George Enescu este compozitorul care a impus elemente ale spiritualitatii române în afara granitelor tarii. Compozitiile sale sunt interpretate din ce în ce mai des pe meridianele globului, din Australia pâna în America si se bucura de aprecieri atât din partea publicului, cât si din partea interpretilor. Acest interviu urmeaza sa dovedeasca acest lucru. Pianistul american Robert McDonald a interpretat alaturi de celebra violonista Midori cea de-a treia Sonata pentru vioara si pian "în caracter popular românesc"de George Enescu în cadrul unui recital sustinut la Centrul Muzical "Santa Cecilia" din Grand Rapids, statul Michigan, la data de 28 octombrie 2008.


Se întâmpla adesea sa includeti compozitii de Enescu în recitalurile pe care le sustineti singur sau împreuna cu alti artisti?

Îl admir foarte mult pe Enescu, sunetul compozitiilor sale este mereu proaspat. În repertoriul meu se afla cea de-a treia Sonata pentru vioara si pian pentru ca aceasta este printre cele mai cunoscute lucrari de publicul american. De altfel am realizat si o înregistrare, destul de cunoscuta, a acestei Sonate împreuna cu Isaac Stern. În calitate de profesor le dau adesea studentilor mei ca tema lucrarile pentru pian ale lui Enescu si îmi place foarte mult cum suna.


Care este impresia pe care muzica lui Enescu a lasat-o asupra Dumneavoastra?

Aceeasi pe care mi-o produce orice compozitor original. Întotdeauna ma surprinde placut, indiferent de lucrarea pe care o audiez. Stilul lui a cunoscut schimbari de-a lungul timpului. Foloseste un limbaj armonic pe care îl putem auzi si în compozitiile altor muzicieni, însa Enescu suprapune o amprenta care îl unicizeaza. Astfel, daca se întâmpla sa dau drumul la radio si sa ascult o piesa fara sa stiu cine a compus-o, îl pot cu usurinta identifica pe Enescu datorita stilului sau.


Enescu a calatorit adesea în Statele Unite ale Americii în timpul vietii sale, iar americanii au stiut sa îi aprecieze muzica. Situatia s-a schimbat? Care a fost reactia publicului când ati interpretat a treia Sonata pentru vioara si pian "în caracter popular românesc" alaturi de Midori?

Cred ca americanii iubesc foarte mult aceasta piesa. Nu doar datorita culorii etnice a muzicii, dar si pentru ca modul în care cele doua instrumente interactioneaza constituie un spectacol în sine. La acestea se adauga si elementul de virtuozitate care sporeste efectul acestei sonate. Lucrarea este unica în cadrul întregii opere a compozitorului român. Muzicienii care o aud pentru prima oara sunt mereu impresionati de profunzimea ei si de cât de mult te implica emotional.


Este o partitura dificila? Daca da, din ce motive?

Este o partitura extrem de bine scrisa, pentru ambele instrumente. Enescu era la fel de talentat atât ca violonist, cât si ca pianist. Stia ce trebuie sa plaseze în fiecare pasaj în asa fel încât piesa sa aiba sens. Sunt foarte multe notatii si la început ai senzatia ca va fi mai greu decât este în realitate. Ceea ce solicita foarte mult sunt elementele de ansamblu, foarte complexe. Nu este vorba doar de cum sa pui totul împreuna. Odata ce asimilezi toate adnotatiile sale din partitura, adnotatii care de altfel abunda, ai responsabilitatea sa faci ca totul sa para spontan. Aceasta dureaza, pentru ca ai de-a face cu disciplina care presupune sa îi onorezi toate indicatiile de dinamica si agogice, iar apoi trebuie sa lasi impresia ca improvizezi totul pe moment.


Compozitiile enesciene sunt interpretate des pe scenele americane?

Nu foarte des. Dar ca si compozitor este foarte respectat. Trebuie admis ca muzica sa nu este foarte accesibila, iar lucrul acesta se adauga unui soi de renume pe care si l-a facut, acela de compozitor care nu poate fi înteles înca de la prima auditie.


Care este propria Dumneavoastra opinie despre Enescu?

Este un compozitor minunat.


Interviu realizat de Petra Gherasim