Festivalului internaţional de muzică de
cameră “SoNoRo” - Ziua a II-a. Acasă:
Bucureşti-Paris
Cel de-al doilea concert programat în
cadrul Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo
a stat în seara zilei de duminică, 2 noiembrie 2008, sub genericul
Acasă: Bucureşti-Paris. Dacă în primul moment n-am
înţeles exact la ce se referă acest titlu, lucrurile s-au clarificat
atunci când am văzut programul; artiştii au ales Trio-ul pentru
coarde "Aubade" de George Enescu ca centru al concertului,
iar în jurul acestui opus s-au cântat lucrări de Claude Debussy,
Gabriel Faure şi Cesar Franck. Astfel Enescu, cel pentru
care cea de-a doua casă a fost Parisul, s-a aflat în "compania"
maeştrilor francezi ai muzicii.
Majoritatea lucrărilor pe care le-am auzit seara trecută la Muzeul Naţional "George Enescu" au fost miniaturi; concertul s-a deschis cu Rapsodia I pentru clarinet şi pian de Claude Debussy, în interpretarea clarinetistului Reto Bieri, un rafinat instrumentist, a continuat cu "Elegia" pentru violoncel şi pian de Gabriel Faure, ocazie cu care l-am putut asculta pe violoncelistul Bernhard Naoki Hedenborg. A urmat apoi lucrarea enesciană "Aubade", un opus ce inspiră fragilitate şi emană luminozitate, interpretat de violonistul Daishin Kashimoto, violistul Răzvan Popovici şi violoncelistul Alexander Chaushian.
Singura lucrare de mari dimensiuni a fost Sonata în La major pentru vioară şi pian de Cesar Franck, prezentă ultima în program. Iar lucrul acesta este în conformitate cu intenţia directorului Festivalului, violistul Răzvan Popovici, care declara într-un recent interviu că vrea să lase publicului bucureştean timpul necesar de a intra în atmosfera audierii unor opusuri camerale, acesta fiind motivul pentru care a ales pentru prima parte de concert lucrări accesibile, scurte ca durată.
Sonata de Franck a fost interpretată de violionistul Daishin Kashimoto şi de pianista Diana Ketler. Deşi Diana Ketler este o foarte bună parteneră de scenă, a cărei experienţă în domeniul muzicii de cameră se face simţită în grija cu care îşi acompaniază colegii, dificultatea partiturii pianistice a celebrei sonate de Franck s-a dovedit a fi prea mare pentru a putea fi cântată impecabil. Iar în interpretarea violonistului Daishin Kashimoto am simţit, din păcate prea adesea, exagerări romanţioase la nivelul tempo-ului şi al frazării.
Cu toate acestea, toţi instrumentiştii prezenţi aseară pe scena Muzeului "Enescu" pot fi admiraţi pentru certele lor calităţi de artişti specializaţi în interpretarea muzicii de cameră.
Irina Cristina Vasilescu
Majoritatea lucrărilor pe care le-am auzit seara trecută la Muzeul Naţional "George Enescu" au fost miniaturi; concertul s-a deschis cu Rapsodia I pentru clarinet şi pian de Claude Debussy, în interpretarea clarinetistului Reto Bieri, un rafinat instrumentist, a continuat cu "Elegia" pentru violoncel şi pian de Gabriel Faure, ocazie cu care l-am putut asculta pe violoncelistul Bernhard Naoki Hedenborg. A urmat apoi lucrarea enesciană "Aubade", un opus ce inspiră fragilitate şi emană luminozitate, interpretat de violonistul Daishin Kashimoto, violistul Răzvan Popovici şi violoncelistul Alexander Chaushian.
Singura lucrare de mari dimensiuni a fost Sonata în La major pentru vioară şi pian de Cesar Franck, prezentă ultima în program. Iar lucrul acesta este în conformitate cu intenţia directorului Festivalului, violistul Răzvan Popovici, care declara într-un recent interviu că vrea să lase publicului bucureştean timpul necesar de a intra în atmosfera audierii unor opusuri camerale, acesta fiind motivul pentru care a ales pentru prima parte de concert lucrări accesibile, scurte ca durată.
Sonata de Franck a fost interpretată de violionistul Daishin Kashimoto şi de pianista Diana Ketler. Deşi Diana Ketler este o foarte bună parteneră de scenă, a cărei experienţă în domeniul muzicii de cameră se face simţită în grija cu care îşi acompaniază colegii, dificultatea partiturii pianistice a celebrei sonate de Franck s-a dovedit a fi prea mare pentru a putea fi cântată impecabil. Iar în interpretarea violonistului Daishin Kashimoto am simţit, din păcate prea adesea, exagerări romanţioase la nivelul tempo-ului şi al frazării.
Cu toate acestea, toţi instrumentiştii prezenţi aseară pe scena Muzeului "Enescu" pot fi admiraţi pentru certele lor calităţi de artişti specializaţi în interpretarea muzicii de cameră.
Irina Cristina Vasilescu