Sala mica a Ateneului avea sa gazduiasca de data aceasta sunetele grave ale violoncelului în duet cu pianul, facute sa transpuna partituri de George Enescu (Nocturna si Saltarello scrise la 15 ani si jumatate – pagini pierdute, regasite în 1994), Ludwig van Beethoven (Sonata opus 102 nr.1 în Do major), Sigismund Toduta (Sonata pentru violoncel si pian), Piotr Ilici Ceaikovski (Cântec de toamna – în aranjamentul lui David Popper) si Antonin Dvorak (Rondo).


Muzicienii de pe scena si din ...”culise”

Absolvent al Liceului de Muzica „Sigismund Toduta” din Cluj Napoca, (orasul sau natal), acum student în anul I al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti la clasa îndrumata de Marin Cazacu, la violoncel s-a aflat Octavian Lup. Cu o activitate bogata, începuta de timpuriu, tânarul instrumentist este cunoscut pentru aparitiile sale în tara si peste hotare (în Ungaria, Spania, Maroc, Israel, Elvetia Austria), pentru o serie de premii, dar si ca membru al cvartetului „Cellissimo” împreuna cu Marin Cazacu, Alexandra Gutu si Razvan Suma.
El a primit replica din partea pianistei (pe care am vazut-o deja în compania violoncelistilor „echipei Cazacu”), Raluca Cimpoi Iordachi.
Era acolo si Maestrul, care a asigurat elevului sau pupitre de recital, fiind însotit, cu o frumoasa solidaritate artistica, de sotia sa, flautista Constanta Cazacu, pentru un gest util si profesionist: întoarcerea paginilor partiturilor...


...Pentru împatimitii muzicii de camera...

... Au fost lucrari grele pentru violoncel (cerinte de concurs), cu alternante de pasaje lente, sustinute, si rapide, cu schimbari de pozitie, care au alterat uneori acuratetea atacurilor.
Octavian Lup a parut sa prefere secventele nostalgice în spunerile îndelungi.
Fara a avea „nebunie”, „durerile” sale nefiind sfâsietoare (cum ar fi trebuit, poate, uneori), ascunse, parca, sub eleganta lui „nu se cade”, el a cântat totusi frumos, cu întelegere matura.
Pianista Raluca Cimpoi Iordachi a împlinit naratiunea cu raspunsuri inteligente, perfecte, înviorând, completând cu simtire prompta si rafinament „întregul” redarii.

Tatiana Ghenuche Galan