Muzicologului Valentina Sandu-Dediu i s-a decernat Premiul Academiei de Stiinte din Berlin-Brandenburg pe anul 2008. Premiul vine ca o recunoastere a anilor de cercetare muzicologica ce au fost concretizati în volumul de studii intitulat Muzica româneasca între 1944 - 2000. Ceremonia de decernare a premiilor are loc în data de 21 noiembrie, în ziua în care Academia de Stiinte din Berlin sarbatoreste Ziua Einstein.

Ce semnificatie are pentru parcursul dumneavoastra profesional aceasta distinctie?

Nu prea cred ca voi mai putea primi un premiu la fel de prestigios. Ma refer la faptul ca am avut în primul rând un mare, un enorm noroc sa gasesc interes în traducerea germana a cartii mele despre muzica româneasca. Aceasta a fost o rasplata suficienta pentru munca mea la carte - în care am fost secondata de cea mai buna prietena si colaboratoare, Antigona Radulescu. Mereu am crezut ca fostii mei maestri si colegii mei, compozitorii români, merita o mult mai intensa promovare internationala pentru sistemele inovatoare pe care le-au propus. Lor le dedicasem cartea, în definitiv.
Ca sa raspund, în fine, mai precis la întrebare: acest premiu este fara îndoiala o culminatie la care nu speram.


Muzica româneasca între 1944-2000 a fost publicata în Germania de Editura Pfau din Saarbrücken, în 2006 (cu titlul Rumänische Musik nach 1944). Acest premiu va este atribuit si ca o recunoastere a impactului pe care volumul dumneavoastra l-a avut în lumea culturala germana?

Da, cartea este motivul principal al acordarii acestui premiu. Dar pe mine m-a emotionat mai mult un alt argument. Cu riscul totalei lipse de modestie, dati-mi voie sa va citez din motivatia Academiei pentru premiu:
"V. Sandu-Dediu este o <multiplicatoare> în cel mai bun sens. Ea publica în contextul românesc nu numai despre muzica româneasca, dar si despre muzica vest-europeana si despre discutia internationala asupra postmodernismului. În afara României, ea scrie despre compozitorii acestei tari si despre legaturile între muzica româneasca si aceea central-europeana. Prin aceasta devine ambasadoarea creatiei muzicale înca prea putin cunoscuta a tarii sale."


Care au fost cele mai dificile etape de lucru în elaborarea acestui volum, având în vedere faptul ca în el se gasesc si multe referiri la perioada comunismului?

La început, când am primit vestea ca Fundatia germana Ernst von Siemens va sustine proiectul scrierii si traducerii acestei carti, m-am cam panicat. Mai ales când am înteles ca interesul cititorului european se îndrepta spre o istorie interdisciplinara a acestei muzici contemporane românesti, spre legatura sa cu ideologia, cu politicul. Eu însami aveam destule pete albe în cunoasterea istoriei comuniste a anilor '50, de pilda. A fost dificil sa interpretez documentatia, sa gasesc mereu un echilibru între optiunile unui compozitor sau ale altuia. Trebuie întelese multe circumstante, e usor sa blamezi sau sa lauzi atitudinea politica a unui muzician. E mult mai greu sa o întelegi just.


Care credeti ca este importanta obtinerii acestui premiu pentru cultura româneasca, în conditiile în care sunteti al doilea intelectual român, dupa Andrei Plesu, caruia i se decerneaza?

Vedeti, tocmai pozitionarea alaturi de Andrei Plesu ma stânjeneste poate cel mai tare în toata aceasta poveste, pentru ca nu merit o asemenea alaturare. Cum s-a observat deja, nu fac deloc pe modesta, si o spun cu toata convingerea. Ceea ce a reusit sa faca Andrei Plesu pentru cultura româna pe tarâm german (acolo am vazut eu cu ochii mei, despre alte situatii nu pot vorbi în aceeasi cunostinta de cauza) este inegalabil si incomparabil. Indirect, datorez acest premiu Colegiului de studii avansate pe care l-a înfiintat în Bucuresti (Colegiul Noua Europa), dupa modelul Wissenschaftskolleg zu Berlin. Am fost bursiera ambelor institute si aici gasiti sursa norocului meu.


Apartia unei asemenea carti reprezinta un lucru semnificativ si pentru spatiul muzical românesc. Cum a fost primit volumul Muzica româneasca între 1944-2000 de catre muzicologia româneasca?

Receptarea româneasca a cartii (aparute în 2002 la Editura Muzicala) m-a deprimat vreo doi ani... Am primit putine reclamatii si la fel de putine încurajari. (E adevarat, depinde din partea cui vin si unele, si altele. Pentru mine, au contat mult aprecierile si observatiile lui Stefan Niculescu si Pascal Bentoiu.) Dar, în general, am fost înconjurata de indiferenta (presupun, simulata). Nimeni nu a fost interesat sa dezbata pe fata problemele pe care le ridic - bune, rele - în carte. Unii compozitori au fost mai preocupati sa numere rândurile alocate lor în carte decât sa reflecteze la faptul ca acele rânduri le fac oricum reclama într-o traducere în limba de circulatie europeana. Colegii mei muzicologi (cu exceptia lui Radu Gheciu sau a Sperantei Radulescu) nu au fost prea interesati sa-mi comunice vreo parere... Singurul fapt pozitiv este ca tirajul s-a epuizat rapid si ca azi mai sunt cereri destule. Studentii nostri citesc cartea - si nu obligati de mine, pentru ca eu nu tin la UNMB niciun curs despre muzica româneasca contemporana.


Ne puteti vorbi despre proiectele pe care le desfasurati în aceasta perioada în sfera cercetarii muzicologice?

Tocmai finalizez un proiect mai vechi si drag mie, dar pe care l-am întrerupt adesea. De când am devenit bursiera Colegiului Noua Europa, din 1996, tot strâng materiale despre stil si retorica în muzica. Am reusit sa termin cartea, mai am detalii de redactare. Sunt cufundata si în seria de emisiuni de la Radio România Muzical, Muzica - o biografie, care ma pasioneaza si ma oboseste totodata. E o provocare benefica, oricum. Învat multe lucruri scriind scenariile acestei emisiuni.


Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu