Duminică, 22 iulie, de la ora 11,00, Radio România Muzical a oferit ascultătorilor săi posibilitatea de a asculta integral, în premieră românească, ultimul CD al sopranei Angela Gheorghiu. CD-ul cuprinde înregistrarea live a recitalului susţinut de Angela Gheorghiu în compania pianistului Jeff Cohen la Teatrul Scala din Milano, în aprilie 2006. Audiţia a fost însoţită de un interviu acordat de Angela Gheorghiu realizatoarei emisiunii, pe care îl puteţi asculta, dar şi citi, în exclusivitate pe site-ul Radio România Muzical.

Recitalul de pe acest disc reprezintă prima apariţie a Angelei Gheorghiu pe scena Teatrului Scala din Milano, unde s-a bucurat de un binemeritat succes, ceea ce a şi determinat casa de discuri EMI, unde Angela Gheorghiu este artist exclusiv din 1998, să-l editeze pe disc. Recitalul a cuprins 13 piese din repertoriul italian şi francez şi 6 piese din repertoriul românesc - lucrări de Alfred Alessandrescu, Diamandi Gheciu, Tiberiu Brediceanu şi Gherase Dendrino. Este de altfel de notorietate faptul că Angela Gheorghiu include întotdeauna în recitalurile sale lucrări româneşti, de aceea fiind considerată unul dintre cei mai importanţi ambasadori ai creaţiei româneşti în lumea muzicii clasice contemporane. Reacţia plină de entuziasm a publicului a determinat-o pe Angela Gheorghiu să ofere şi trei bisuri, care se regăsesc de asemenea pe acest CD. Lansarea oficială în România a discului Angela Gheorghiu - live from La Scala coincide cu cea internaţională, oficialii de la EMI amintind că şi-au dorit ca această lansare să fie legată şi de seria de spectacole cu opera La Traviata de Giuseppe Verdi, pe care Angela Gheorghiu le-a susţinut pe parcursul lunii iulie 2007 la acelaşi teatru Scala din Milano.


Doamnă Angela Gheorghiu, pentru că vorbim despre o nouă apariţie discografică aş vrea să încep prin a vă întreba cum s-a desfăşurat lansarea acestui disc la Milano; cu siguranţă s-a profitat de apariţiile dumneavoastră în "Traviata"...

Desigur. A fost o lansare mondială, au venit jurnalişti din toată lumea, dar de data aceasta casa EMI s-a ocupat mai mult decât mine, tocmai pentru că am avut spectacole. S-au şi filmat în vederea realizării unui DVD, deci răspunderea a fost mare, dar am încercat să-mi împart zilele libere astfel ca să mulţumesc într-un fel pe toată lumea.


Nu lipsesc - după ştiinţa mea - din recitalurile dumneavoastră cu pian aşa-zisele arii antice şi nici recitalul de la Scala nu face excepţie. Ce vă atrage la ele?

Sunt ca un balsam pentru voce şi atmosfera lor este foarte interesantă; creează intimitate între mine şi public. Apoi, le-am cântat încă de când eram studentă - repertoriul de arii preclasice era destul de important în Conservator - şi mi-am spus: dece să nu le cânt şi pe mai departe?


Ce satisfacţii vă oferă recitalul cu pian şi ce probleme deosebite pune în comparaţie cu reprezentaţia de operă?

În recitalul cu pian eşti tot timpul pe scenă, fără pauze, iar actul artistic se desfăşoară mult mai aproape de public. Când te acompaniază un singur instrument, un pian, nu o orchestră întreagă, eşti foarte, foarte expus. Fiecare respiraţie, sunet, poziţie se observă în detaliu.


Oferă în schimb recitalul cu pian mai multă libertate solistului, pentru că nu depinde şi de orchestră, de dirijor, de regie, de parteneri...?

Eu sunt un artist liber întotdeauna. Îmi iau libertăţile mele care nu sunt totdeauna pe placul dirijorilor - mai ales. Cu colegii nu am probleme niciodată pentru că lor le place să aibe parteneri lipsiţi de inhibiţii. Avem şi momente de improvizaţie care trebuie să existe atunci când este vorba de actorie, deci mă simt liberă chiar şi în spectacol. Un singur gând mă domină; să pot da ce am mai bun şi să simt, să văd că publicul primeşte cu aceeaşi pasiune ceea ce vreau eu să-i dăruiesc.


Pe ce criterii vă construiţi în general programele de recital?

Instinctuale. După bunul meu plac!


Am observat că preferaţi varietatea, nu sunteţi amatoare să prezentaţi cicluri sau programe unitare stilistic...

Da. Mi se par plictisitoare, mi se pare că se adresează unui public prea restrâns iar eu recitalurile cu pian nu le fac niciodată într-o sală mică, pentru un public căruia îi face plăcere să audă - să zicem - numai Schubert şi Schumann. Pentru recitalul de la Scala mi-a plăcut idea să fac o seară de lieduri compuse de genii ale operei.


Într-adevăr, dincolo de ariile preclasice - care sunt şi ele, aproape toate, din opere, unele uitate, pierdute... piese de Martini, A. Scarlatti, Parisotti, Gluck - programul cuprinde piese splendide de Bellini, Donizetti, Verdi, Gounod, Bizet, Massenet, compozitori în ale căror opere dumneavoastră aţi cântat destul de mult şi pe scenă.

Da, este un repertoriu pe care l-am descoperit încet-încet de-a lungul anilor împreună cu prieteni şi colegi de-ai mei. Mi-au plăcut aceste lucrări în mod deosebit pentru că seamănă cu ariile de operă. Există anumite structuri pe care compozitorii de operă le-au folosit şi în lieduri. Iar aceste lieduri sunt dificile fiindcă au o construcţie aparte şi un ambitus destul de larg.


Să vorbim şi despre muzica românească. Se ştie că ea ocupă un loc foarte important în toate recitalurile Angelei Gheorghiu iar în recitalul debutului absolut la Scala o treime din programul anunţat aţi consacrat-o muzicii româneşti. Totuşi, dece atât de mult, tocmai la Scala şi încă la sfârşitul programului?

Aş fi vrut să fie şi mai mult. De ce? Pentru că trebuie! Sunt absolut convinsă că este momentul ca publicul din toată lumea să cunoască în modul cel mai serios şi profesionist posibil muzica românească. Nu este vina acestui public că nu cunoaşte mare lucru din arta românească. Nu vorbesc numai de muzică. Nu mi se pare normal şi just că pe plan mondial numai artiştii plecaţi din România sunt cunoscuţi şi consideraţi valoroşi iar cei care au rămas în ţară nu. Sunt sigură că însuşi Enescu sau Eugen Ionescu dacă rămâneau numai în România ar fi avut aceeaşi soartă. Este o realitate. Nu depinde de valoare ci de o şansă în plus. Iar acum este o şansă în plus pentru mine să fac cunoscută muzica artiştilor rămaşi în România. Sunt destui artişti în România la fel de valoroşi ca cei cunoscuţi în lume. Mă refer la creatori în domeniul literar, în pictură, în muzică şi de câte ori am ocazia menţionez un nume sau altul Mă simt datoare să-i fac cunoscuţi.


Revenind la recitalul de la Scala şi la piesele româneşti (lucrări de Alfred Alessandrescu, Diamandi Gheciu, Tiberiu Brediceanu, Gherase Dendrino, n.n. ) Unde le-aţi mai cântat, pe acestea sau altele similare?

Foarte mult la Londra: Albert Hall, Royal Festival Hall, Covent Garden...Apoi la Viena, la Festivalul din Salzburg, chiar şi la New York - am acolo din ce în ce mai multe concerte - în Asia...


Să nu uităm Parisul.

Ah! Într-adevăr, să nu-l uităm pentru că acolo, la Palais Garnier am cântat în ultima zi a anului 2006 - deci Concertul de Anul Nou - mai ales muzică românească în a doua parte a programului, cu prietenii mei: dirijorul Ion Marin, cântăreţii Iulia Isaev şi George Petean. Şi la Salle Pleyel din Paris am cântat muzică românească. Îmi face plăcere şi credeţi-mă că are întotdeauna mare succes.


Chiar dacă nu v-am crede, există dovezi. În toate înregistrările constatăm cu teribilă plăcere reacţia publicului; ovaţii şi aplauze entuziaste. Muzica românească atunci când este cântată bine cucereşte într-adevăr, chiar publicul cel mai select şi mai sofisticat.

Da. Aş vrea şi chiar îi invit pe colegii mei din România să mă facă să trăiesc şi eu momente ca cele de demult, când un compozitor scria gândindu-se la o anumită voce.


Deci v-aţi dori să cântaţi o lucrare românească scrisă special pentru dumneavoastră?

O lucrare??? Multe, multe, multe! Lieduri...orice doresc ei. Numai să înţeleagă că acum, din ce în ce mai mult, compozitorii lumii scriu pentru voce, cu melodie cantabilă, cu armonii, cu subiecte interesante. De exemplu peste o lună eu şi Roberto ( tenorul Roberto Alagna, soţul sopranei Angela Gheorghiu, n.n.) vom cânta o operă compusă special pentru noi de Vladimir Cosma, compatriotul nostru şi prietenul meu. Ne-a consultat pentru fiecare detaliu, a fost o colaborare extraordinară. Peste două săptămâni vom înregistra deja această operă în limba franceză, care se numeşte "Marius et Fanny".


Revenind la recitalul "Angela Gheorghiu live from La Scala", la sfârşitul programului anunţat, înaintea celor trei biss-uri (o canţonetă, o arie de musical, o arie de operă) cineva a strigat din sală "Trăiască mama care te-a născut!". Se aude foarte bine pe disc.

Se aude şi pe DVD. A fost emoţionant. Era probabil cineva din România care se bucura că se află acolo. Bineînţeles că la editare s-a tăiat mult din aplauze, care pot deveni plictisitoare, s-a tăiat şi dialogul pe care îl am cu publicul în timpul concertelor. Fiecare are o altă dorinţă...


Primiţi sugestii de la public?!

Cum să nu! Sugestii dintre cele mai curajoase, gen "Vissi d'arte", "Casta diva"...


Şi aţi cântat vreodată ce vi s-a sugerat?

S-a întâmplat să fie câte-o fericită coincidenţă şi-n asemenea situaţii spectatorii sunt în delir. Experienţa acestui recital de la Teatro Alla Scala a fost importantă, iar cu pianistul Jeff Cohen care îmi este prieten mă simt întotdeauna în siguranţă şi-ntr-o comuniune perfectă. Mi-a plăcut mai ales faptul că s-a implicat foarte mult şi în repertoriul românesc. A fost între noi un dialog stilistic foarte bun, a fost chiar simpatic la un moment dat încercând să creeze o atmosferă tipic românească.


Dumneavoastră aveţi o discografie importantă, dar actualmente casele de discuri sunt în recesiune. Apar din ce în ce mai puţine discuri noi, înregistrările de studio sunt foarte rare, mai ales integralele de operă, datorită costurilor ridicate. În acest context există totuşi şanse pentru noi apariţii de studio ale Angelei Gheorghiu?

Da. Prima înregistrare va fi un recital în studio; încerc alt repertoriu, lucruri noi... veţi avea multe surprize. După aceea voi înregistra în studio, la Roma, opera "Madama Butterfly" de Puccini cu Academia di Santa Cecilia şi Antonio Pappano dirijor. Parteneri Jonas Kaufmann şi Simon Keenlyside.


Dar cu Roberto?

Pregătim împreună un disc cu muzică din filme. Dar deocamdată înregistrăm în studio "Marius et Fanny", opera lui Vladimir Cosma.

Baftă la ultimul spectacol de "Traviata" şi la tot ce va mai urma!

Să fie! Numai bine şi vouă, vă îmbrăţişez pe toţi.


Interviu realizat de Ligia Ardelean