In 2 august 2009, la Bayreuth, în cadrul celei de a 98-a editii a festivalului RICHARD WAGNER, opera Parsifal în transmisiune directa. Regizorul acestui spectacol este Stefan Herheim.
Stefan Herheim face parte din generatia tânara avangardista de regizori; provine dintr-o familie de muzicieni; si-a propus sa realizeze cât mai multe spectacole de opera în marile teatre ale lumii.

Interviul pe care Stefan Herheim l-a acordat în exclusivitate postului Radio România Muzical va putea fi ascultat integral în pauza transmisiunii directe cu opera Parsifal de Richard Wagner, duminica, 2 august, ora 16,50.


Cum ati imaginat mitul lui Parsifal pentru scena de la Bayreuth?

Parsifal este un copil care se pregateste sa devina un om matur - o persoana care sa cunoasca regulile convietuirii, sa fie un om sociabil. Este ceea ce am încercat sa oglindesc în lucrarea lui Richard Wagner - o devenire pe care trebuie cu totii s-o parcurgem, plina de îndatoriri, de probleme la un profund nivel psihologic, dar si într-un sens social, devenirea unei persoane mature care are responsabilitati fata de societatea în care traieste, dar împartaseste ideile si idealurile acesteia. Pentru mine, din multe puncte de vedere, Parsifal este un baietandru pe care-l pot compara cu tânara Germanie în care Richard Wagner a scris aceasta opera si care, în mod prospectiv, pentru noi astazi, reprezinta evolutia Germaniei si tragedia istoriei Europei prin patrunderea si transformarea unor idealuri ale unei vechi culturi, precum aceea a spiritualitatii Europei centrale - ceea ce s-a întâmplat pe plan politic cu Republica Weimar si criza care a urmat dupa cel de-al II-lea razboi mondial.


Se pare asadar ca ati ales una dintre cele mai dramatice perioade din istoria Europei.

Am debutat, în derularea povestii noastre în anii 1800, respectiv în 1880, în perioada când Parsifal a fost scris aici la Bayreuth de compozitor în casa Wahnfried. Actiunea este asadar localizata într-un spatiu determinat - totul se petrece în gradina sau în împrejurimile casei lui Richard Wagner pe care el însusi a denumit-o Wahnfried, casa în care urma sa-si gaseasca la batrânete odihna - un loc al reflectiei asupra propriei vieti, propriei creatii, asupra istoriei, asupra Germaniei, un loc al sperantei - deoarece el dorea sa devina un promotor al noii arte pe care o denumea arta viitorului. In libretul operei au fost incluse aspecte vizionare asupra continutului acestei povesti si asupra propriei sale vieti. La un an dupa desavârsirea acestei opere Richard Wagner a murit. Asadar din 1882 am urmarit, în mod metaforic, istoria Germaniei pâna în anii 1950.


A fost o provocare aceasta montare pentru dumneavoastra în primul rând si apoi pentru public. Dar colegii dumneavoastra cum au reactionat la aceasta regie?

Foarte, foarte bine. A fost un succes imens anul trecut. Spectacolul ridica tot felul de întrebari la care publicul nu a raspuns în primul moment. Nu cred neaparat ca scopul dramei teatrale sau al artei în general este sa ridice întrebari cu care trebuie sa traim sau cu care trebuie sa negociem din nou si din nou. Acestea sunt trasaturi profunde ale umanitatii si trebuie sa încercam sa învatam din ele, din propria noastra istorie pentru a nu mai repeta marile greseli.


Unde se desfasoara actiunea scenica a operei Parsifal?

Tot cadrul actiunii reprezinta o combinatie între elementele arhitecturale de la Wahnfried si Festspielhaus de pe colina Verde si am utilizat si elemente ce amintesc de Versailles. Anul 1918 este momentul realizarii pacii si înfiintarea Republicii Weimar. Si Versailles-ul a fost utilizat în timpul razboiului ca spital. Soldatii, respectiv cavalerii Graalului din Parsifal parasesc templul, Festspielhaus al Bayreuthului, pentru a intra în nebunia razboiului de unde vin învinsi si raniti si încearca sa compenseze prin daruirea lor vointa colectiva mentionata de Hitler. Hitler s-a identificat tot timpul cu eroii din operele wagneriene, el însusi, fiind în istoria Germaniei, convertitorul artei, în general, si al celei wagneriene în special. Aceasta transformare a artei nu este întotdeauna conforma cu principiile ideatice, cu dogmele filosofice ce trebuiesc convertite în realitate, ele au însa radacinile permanent în realitate.


Interviu realizat de Irina Hasnas