Nu toate povestile încep cu "A fost odata"; unele se nasc din cântec de fluier, ca marturii ale unor timpuri de legenda din care noi, cei de astazi, am mostenitceea ce avem mai de pret ca si popor: credinta si traditiile stramosesti. Grigore Lese a adus tocmai din Maramures comoriale folclorului autentic pe care le împartaseste în grai neaos, lapusenean, tuturor. În urma cu aproximativ o luna, a fost lansata, sub titlul Cântec din Lapus, cea mai recenta aparitie discografica din colectia de muzica traditionala intitulata Ocora si editata de Radio France. CD-ul, rezultat în urma colaborarii cu Uniunea Europeana de Radio, este dedicat muzicii românesti si cuprinde în exclusivitate înregistrari cu Grigore Lese, selectate din fonoteca muzicala a Radio România si propuse prin intermediul Radio România Muzical: este vorba despre cântece, doine si colinde specifice zonei Lapusului.

De ce credeti ca este importanta pentru noi "întoarcerea la obârsii"?

Este necesar sa ne întoarcem la obârsii, pentru ca noi le-am uitat, am promovat alte muzici; aceasta este o muzica, spun eu, adevarata, terapeutica, pe care omul o cânta în singuratate si este o muzica reprezentativa pentru spatiul în care m-am nascut eu.


Cum pot fi pastrate, într-o societate de consum, valorile autentice ale folclorului românesc?

Daca oamenii se regasesc în aceste cântece, valorile adevarate pot fi pastrate foarte simplu. Din pacate, noi ne-am îndepartat si promovam alte genuri muzicale, mai putin reprezentative pentru spatiul românesc. Daca stim ce vrem sa facem pe lumea aceasta, atunci totul se întâmpla în mod natural.


Ati calatorit mult si ati cântat în fata unui public de toate vârstele. Cât de receptivi au fost tinerii la muzica româneasca traditionala?

Pâna în 1989, noi, românii, eram cunoscuti în lume cu doua cântece: Ciocârlia si Hora staccato - o muzica "de divertisment", prezentata la expozitii la New York si Paris de lautari exceptionali. Dupa 1989, lucrurile s-au schimbat. Astfel, am avut posibilitatea de a prezenta muzica noastra autentica, iar lumea din strainatate si-a schimbat perceptia despre muzica promovata de noi; este un lucru bun, spun eu.


Sunteti unul dintre putinii cunoscatori ai tehnicii vocale denumita "horea în grumaz". În ce consta aceasta tehnica?

Radacina acestui termen, "hore", provine din grecescul "horos", cu diferite variante. M-am apropiat de hore pentru ca în spatiul din care provin eu, Tara Lapusului, acest gen este specific; se numeste "hore în grumaz", "hore adâncata", "hore înturnata" si reprezinta un cântec special, care nu trebuie sa "adune" multa lume. Horele acestea le cânta omul când "se stâmpara"; cum spun si versurile: "Horele-s de stâmparare/ La omul cu suparare".


Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, starile sufletesti specifice muzicii din Tara Lapusului? Prin ce se deosebeste aceasta muzica, fata de cea din alte zone folclorice românesti?

Între muzica maramureseana si cea din alte zone ale tarii noastre este o mare deosebire: în primul rând, muzica aceasta nu se poate cânta oriunde si oricând. Ea dezvolta cele mai profunde sentimente - dorul, jalea, înstrainarea - si este o muzica pe care omul si-o cânta siesi, nu este o muzica spectaculara.


Ne aflam în pragul sarbatorilor de iarna; cum era asteptat Craciunul în Tara Lapusului, în vremea copilariei dumneavoastra?

Sarbatorile nu le putem astepta înca: ceata de colindatori se aduna în 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, chiar daca am intrat în postul Craciunului. La noi, în Tara Lapusului, nu se colinda. Adica, se colinda, dar colindatorii nu se organizau. Sper ca si în anul acesta, sarbatorile sa ne aduca multa bucurie.


Interviu realizat de Alexandra Cebuc