Seria Mari orchestre ale lumii
19 septembrie, 20 si 24 septembrie, Sala Mare a Palatului


Veniti la Bucuresti cu una din orchestrele pe care le conduceti de multa vreme, Concertgebouw din Amsterdam. Ati colaborat cu Orchestra Radiodifuziunii Bavareze, cu London Philharmonic, ati dirijat orchestra Filarmonicii vieneze în celebrul concert de Anul Nou. Va place sa lucrati si cu muzicieni tineri. Cum realizati aceasta schimbare de macaz, de la orchestre de top la artisti cu foarte putina experienta?

Consider ca sarcina noastra este de a-i ajuta pe cei tineri. Am predat la Sankt Petersburg vreme de 30 de ani, eu însumi eram foarte tânar, înca student, când am început sa dirijez o orchestra de tineret din acelasi oras. La conservator, am lucrat tot cu orchestre alcatuite din studenti, deci am experienta în a lucra cu tineri. Acum, când dirijez aceste excelente ansambluri pe care le-ati pomenit, mi se pare cu atât mai important sa ma ocup de cei mai mici, sa le ofer din cunostintele pe care le-am acumulat. Este extrem de interesant sa fac asta, iar tinerii sunt niste entuziasti - cum se întâmpla cu Orchestra de Tineret Gustav Mahler. Asadar, cred ca este de datoria noastra sa dam ceva tinerei generatii de muzicieni, dar vreau sa adaug ca si nivelul este unul cu adevarat profesionist: reactioneaza foarte bine la ceea ce le cerem, îti face placere sa lucrezi cu tinerii. Sunt nu doar bine pregatiti ci pun si pasiune în munca lor, întotdeauna atmosfera este excelenta si astfel obtii rezultate de mare calitate.


Ati imprimat multa muzica ruseasca, între care si mult Sostakovici, pentru care ati primit si premii de onoare. Dirijati la Bucuresti o lucrare ruseasca semnata Sostakovici. Se pare ca îl îndragiti mult pe acest compozitor!

O, da, foarte mult, si de foarte multa vreme! Îl ador pe Sostakovici, cred ca este un geniu. Am dirijat enorm din creatia lui si mereu simt ca avem o legatura: îi simt starile de spirit în variile piese, îmi dau repede seama de continutul lor emotional, stiu imediat ce doreste sa transmita, ce vrea sa spuna, sa exprime printr-o anumita fraza, anumita lucrare. Este cu adevarat un compozitor special pentru mine.


Mi s-a parut foarte interesant ca prima auditie a Concertului nr. 1 pentru violoncel de Dmitri Sostakovici a avut loc sub bagheta lui Evgheni Mravinski, dirijorul care l-a ales pe tatal dumneavoastra sa-i fie asistent la Filarmonica din Sankt Petersburg. Vi s-a povestit vreodata despre acest minunat moment?

Sigur ca stiam foarte bine aceasta poveste, cum Mravinski l-a invitat pe tatal meu sa vina la Sankt Petersburg, în 1948, dupa ce obtinuse un premiu la un concurs. A început sa lucreze cu maestrul, apoi ne-am mutat cu totii în acest oras, în 1956, dupa care eu am devenit asistent al lui Mravinski, deci avem o întreaga istorie cu maestrul!


V-ati putea numi, dumneavoastra, tatal dumneavoastra, Evgheni Mravinski si Dmitri Sostakovici, un fel de mare familie, în acest caz! Poate de aceea va si place atât de mult muzica sa?

Mai ales ca Mravinski însusi a dirijat foarte mult Sostakovici, era considerat cel mai bun interpret al creatiei sale! Bineînteles ca eu am ascultat foarte multe dintre lucrarile sale în varianta Mravinski, asa ca pot spune ca da, prin el am ajuns sa am o legatura foarte strânsa cu muzica lui Sostakovici.


Iubit si urât, geniu si impostor - Eroica lui Beethoven este capodopera sa! Ba nu, nu este decât încercarea nereusita a unui compozitor care încearca sa fie original, dar nu prea îi iese. Asa sunau criticile vremii. Stim despre istoria numelui sub care este cunoscuta aceasta Simfonie a 3-a, stim despre dezamagirea lui Beethoven în raport cu Napoleon Bonaparte, stim si ca lucrarea este, indiferent de cum îi spunem - a treia, sau Eroica - una din bornele kilometrice pe drumul istoriei muzicii. Ce înseamna pentru dumneavoastra aceasta lucrare?

Ma aflu într-o perioada a vietii în care sunt extrem de interesat de muzica lui Beethoven, o dirijez foarte mult; pentru moment, el este compozitorul meu favorit. Iubesc mai ales, fireste, Simfonia a 3-a: o piesa puternica, energica, dar totodata un protest anti-razboi. Beethoven a spus: nu vrem tiranie, nu vrem razboi - cunoasteti situatia cu Bonaparte. Este de fapt o reactie eroica la toate acestea, la întâmplarile pe care le avea el în minte - el protesteaza, se agita, spune nu. Asta se petrece din punct de vedere al continutului "subiectiv". Din punct de vedere muzical, cred ca Eroica lui Beethoven este una din cele mai bune lucrari din repertoriul simfonic.


Ati spus ca "pentru moment, Beethoven este compozitorul meu favorit". Care sunt întâmplarile care duc catre "acum îmi place acest autor, acum acesta, acum îl dirijez pe acesta"?

Lucrurile se petrec asa: dirijezi foarte multi compozitori, un repertoriu foarte vast, dar la un moment dat simti - nu îti impui, nu alegi, nu vrei - simti, ca acum acest compozitor este special pentru tine. Îmi aduc aminte ca m-a pasionat si m-a fascinat o vreme Richard Strauss, apoi a venit Gustav Mahler, apoi un altul. Daca acum îmi place un anume muzician sau o anume lucrare, asta nu înseamna ca refuz sau ignor restul, nicidecum. Da, îl iubesc pe Beethoven; peste un an sau mai târziu, cine stie? Este atât de imprevizibil, pentru ca tine de lumea ta interioara si de relatia ta cu muzica.


Dirijati muzica rusa, franceza, germana, engleza; clasica, romantica, moderna - dirijati asadar foarte mult si foarte divers!

Principiul meu ca dirijor-sef este ca eu si orchestrele mele sa împartim cât mai multa muzica, un repertoriu cât mai divers. Am facut din totdeauna asta, pentru ca simt ca un aceasta functie îti impune sa ai o varietate foarte mare de muzica - lucrari, compozitori, stiluri muzicale - si ca nu trebuie sa te limitezi la doar o singura directie. Asa cred eu, stiu însa ca sunt multi dirijori care se specializeaza pe un anumit compozitor sau stil. Mai ales la începutul "relatiei" cu o orchestra, sunt de parere ca trebuie sa abordezi un repertoriu cât mai larg; apoi, mai târziu, mult mai târziu, te poti apuca sa aprofundezi ceva, poti spune: bun, deci stagiunea asta ma concentrez pe muzica clasicilor, sau a romanticilor târzii. Dar în general eu sunt adeptul repertoriilor mari.


Pot sa va întreb de ce sunteti un adept al repertoriilor mari? De ce mai întâi general, apoi particular?

Pentru ca, daca esti dirijor-sef, trebuie sa-ti cunosti orchestra foarte, foarte bine; iar asta nu se poate întâmpla decât daca o auzi interpretând cât mai multe lucrari. Pe de alta parte, tocmai pentru ca esti dirijor-sef, trebuie sa oferi orchestrei cât mai multe idei, cât mai multa noutate. Apoi, când ne-am împrietenit bine de tot unul cu celalalt, am lucrat mult împreuna si ne stim, putem sa ne gândim ce ne-a iesit cel mai frumos, ce i se potriveste orchestrei, ce pot eu sa ofer cel mai bun. Dar asta nu se poate decât daca am parcurs cu totii un drum lung, prin foarte multa muzica.


Când dirijati, ce vreti sa auda publicul în lucrarea respectiva? Cu ce vreti ca oamenii sa plece acasa dupa ce v-au ascultat?

Ce îmi doresc este ca ei sa simta ca au fost, pret de doua ore, în paradis. Vreau ca oamenii sa aiba acel sentiment aparte, de "a fost fantastic, atâta emotie, atâta inspiratie, sunt uluit, sunt ravasit de toata aceasta seara". Este într-un fel datoria artistului, a dirijorului, sa le ofere posibilitatea de a simti asta. Nu doar publicul sa plece acasa spunând, ah, ce orchestra grozava, ce tehnica buna, ce sunet - si asta e foarte important, bineînteles, dar nu este de-ajuns. Trebuie ca publicul sa aiba parte de o experienta a emotiilor, sa simta ca s-au aflat în rai. De-abia atunci pot spune: da, cred ca am facut un concert bun, un concert asa cum trebuie sa fie.


Interviu realizat de Maria Monica Bojin