I-am solicitat în miez de noiembrie un interviu sopranei Angela Gheorghiu care, într-o deosebit de agreabila convorbire telefonica Bucuresti - Londra, a oferit astfel ascultatorilor posturilor noastre de radio precum si cititorilor revistei "Universul Radio" informatii la zi referitoare la fulminanta ei cariera artistica. Evenimente recente sau în perspectiva, opinii referitoare la fenomenul liric, impresii, amintiri, marturisiri…
In ultimele luni m-am ocupat foarte mult de noul meu disc cu arii de Puccini pe care l-am înregistrat la Milano. O munca enorma, pentru ca nu se sfârseste atunci când termini imprimarea; sunt multe lucruri care trebuie facute dupa.
Coincidenta a facut ca tot în aceeasi perioada sa cânt doua opere de Puccini pe scena. Prima a fost "Boema" alaturi de Roberto (tenorul Roberto Alagna, sotul Angelei Gheorghiu, n.n.) la Torino, un eveniment si pentru noi si pentru italieni deoarece a fost debutul nostru împreuna în Italia. A urmat "La Rondine" (Rândunica) între 12 si 26 noiembrie la Covent Garden; o reluare a productiei la care am participat de asemenea, în stagiunea 2001 - 2002.


Tot în noiembrie, pe 22, Opera Regala Covent Garden a organizat o gala în cinstea dumneavoastra…

Da, un concert dirijat de Antonio Pappano.


Dirijorul dumneavoastra preferat.

Nu pot sa spun aceasta pentru ca îi fac gelosi pe ceilalti. Dar îl consider fratele meu întru arta; exista într-adevar ceva special între noi. Am invitat la aceasta gala si o balerina din România care are mare succes aici la Londra, Alina Cojocaru. Iar dintre colegii cântareti, Juan Diego Flórez si Thomas Allen ; prezent fiecare individual cu câte ceva în program ,dar si alaturi de mine. A fost destul de complicat pentru ca am încercat sa venim în fata publicului cu ceea ce aveam mai bun, ca repertoriu, ca prezenta, asa ca în fiecare zi mai schimbam câte ceva.

Sa subliniem faptul ca prin aceasta gala Opera Regala Covent Garden a tinut sa sarbatoreasca zece ani de când ati cântat acolo pentru prima oara rolul titular din "Traviata" de Verdi; formidabilul spectacol din 25 noiembrie 1994 care v-a propulsat peste noapte în vârful ierarhiei printre sopranele momentului.

Vârful ? Nu stiu ce înseamna, nici la ora aceasta; n-am timp sa ma gândesc la astfel de categorisiri. Si-apoi, eu deja cântasem la Covent Garden. În 1992 debutasem în "Don Giovanni", a urmat apoi "Boema" în care m-am întâlnit prima oara cu Roberto…


Pe urma Liu din "Turandot", Nina din "Cherubin", Micaela din "Carmen"…De fapt Violetta din "Traviata" a fost al saselea rol interpretat de dumneavoastra la Covent Garden în decurs de doi ani.


Vedeti? Dar momentul "Traviata" a devenit deosebit de important pentru ca spectacolul a fost transmis pretutindeni prin mass media. Stiti foarte bine istoria; postul de televiziune BBC si-a anulat programul ca sa-l difuzeze în direct. În asemenea ocazii , dintr-odata, afla toata lumea despre tine.Asta-i tot! Nivelul meu artistic a ramas acelasi, orientarea repertoriala nu mi s-a schimbat, caracterul nu mi s-a schimbat, deci a fost - cred eu - un drum normal, pornind de la ceea ce începusem deja în România. Sunt aceeasi persoana care a cântat enorm în tara ei. Dar este absolut normal sa umbli, atunci când vrei si poti sa faci o cariera internationala. Trebuie sa voiajezi, trebuie sa cânti în teatre importante si sa creezi acolo momente importante.


Totusi, dupa acea "Traviata" ziarele titrau "Adio tuturor Violettelor din trecut!" "S-a nascut o noua stea!" Iar faimoasa casa de discuri DECCA a realizat cu acel prilej, pentru prima oara în istoria ei, o integrala de opera live. Asemenea lucruri nu se fac pentru oricine. Si chiar daca mass media mai fabrica uneori "vedete", doar adevaratele valori rezista în timp, iar cariera dumneavoastra a confirmat din plin pronosticurile de acum zece ani. Sa revenim însa putin la seria de spectacole cu "La Rondine". La început - dupa cum melomanii stiu foarte bine - ati imprimat opera pe disc obtinând pentru aceasta realizare nu mai putin de sase premii internationale. Ati cântat apoi "La Rondine" tot alaturi de Roberto Alagna si pe scena, la Covent Garden, în stagiunea 2001 - 2002.

Da,aceeasi productie care se va relua curând la Metropolitan din New York si la Opera Nationala din Paris. Regia îi apartine lui Nicolas Joël cu care m-am înteles minunat iar productia este absolut fabuloasa; singura la Covent Garden care este întâmpinata cu aplauze chiar de la deschiderea cortinei, datorita scenografiei lui Ezio Frigerio. Dirijorul este Emmanuel Villaume, un tânar talentat cu care am mai cântat si "Povestirile lui Hoffmann", acum câtiva ani, tot la Covent Garden.


Spectacol transmis în direct si de noi, la Radio România Muzical.

Partener acum în "La Rondine" n-a mai putut fi Roberto pentru ca avea de înregistrat un disc la Paris. Asa ca l-a înlocuit un tenor german cu o voce foarte frumoasa, Jonas Kaufmann. S-a alcatuit o distributie foarte buna, de tineri…


Dar nu numai. L-am descoperit în ea si pe Robert Lloyd.

Da, într-adevar; un prieten minunat si un cântaret formidabil. Ne adoram. Am cântat împreuna adesea, în multe teatre.


Roberto Alagna, partenerul dumneavoastra din mai toate aparitiile scenice si pe disc nu v-a fost deloc alaturi de aceasta data?

Cum sa nu!? Dar doar ca spectator, într-un permanent du-te vino între Londra si Paris.


Ce va fac fetitele a caror mama adoptiva sunteti?

-Bine, multumesc! Sunt la scoala, Ioana la Londra, iar Ornella la Paris. S-au apucat de cântat, fac si pian, învata bine. Sper sa le tina pentru ca se apropie de "vârsta critica".


Dar dumneavoastra, ce faceti când iesiti din rolul de diva?

Nu cunosc acest rol. "Diva" este un apelativ pe care mi-l atribuie presa sau publicul.Asa ma vad ei. Dar eu nu ma consider o diva nici când sunt pe scena, nici când pregatesc un rol, nici când vorbesc cu dumneavoastra.


Eu ma refeream de fapt la viata particulara, atâta cât sunteti dispusa sa va referiti public la ea.

Viata particulara îmi apartine. Va pot spune doar ca sunt tot ca atunci când m-ati cunoscut, am în continuare o familie fericita si unita care îmi da putere.


Va mai plac filmele, jucariile de plus?

Da, îmi plac filmele la nebunie, îmi plac si jucariile. Primesc adesea câte un chouchou la spectacole si îmi face mare placere pentru ca îmi aduce aminte de copilarie.


Stiu din propriile dumneavoastra declaratii ca va simtiti întotdeauna minunat la Covent Garden si mai stiu din declaratiile altora ca fiecare aparitie a Angelei Gheorghiu este o sarbatoare. Nu numai pentru public - aceasta este valabil pretutindeni unde cântati - ci si pentru întreg personalul teatrului. Va iubesc, va rasfata si portarul si cabinierele, tehnicienii, regizorii de culise, toata lumea. Ei bine, cum ati fost întâmpinata de aceasta data la Covent Garden?

La fel ca-ntotdeauna. La fel ca de fiecare data când intru în teatru. Toti îmi fac mici cadouri; pun mâna de la mâna…de fapt ne facem cadouri reciproc, ca sa spun drept. Cred ca nu exista suflet în Covent Garden cu care sa nu am o relatie de prietenie. Este ceva cu totul special; nimic construit, ci simtit, ceea ce îmi face taaare cald la inima.


Puteti împartasi o amintire cu totul deosebita legata de Covent Garden?

Numarul unu între amintiri este aceea când l-am întâlnit pe Roberto. A fost o emotie atât de puternica încât nici acum nu mi-o pot explica. Am vazut asa ceva doar în filme; atingeri care parca produceau electricitate. Dar aceasta chiar exista, între noi a existat în realitate si este fantastic, inegalabil. De atunci absolut tot ce mi s-a întâmplat aici este special. As putea scrie o carte numai cu amintiri de la Covent Garden.


Cred ca s-ar vinde în toata lumea ca pâinea calda.

Am o lista de edituri, dar stau înca linistita pentru ca sunt în cursul amintirilor, nu la sfârsitul lor; cariera mea continua si sper sa fie asa înca multa vreme.


Da, dar puteti scrie un roman al vietii si al carierei dumneavoastra în mai multe volume; un "roman fluviu", ca-n secolul al XIX-lea.

Nu cred ca voi face asa ceva. Eu sunt o artista care prinde viata si este importanta pentru toata lumea pe scena. Restul este legenda pe care sper sa o scrie altii despre mine.


O minunata legenda. Dorim sa avem parte de ea mereu, ne place sa credem în povesti frumoase sa speram ca sunt adevarate.

Dragii mei, voi stiti ca eu vin în România, ori nu?


Noi tot speram…

Voi avea un concert, pe 23 decembrie, la Sala Palatului.


Uau!!! Iata o veste cu totul extraordinara.

Este foarte nou totul si pentru mine. Stiu doar de câteva zile. Suntem înca în tratative dar sper sa ajungem la un rezultat pozitiv. Tentative au fost destul de multe în România , n-am ajuns pâna acum la un consens, dar sper ca de data aceasta într-adevar sa ne vedem si sa ne auzim.


Cu Roberto sau fara?

Roberto nu este liber. De fapt ar fi trebuit sa cântam amândoi într-un concert în China, dar eu prefer sa vin la Bucuresti. Îl las pe el sa mearga acolo singur, iar eu ma voi duce altadata. Vreau totusi sa cânt acasa.


Ce veti cânta?

M-am gândit la arii de opera în prima parte a concertului si cântece de Craciun în partea a doua.


Va asteptam asadar cu drag si nerabdare la Bucuresti.

Sper din tot sufletul ca voi veni.