Carismatic, binevoitor si încarcat de proiecte muzicale - asa l-am regasit pe maestrul Ion Marin în capitala Bavariei, acolo unde conduce primele concerte ale stagiunii, la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din München. Programul propus de domnia sa se deschide cu Rapsodia Romana op. 11 nr. 1 in La major de G. Enescu, Concertul in Fa de George Gershwin - interpretat cu participarea pianistului Jean Yves Thibaudet, poemele simfonice „Pinii din Roma” si „Fântanile Romei” de O. Respighi.


Între dumneavoastra, Filarmonica din München si creatia lui George Enescu exista o legatura solida, construita în timp. Ma gândesc la numeroasele concerte pe care le-ati sustinut în compania acestui ansamblu; exact în urma cu un an erati invitat în Festivalul Enescu, împreuna cu orchestra müncheneza si interpretati Simfonia I. Re-editati aceasta experienta în deschiderea stagiunii 2008-2009 a Filarmonicii din München, cu Rapsodia I. Este dificil de interpretat creatia enesciana în compania unei orchestre, precum cea a Filarmonicii din München?

Am într-adevar o relatie de lunga durata cu Filarmonica din München si este a treia oara consecutiv când deschidem stagiunea împreuna; si anul viitor se va întâmpla la fel si multi, multi ani înainte, sper. Filarmonica din München are sigur o relatie speciala cu creatia enesciana, chiar daca nu e atât de evident, prin faptul ca unul dintre directorii sai muzicali a fost Sergiu Celibidache. Din pacate, Celibidache nu a cântat cu Filarmonica Enescu, dar curiozitatea fata de spatiul muzical românesc cu siguranta ca a fost insuflata de Celibidache. Descoperirea Simfoniei I a fost o experienta pe care muzicienii nu au uitat-o. Bucuria cu care cânta acum Rapsodia si virtuozitatea pe care o desfasoara sunt într-adevar impresionante.


Într-un interviu anterior spuneati ca pentru un dirijor Filarmonica din Berlin reprezinta echivalentul Valticanului pentru catolicism. Daca ar fi sa extindenti comparatia, cu ce ati asemui Filarmonica din München?

Ar fi tot un foarte important centru. În afara Vaticanului pe care îl reprezinta Filarmonica din Berlin, toate celelalte mari orchestre - Filarmonicile din Viena, München, London Symphony, Chicago - reprezinta fiecare dintre ele o culme pentru oricare artist care colaboreaza muzical cu ele. Dar sigur ca Filarmonica din Berlin este cu totul speciala. De Filarmonica din München ma leaga o relatie de termen lung, ma simt acasa cu ei, limbajul muzical este deja stabilit, întelegerea este colosal de rapida în repetitii si capacitatea lor de a aprofunda pâna în cele mai mici detalii lucrurile este într-adevar datatoare de enorma bucurie pentru mine.


Concertati de mai multi ani împreuna cu Orchestra din München. Cum ati simtit la început aceasta colaborare cu ansamblul pe care lumea muzicala româneasca îl identifica cu Sergiu Celibidache? A fost o provocare pentru dumneavoastra?

Din pacate, paginile istoriei se dau în partea asta a lumii cu o anumita rapiditate. Sigur ca pentru publicul românesc, Filarmonica din München, prima orchestra care a venit dupa 1990 sa cânte la Bucuresti cu Sergiu Celibidache, are un plus de afectivitate. Dar dupa cum spuneam, paginile aici se întorc foarte repede si asa cum la Berlin, toata lumea îsi aduce aminte de Karajan, si la München se întâmpla acelasi lucru cu Celibidache, numai ca ritmul, dinamica evolutiei sunt mult mai rapide decât putem noi, ca români, sa ne imaginam în privirea noastra nostalgica legata de activitatea Filarmonicii din München împreuna cu Celibidache. Fiecare orchestra cu care apar reprezinta pâna la un anumit punct o provocare. Am deschis în luna august Festivalul Dvorak de la Praga, un festival nou, enorm de important. Asa cum este pentru noi Festivalul « Enescu », asa este si Festivalul « Dvorak » pentru praghezi si am interpretat un program ce cuprindea Simfonia a IX-a de Dvorak, la Praga, cu Filarmonica Nationala Ceha! Sigur ca asta e o provocare! Faptul ca au invitat un dirijor de origine româna pentru concertul de deschidere era o mare onoare si în acelasi timp o provocare enorma. Ce pot sa explici Filarmonicii Nationale Cehe despre Simfonia a IX-a de Dvorak?! Ori faptul ca la final au fost “standing ovation”, adica sala s-a sculat în picioare, pentru mine a fost un compliment enorm! De acceptare într-o cultura pe care o cunosc foarte bine, dar care nu e cultura mea de obârsie.


Un început de stagiune foarte încarcat pentru dumneavoastra, maestre Ion Marin. Veti sustine concerte împreuna cu Orchestrele Filarmonicii Nationale a Rusiei, Filarmonicii din Beijing si « Giuseppe Verdi » din Milano, cu artisti precum Sumi Jo si Roberto Alagna. Care sunt obiectivele dumneavoastra în aceasta stagiune?

Unul singur: sa fac muzica foarte bine pentru cât mai multi oameni. Este acelasi obiectiv dintotdeauna. Ma bucur de fiecare moment, în fiecare loc. Urmeaza concerte în Japonia, în Philadelphia. Bucuria muzicii, a întâlnirii cu publicul în cât mai multe locuri este de fapt motorul meu, este energia mea. Din pacate însa, cu tot succesul de la Festivalul « Enescu » si cu Orchestra de camera a Filarmonicii din Berlin, la Sibiu, nu am în proiect - si credeti-ma ca nu sunt eu de vina în cazul asta - nicio revenire la Bucuresti. Asa cum am asteptat 22 de ani o invitatie facuta în mod civilizat si sincer, mai astept. Altfel va trebui sa ne auzim de pe diverse meridiane si sper ca putin din muzica pe care o fac sa ajunga prin imprimari radio sau discuri si la publicul românesc.

Radio România Muzical se receptioneaza în FM (97,6 si 104,8), pe satelit si live online.
Detalii pe http://www.romania-muzical.ro.


Interviu realizat de Monica Isacescu