplu de operă este foarte important cine este regizorul operei. Iar acum, în octombrie şi noiembrie, voi dirija o operă comică la Berlin. Ea nu are o poveste reală, este scrisă în limba sanscrită şi va avea regia semnată de un coregraf minunat - Citi Larbi Cekani. Un algeriano-marocan stabilit în Belgia. Este unul dintre cei mai deosebiţi coregrafi şi regizori din punct de vedere emoţional şi vizual. Voi lucra cu el în această operă de trei ore şi sunt foarte încântat de această colaborare. În altă ordine de idei, am sosit de curând din Japonia unde am condus o orchestră din Hiroshima, lucru care a fost fascinant pentru mine. În program am avut lucrări de compozitori japonezi şi germani. În ceea ce priveşte stagiunea următoare, am în plan prezentarea unor lucrări de Messiaen şi Debussy - doi compozitori pe care îi respect foarte mult şi asupra creaţiei cărora vreau să mă aplec din ce în ce mai mult.