Pe afisul Operei din Leipzig s-a aflat în 21 iunie 2009 Barbierul de Sevilla de Gioachino Rossini. În rolurile titulare, doua nume românesti: Marian Pop si Tiberius Simu. Ambii cântareti, nascuti la Cluj-Napoca, sunt în prezent solisti ai Operei din Leipzig. Alaturi de acestia s-au aflat pe scena nume precum Kathrin Göring (Rosina), Donato di Stefano (Don Bartolo), Roman Astakhov (Don Basilio), sub bagheta lui Andreas Schüller.

Regia si scenografia semnate de Claus Guth si Nina Kühner au mizat pe originalitate si modernitate, caracteristici cu care publicul din Leipzig este deja obisnuit. Personajele au fost transportate astfel în lumea insectelor, în încercarea de a evada din lumea cotidiana. Îndraznet si insistent, Figaro, interpretat de baritonul Marian Pop a fost tranformat într-o musca, pe când Almaviva - întruchipat de tenorul român, Tiberius Simu, perseverent si harnic, a luat forma unei albine. Sensibila si copilaroasa, Rosina a fost un fluture, iar Don Bartolo, sever si îmbufnat - paianjen. Iata ce a afirmat regizorul Claus Guth despre conceptia sa: "Am vrut sa maresc distanta de lumea reala, pentru a sublinia absurdul. Am sugerat ca la început nu este vorba de oameni, ci de insecte, trasaturi ce erau ilustrate deja de muzica, prin "zumzaitul" si "bâzâitul" sau. Acesta este un truc care m-a amuzat, dar si o viziune asupra mintii umane si a posibilitatilor de a o pune în miscare".

Montarea a mizat în mod evident pe caracterul comic al operei, ce a amuzat chiar si pe cei mai conservatori dintre spectatori. Momente precum finalul primului act, în care un gigant flacon cu anti-insecticid împrastie substanta toxica asupra personajelor, cu rolul de a calma spiritele agitate de venirea jandarmilor pentru arestul Contelui, au fost din plin gustate de catre public. În actul al II-lea, personajele au revenit la conditia umana, pastrând însa aripile, de care s-au eliberat apoi în final, odata cu "atingerea telului".

Într-un interviu acordat Radio România Muzical la începutul acestui an, tenorul Tiberiu Simu a mentionat raceala publicului german, ce nu raspunde cu aplauze decât la sfârsitul operei. De aceasta data aplauzele s-au auzit dupa fiecare arie, dovedind ca profesionalismul ajunge la inimile oricarui public... chiar si ale celui german.

Andreea Chiselev