La Staatsoper din München au avut loc doua spectacole eveniment. Noua montare cu Don Giovanni de Mozart prezentata în 31 octombrie 2009 este o productie extrem de controversata. De altfel, sub aspectul regiei, cronicile au fost foarte defavorabile si trebuie sa recunosc ca n-am auzit de mult o sala întreaga sa conteste atât de dur la final. Sunt acele "buu-uri" celebre si înfioratoare pe care nimeni nu si-ar dori sa le auda vreodata. Regia i-a apartinut lui Stephan Kimmig - un nume destul de necunoscut, la pupitru a fost, însa, Kent Nagano - o celebritate care a dezamagit de aceasta data si a avut si el parte de contestari suficient de dure; într-adevar, orchestra nu a sunat grozav, decalajele au fost destule.

În schimb, vocile masculine au fost exceptionale, începând cu Mariusz Kwiecien pe care ascultatorii nostri deja îl cunosc, cel putin din transmisiunile directe de la Metropolitan, exceptional Don Giovanni din toate punctele de vedere. Din câte am înteles a facut 14 sau 15 montari anterioare cu acest rol, deci are o experienta teribila, este o voce minunata si un actor ideal. De asemenea, voci extraordinar de bune si interpreti pe masura au fost Alex Esposito - Leporello, Pavol Breslik - Don Ottavio, de altfel extrem de ovationat si iubit aici; o voce impresionanta - Phillip Ens - în rolul Comandorului. Interesant este faptul ca la final nu apare nici statuia, nici personajul Comandorului; interpretul apare îmbracat în episcop, ceea ce este cel putin ... neasteptat.

O supriza extraordinar de placuta a fost în Levente Molnár în rolul Masetto, foarte bun din toate puctele de vedere si am aflat ca este din Târgu Mures, este tânar, a facut deja Masetto la Covent Garden, unde a fost reinvitat sa abordeze rolul Figaro. Iata, deci, ca stim putine despre ai nostri prin lume. În ce priveste rolurile feminine, m-as opri la Laura Tatulescu, minunata în Zerlina sub aspect vocal. Pot sa spun fara nici o rezerva ca a fost cea mai buna dintre cele prezente pe scena. Sigur, regia i-a conditionat anumite lucruri care sunt chiar nefiresti pentru personaj. Asa încât, în ansamblu au evoluat voci splendide, unele cu probleme si m-am bucurat sa întâlnesc doi români foarte aplaudati.

În 1 noiembrie 2009 am urmarit un Evgheni Oneghin, o productie care dateaza de câteva stagiuni sub bagheta lui Dmitri Iurowski, foarte bun dirijor. L-am ascultat în Lenski pe Marius Brenciu - un tenor care face, asa cum stim, o cariera splendida pe marile scene ale lumi, cântând, de altfel, minunat rolul care e oarecum emblematic pentru el, extrem de aplaudat, ovationat la final, dovada ca este foarte îndragit. Un Oneghin minunat - Michael Volle, asa cum trebuie si ca personaj. De asemenea o Tatiana - Irina Mataeva cu o voce nu foarte calitativa, dar a reusit un personaj asa cum se cere.

Întreg ansamblul a evoluat bine, a fost un spectacol de succes, dar, de asemenea, o regie extrem de ciudata: striptease facut de barbati, travestiti, anumite elemente chiar schimbate în traseul povestii pe care o stim atât de bine. Însa, trecând peste toate acestea, a fost, de asemenea, un spectacol reusit, si, sigur, m-am bucurat enorm ca Marius Brenciu se numara printre preferatii unui public extrem de dificil, ba chiar rece, as putea sa spun. N-am vazut niciodata un public care, la finalul premierei, sa fuga pur si simplu din sala, dupa doar câteva minute de aplauze.


Anca Florea