Concert Chick
Corea si John McLaughlin
26 octombrie, ora 20.00, Sala Palatului
Primul
lucru care m-a surprins ajungand la Sala Palatului, locul unde s-a desfasurat
ultimul act al Festivalului Masters of Jazz, a fost numarul mare
de spectatori. O sala plina , cum nu am mai vazut de mult la un concert
de jazz. Multi tineri, chiar foarte multi.
Au venit ei oare doar pentru Chick Corea sau John McLaughlin? Pentru faima lor? Sau stiau mai mult decat ca cei doi sunt adevarate legende ale jazzului, ca muzica lor este una extrem de elaborata?
Portile lumii celor doi, Corea - McLaughlin, s-au deschis ceva mai tarziu decat se astepta publicul: o piesa de atmosfera menita sa conduca intr-un alt univers si totodata, de a se "acorda" cei doi.
De
acolo a inceput "explorarea": sunete care aparent veneau din
zone diferite dar care isi aveau locul lor bine stabilit, ritm care a
sustinut idei, dialoguri dintre saxofon si chitara sau dintre bas si pian.
Am avut impresia ca ma aflu in fata unui tablou de Klimt in care firecare
puct de culoare contribuie la intreg si nu poti descoperi intregul decat
daca te indepartezi. In cazul nostru pasii inapoi au fost timpul scurs
in pauza de 20 de minute.
Intoarcerea
in lumea Corea - McLaughlin a fost bucuria descoperirii nuantelor si mai
ales a personalitatii celor doi, care departe de a fi fost vedetele acestui
concert, s-au aflat de cele mai multe ori cu un pas inapoi pentru a-i
plasa in lumina reflectoarelor pe celilalti trei membri ai trupei. Nu
a fost doar un simplu gest de generozitate sau modestie din partea lui
Chick Corea sau John McLaughlin. Fiecare dintre cei trei si-au demostrat
valoarea: basistul Christian McBride, ale carui comentarii sonore
nu puteau sa treaca neobservate, saxofonistul Kenny Garrett, cel
care aducea aminte in improvizatiile lui de stilul Miles Davis si nu in
ultimul rand bateristul Vinnie Colaiuta care a dat celor din sala
o alta imagine a acestui instrument de percutie... bateria in mainile
lui a devenit o intreaga orchestra.
Un concert pentru iubitorii jazzului? Nu doar pentru ei . Pentru toti iubitorii de muzica de calitate si mai ales pentru toti aceia care cred ca luma ideilor poate fi exprimata in diverse feluri. De data aceasta sunetele au fost acelea care au conturat-o iar dialogul a fost purtat de cei mai buni: John McLaughlin, Chriatian McBride, Kenny Garrett, Vinnie Colaiuta si... Chick Corea.
Simona Tanascu
Primul
lucru care m-a surprins ajungand la Sala Palatului, locul unde s-a desfasurat
ultimul act al Festivalului Masters of Jazz, a fost numarul mare
de spectatori. O sala plina , cum nu am mai vazut de mult la un concert
de jazz. Multi tineri, chiar foarte multi. Au venit ei oare doar pentru Chick Corea sau John McLaughlin? Pentru faima lor? Sau stiau mai mult decat ca cei doi sunt adevarate legende ale jazzului, ca muzica lor este una extrem de elaborata?
Portile lumii celor doi, Corea - McLaughlin, s-au deschis ceva mai tarziu decat se astepta publicul: o piesa de atmosfera menita sa conduca intr-un alt univers si totodata, de a se "acorda" cei doi.
De
acolo a inceput "explorarea": sunete care aparent veneau din
zone diferite dar care isi aveau locul lor bine stabilit, ritm care a
sustinut idei, dialoguri dintre saxofon si chitara sau dintre bas si pian.
Am avut impresia ca ma aflu in fata unui tablou de Klimt in care firecare
puct de culoare contribuie la intreg si nu poti descoperi intregul decat
daca te indepartezi. In cazul nostru pasii inapoi au fost timpul scurs
in pauza de 20 de minute. Intoarcerea
in lumea Corea - McLaughlin a fost bucuria descoperirii nuantelor si mai
ales a personalitatii celor doi, care departe de a fi fost vedetele acestui
concert, s-au aflat de cele mai multe ori cu un pas inapoi pentru a-i
plasa in lumina reflectoarelor pe celilalti trei membri ai trupei. Nu
a fost doar un simplu gest de generozitate sau modestie din partea lui
Chick Corea sau John McLaughlin. Fiecare dintre cei trei si-au demostrat
valoarea: basistul Christian McBride, ale carui comentarii sonore
nu puteau sa treaca neobservate, saxofonistul Kenny Garrett, cel
care aducea aminte in improvizatiile lui de stilul Miles Davis si nu in
ultimul rand bateristul Vinnie Colaiuta care a dat celor din sala
o alta imagine a acestui instrument de percutie... bateria in mainile
lui a devenit o intreaga orchestra. Un concert pentru iubitorii jazzului? Nu doar pentru ei . Pentru toti iubitorii de muzica de calitate si mai ales pentru toti aceia care cred ca luma ideilor poate fi exprimata in diverse feluri. De data aceasta sunetele au fost acelea care au conturat-o iar dialogul a fost purtat de cei mai buni: John McLaughlin, Chriatian McBride, Kenny Garrett, Vinnie Colaiuta si... Chick Corea.
Simona Tanascu