Roberto Alagna, un barbat seducator, un interlocutor plin de farmec, volubil (chiar când vorbeste româneste, ca-n interviul de mai jos,) de o cuceritoare sinceritate si spontaneitate, asemenea artei sale. Roberto Alagna, o voce superba, solara, condusa cu naturalete si extraordinara muzicalitate. Roberto Alagna, unul dintre cei mai importanti tenori ai momentului si-n orice caz cel mai îndragit de noi, nu numai din motive obiective, el fiind - cum bine se stie - sotul celebrei noastre soprane Angela Gheorghiu. Iata-l într-o conversatie purtata telefonic, în vederea realizarii emisiunilor "Noutati lirice" din 13 si 20 februarie, la Radio România Muzical.


Noi în România va iubim foarte mult, va consideram de-al nostru de aproape zece ani.

Aceasta este o mare onoare pentru mine. Si eu ma bucur de câte ori vin în România unde ma simt foarte bine, în familie, între prieteni, îmi place tara în general.


De fapt românii si italienii sunt înruditi, dumneavoastra sunteti de origine italiana, pe de-alta parte noi suntem francofoni iar dumneavoastra v-ati nascut si ati crescut în Franta.

Da, asa este.

Nu este o taina pentru nimeni ca dumneavoastra cântati dintotdeauna. Cum v-ati întâlnit însa cu opera?

În familie.Unchiul meu a fost tenor si strabunicul meu a fost tenor, în America. Mi-aduc aminte, când eram foarte mic copil îmi era rusine sa cânt. Toata lumea acasa cânta asa de frumos ca mi se parea ca vocea mea era…îngrozitoare. Apoi, pe la 10 ani am început sa cânt la chitara, îl acompaniam si pe tatal meu, iar cu chitara am avut curaj sa cânt si eu. A fost ca o armura, ca o protectie pentru mine…eram "acoperit" cu chitara. Asa a început istoria mea de cântaret. Prima arie de opera am învatat-o din filmul lui Mario Lanza "Marele Caruso". Pentru ca nu exista video pe vremuri mama mea a înregistrat filmul audio si când eram singuri acasa, doar eu si sora mea, cântam toate ariile din film: "Rigoletto "- La donna e mobile, "Tosca", " Il Trovatore", " La Boheme"…
Mai târziu, pe când cântam seara de seara într-un cabaret din Paris, profesorul nostru de muzica de acolo mi-a spus sa învat E lucevan le stelle si sa vin la el sa i-o cânt. Am venit chiar a doua zi si când m-a auzit…"a-nebunit". Mi-a zis: " tu esti un adevarat tenor, nu un cântaret de muzica usoara!" Si mi-a mai dat o alta arie. "Daca poti sa o cânti, poti sa cânti orice!" - mi-a spus. Am învatat-o pâna seara si i-am cântat-o o zi dupa; era Che gelida manina din "La Boheme". Asa a început …aventura.


Cu "Tosca" apoi "Boema" deci cu Puccini ati avut primele succese "de scoala" - as spune. Însa primele confirmari din cariera propriu zisa, profesionista, vi le-a adus totusi Verdi. Ma refer de exemplu la Alfredo din "Traviata" rolul debutului, primul rol interpretat si la Scala. Au urmat multe altele. Ce ne puteti spune însa despre cele mai recente experiente verdiene?

Am cântat chiar saptamâna trecuta în "Aida" la Copenhaga. S-a deschis acolo un nou teatru de opera, foarte frumos, cu toata tehnologia moderna necesara. A fost un mare succes, m-am simtit foarte bine în rolul Radames care cred ca va fi foarte important pentru mine în viitor pentru ca este ca o punte catre Otello.


Chiar doriti sa faceti rolul Otello pe scena?

Dar cum sa nu? Sigur! Otello este o combinatie perfecta de muzica si actorie. Seamana putin cu Cyrano de Bergerac, poate cel mai frumos personaj pe care l-am cântat pâna acum. Pentru mine partitura aceasta a fost o revelatie. Am fost totdeauna foarte impresionat de Cyrano de Bergerac. Am vazut piesa, apoi filmul cu Gérard Dépardieu si mereu mi-am zis: "ce pacat ca nu exista o opera cu un tenor în rolul Cyrano!" Când am descoperit partitura lui Franco Alfano nu mi-a venit sa cred; "nu se poate!" Am început sa o citesc, mi-au venit lacrimi în ochi si am zis: "acesta este un rol pentru mine!" Am încercat cinci ani peste tot sa-l fac dar toata lumea spunea nu! "Nu s-a pus în scena niciodata, nu e bine sa riscam…" etc., etc. Pâna la urma am reusit, l-am facut cu fratii mei ( David si Frederico, n. n.) la Festivalul Radio France în Montpelier. Spectacolul nostru apare si pe DVD, acum, la sfârsitul lunii si ma bucur foarte mult. Pentru mine a fost foarte emotionant. Intotdeauna plângeam când terminam de cântat opera aceasta; m-a bulversat foarte, foarte tare pentru ca Cyrano este un personaj pe care l-am admirat toata copilaria mea.


Vorbiti cu multa pasiune. O merita si muzica sau doar personajul?

Merita si muzica pentru ca eu cred ca niciodata un compozitor nu s-a apropiat asa de mult cu muzica de prozodie. Ce a facut Alfano aici este esential în istoria operei. Este o partitura deosebita iar pentru mine acum este chiar opera favorita.


Ce aport au avut fratii dumneavoastra la aceasta montare? Stiam ca ei cânta la chitara, ca mai fac si scenografie…

Tot ce fac ei pentru mine este…sur mesure…pe masura mea. N-am "surprize". Suntem din generatii diferite, ei sunt foarte obisnuiti cu imaginea, au crescut cu video - sunt cu 11 si cu 12 ani mai tineri - dar m-au urmarit de când s-au nascut, totdeauna au fost cu mine asa ca ma cunosc bine. Au un orizont cultural foarte larg pentru ca sunt si sculptori si pictori si muzicieni iar aceasta se vede si-n DVD-ul pe care l-am facut. Lumina e picturala, imaginea e cinematografica. Cred ca niciodata nu s-a filmat o opera într-o maniera atât de moderna si sper ca lumea va fi foarte impresionata.


De-abia asteptam sa-l vedem si noi. Nu prea demult v-ati aratat interesat de o opera româneasca, "Hamlet" de Pascal Bentoiu si v-am trimis o înregistrare. Ati ascultat-o?

Da. Este o muzica foarte buna, ma intereseaza dar trebuie din nou sa conving pe cineva sa o puna în scena. Ar fi frumos dar este foarte greu. Poate în România…odata…nu stiu. Am putea sa încercam sa facem un mare eveniment cu opera aceasta.


Sigur, aici s-a reprezentat deja cu multi ani în urma dar un nou "Hamlet", cu Roberto Alagna, ar fi ceva cu totul iesit din comun.

Va multumesc. Mie îmi place tot timpul sa descopar ceva nou, sa cânt opere rare. Acuma pregatesc pentru Montpelier o opera de Lalo care se numeste "Fiesque".Nimeni nu o cunoaste, nu s-a cântat niciodata, nici nu s-a tiparit. Muncim dupa manuscript.


Cu siguranta este pasionant. As dori totusi sa revenim la operele din marele repertoriu. Ce înseamna pentru dumneavoastra "Boema", "Tosca"…

Ambele sunt legate de Angela. Am debutat la Covent Garden în "La Boheme" si atunci ne-am cunoscut, cum bine stiti. A fost un coup de phoudre foarte, foarte puternic. Apoi, cînd am cântat prima data la Metropolitan, tot "La Boheme", ne-am casatorit. Dar si "Tosca" înseamna foarte mult pentru noi, mai ales ca am facut filmul împreuna. Acum ma duc la München sa cânt în "Tosca" si am permanent cu mine imaginea Angelei. Nu mai pot gândi niciodata opera aceasta fara Angela. Si când cânt cu altcineva tot timpul am vocea ei în creier si în suflet. Este minunat ca împartim aceeasi pasiune, avem amintiri foarte frumoase de pe scena si din viata iar eu cred ca aceasta ne da putere sa continuam meseria grea pe care o facem. Cred ca fara dragoste, fara pasiune nu se poate cânta bine iar noi suntem norocosi ca suntem îndragostiti si cântam la acelasi nivel, acelasi repertoriu. Este greu când nu suntem împreuna. Asta este foarte greu pentru ca suntem foarte gelosi când celalalt cânta cu altcineva. Dar când suntem împreuna este minunat. Nu suntem în competitie ci în perfecta armonie.


Aceeasi armonie pe care oricine o poate admira urmarindu-va si în repertoriul francez. Îmi aduc aminte însa acuma, referitor la dumneavoastra, ca între Romeo din "Romeo si Julieta" si Faust - doua roluri de Gounod extrem de importante cu care ati avut succese extraordinare, daca ar fi sa vorbim numai de Covent Garden - s-au scurs zece ani; 1994 Romeo, 2004 Faust. Ce considerati ca ati câstigat - sau poate ati daruit - în mod deosebit, ca interpret de opera franceza în acest rastimp?

Eu cred ca am adus ceva nou în repertoriul francez pentru ca acum în Conservator, peste tot, toata lumea spune: "asa face Roberto Alagna!" Înainte se cânta repertoriul francez cu o dictie cam afectata, cam pretioasa, lipsea putin si sângele, accentul… cum sa spun…


Se cânta cam pe deasupra, cam superficial?

Exact, exact! Cred ca eu, poate si pentru ca sunt de origine siciliana, am dat putin foc si…


Un plus de temperament italian în muzica franceza.

Da, asa cred. Am dat si o dictie mai moderna pentru ca mai înainte multa lume cânta cu r "a l'italiana" si asta m-a deranjat putin. Eu totdeauna am crezut ca se poate cânta cu r foarte parigin…parizian…cred ca asa se spune. Si am reusit. Mi-aduc aminte ca la început când am vrut sa cânt Romeo directorii de teatru mi-au spus: "nu, nu se poate, tu esti un tenor italian, repertoriul francez nu este pentru tine." Acum am ajuns o referinta pentru repertoriul francez. Ma bucur si sunt foarte mândru de asta. Cred ca astazi, când cineva are ceva de cântat în repertoriul francez, nu poate sa nu se gândeasca la Roberto Alagna.


Fara îndoiala. Sunteti într-adevar extrem de admirat datorita deosebitei dumneavoastra disponibilitati pentru muzica italiana si franceza deopotriva, subliniata fiind adesea acuratetea dictiei.

Eu cred ca dictia este foarte importanta. Mi-aduc aminte când eram copil, îmi placea opera dar îmi parea foarte rau ca nu întelegeam cuvintele. De aceea mi-am zis ca trebuie sa am o dictie buna; mesajul pe care noi îl transmitem publicului prin cuvinte este foarte important.


Nu este de asemenea o taina pentru nimeni ca dumneavoastra aveti preocupari multiple, atât muzicale cât si extramuzicale, aveti hobby-uri As vrea sa va întreb ce mai face compozitorul Roberto Alagna, daca mai editati reviste muzicale, discuri - ale altora, nu propriile înregistrari - daca va mai plac la fel de mult masinile performante...

Da, îmi plac masinile dar îmi aduc aminte de exemplu ca am vrut sa cumpar una, foarte frumoasa, pentru Angela. I-am cumparat un Mercedes si când ne-am dus la magazin, acolo ni s-au explicat toate posibilitatile si toate calitatile masinii iar dupa o jumatate de ora de prezentare eu am întrebat: "dar are CD?" Toata lumea a râs, însa dintre toate dotarile asta era cea mai interesanta pentru mine.
Nu sunt materialist si ma bucur când fac ceva pentru familie, pentru prietenii mei. Acesta este cel mai frumos hobby pe care îl am eu. Si în meserie am multe de facut. Am înfiintat acum o casa de productie împreuna cu Lévon Sayan si asta ma intereseaza foarte mult. Vreau sa fac si eu înregistrari video, DVD, ma pasioneaza dar este si foarte riscant pentru ca se pierd bani. Nu se câstiga aproape niciodata. Îmi place si compozitia, am scris niste cântece pe când eram mai tânar…


Si chiar mai de curând. Mi-aduc aminte de un cântec de Craciun absolut superb, compus - presupun - pentru copila dumneavoastra.

Exact! Când am facut acel disc de Craciun fiica mea m-a sunat si mi-a zis: "ah, tata, de ce n-avem un cântec special pentru noi, asa…?" Eram la hotel, cu Angela si în câteva minute am compus acel cântec pe care l-am si înregistrat în aceeasi dupa amiaza. M-am bucurat pentru ca îmi place când inspiratia vine spontan, din inima. Am scris si pentru Angela niste cântece si cred ca le va cânta si ea.


Fara îndoiala. În orice caz acel colind despre care vorbeam Angela l-a cântat la Bucuresti; cred ca stiti aceasta.

Da, stiu. Eram la Paris, am vazut concertul pe TVR International si am fost foarte emotionat. Toata lumea s-a straduit sa cânte bine, chiar si copiii, iar asta m-a impresionat.


Asa cum nu uitam noi, de exemplu, colindul "O, ce veste minunata!" cântat de dumneavoastra pe acel disc - daca tot vorbim despre el - care era extraordinar, absolut emotionant.

Asta a fost o surpriza pentru Angela. L-am rugat pe secretarul ei, Alexandru Gherdanovici sa-mi corecteze pronuntia si apoi m-a ascultat Angela, cu lacrimi în ochi.


Asa am plâns si noi când l-am ascultat pe disc. Dar ceea ce mi-ati spus este într-adevar o surpriza. Am fost convinsa ca Angela v-a învatat cuvânt cu cuvintel fiecare pronuntie, fiecare accent, pentru ca este cântat ca si când ati fi nativ român.

Va multumesc. Va multumesc mult.


Ce veti face, domnule Roberto Alagna, dupa ce nu veti mai cânta? Stiu ca nu sunteti legat exclusiv de ideea de a cânta ci de ideea de a face mereu muzica, dar si sub diverse alte forme; de aceasta va întreb.

Poate o sa ma ocup de cântaretii mai tineri, nu stiu înca. Acuma sunt foarte implicat în proiectele fratilor mei, în pictura si sculptura. Fac mecenat…cum se spune…pentru ei. Le-am facut atelier, le-am facut de toate, încerc sa-i ajut cum pot iar asta ma solicita si îmi ocupa mult timp. Eu si Angela avem o mare colectie cu lucrarile lor. Ma ocup de ei pentru ca sunt foarte talentati si au o meserie poate mai grea decât a noastra. Nu e usor sa faci expozitii, sa te impui…


Dar despre proiectele dumneavoastra personale, în afara spectacolelor curente, ne puteti spune câte ceva?

Vor aparea în curând pe DVD "Cyrano de Bergerac" si un concert pe care l-am facut la Salle Gaveau iar acuma fac un disc nou, dorit demult, un hommage pentru Luis Mariano. Am dat un sunet putin latino, foarte optimist. Mai am proiecte comune cu fratii mei; un nou "Werther" la Torino si, anul viitor, o opera noua, "Le dernier jour d `un condamné" (Ultima zi a unui condamnat) compusa de ei dupa povestirea lui Victor Hugo. Eu si Frederico am scris libretul, o vom cânta la Montpelier în versiune concerto si anno doppo la Châtelet (Paris) în versiune scenica. Apoi va urma o noua montare "Manon Lescaut" la Torino pentru Jocurile Olimpice din 2006, voi face si "Andrea Chénier"…am niste proiecte de film…agenda mea e plina pâna în 2010. Sper sa fiu sanatos, sa le fac pe toate.


Interviu realizat de Ligia Ardelean