Mezzosoprana Ruxandra Donose este un om de admirat: distinctia, echilibrul, calmul si prietenia care o caracterizeaza si pe care le ofera cu generozitate si celor din jur nu fac decât sa sporeasca si sa exalte calitatile sale de muzician. Nu am avut privilegiul de a o cunoaste personal pe doamna Donose, iar aceste impresii le-am notat imediat dupa un interviu telefonic de aproximativ 7 minute. Timp mai mult decât suficient pentru a percepe o stare de gratie datorata domniei sale. Prilejul interviului? Un nou moment de succes înscris în agenda Ruxandrei Donose: în 2 iulie, mezzosoprana cânta, la Teatrul Chatelet din Paris, în premiera absoluta a operei “The Fly” - “Musca”, pe muzica lui Howard Shore si în regia lui David Cronenberg. Urmeaza patru spectacole la institutia muzicala pariziana si apoi, în septembrie, alte sase, la Opera din Los Angeles, cu Ruxandra Donose în “Veronica Quaife”.

Doamna Ruxandra Donose, v-as ruga pentru început sa ne spuneti în ce masura difera interpretarea unui rol într-o opera contemporana, mai ales în premiera, fata de rolurile din repertoriul clasic de opera.

Din punctul meu de vedere si în mod ideal, cred ca nu ar trebui sa difere mai deloc, pentru ca, asa cum am spus-o de mai multe ori, parerea mea este ca orice rol trebuie abordat într-o viziune moderna. Spunând asta nu ma refer la felul în care este îmbracat personajul sau decorul în care se plimba, ci la faptul ca este un personaj credibil si ca teatrul trebuie sa fie real, drama trebuie sa fie adusa la viata. Bineînteles ca într-o opera moderna, o opera pe care o cream acum, pornim de la zero cu aceasta idee.

Sunteti Veronica Quaife în opera “Musca” de Howard Shore. David Cronenberg, regizorul, este autorul unor filme-cult din zona underground, cum ar fi “Naked Lunch” si “Spider” si, bineînteles, al peliculei dupa care a fost compusa creatia lirica în care cântati, doamna Ruxandra Donose. Vorbeati despre modernitatea oricarui personaj de opera, însa ce înseamna un personaj atât de modern precum Veronica, om de stiinta si jurnalist, pus în situatia imposibila de a vedea omul iubit transformându-se într-o insecta?

Este un rol foarte complex, foarte bogat, care ofera într-adevar posibilitatea unei variatii enorme de interpretare, de sentimente care trebuie exprimate, începând cu jurnalista oarecum tough, dura, rodata cu experimente, cu oameni, oarecum plictisita de faptul ca este extrem de solicitata; dupa aceea - interesul care i se trezeste de acest experiment pe care Brundle (Seth Brundle, personajul care sufera metamorfoza, n. red) îl încearca; apoi, o femeie îndragostita… Bineînteles, drama se accentueaza în final, când avem aceasta transformare a omului iubit, a omului de stiinta Brundle într-un monstru.
Aceasta este de fapt o metafora - a unui om care se poate schimba, care se poate îmbolnavi; ce se întâmpla atunci cu dragostea? În ce fel reactioneaza Veronica Quaife în fata acestei situatii imposibile? Dintr-un film care a fost unul stiintifico-fantastic, sau chiar horror, a iesit o opera psihologica cu un continut pe care foarte multa lume îl considera bulversant.


Cum este muzica operei “Musca”? Se apropie de genul muzicii de film cu care ne-a obisnuit Howard Shore, sau s-a explorat o alta zona? Ma gândesc si la faptul ca Howard Shore a mai compus muzica pentru unul din filmele lui David Cronenberg, “Eastern Promises”.

În “Eastern Promises” deja se simte preocuparea lui Howard Shore pentru nota clasica a muzicii, stiu ca foloseste un solo de vioara minunat acolo. Sigur, Howard Shore este un compozitor de muzica de film monumental as spune, stim ca a câstigat premii Oscar pentru muzica din “Stapânul Inelelor”. S-a inspirat, a preluat niste teme din muzica pe care a compus-o pentru filmul “Musca”, însa a dezvoltat mult aceste teme. Deci, pe de o parte avem o instrumentatie bogata, o orchestra extrem de stufoasa, cu un colorit divers, o masa sonora de-a dreptul impresionanta - este un maestru al orchestratiei! - pe de alta parte avem preocuparea sa declarata, dupa ce a vazut mai multe opere de Puccini, unde a admirat, dupa cum spune el, îmbinarea fantastica dintre teatru si muzica, felul în care muzica a preluat dramaturgia piesei - iata preocuparea lui Howard Shore asadar pentru acest gen de muzica. Cei care asculta muzica sunt dusi cu gândul catre Richard Strauss si Wagner, desi bineînteles ca nu se poate face o paralela! Dar somptuozitatea, ca sa zic asa, a coloanei sonore, combinata cu liniile vocale câteodata melodice dar niciodata tonale si urmarind, în principal ritmul vorbirii, ne ofera într-adevar o opera de factura moderna, care însa are momente muzicale de mare emotie.


Interviu realizat de Maria Bojin