4 februarie 2010 - Ilian Gârnet la Ateneul Român
În
seara zilei de 4 februarie 2010 am avut ocazia sa-l ascult "pe
viu" pe cel pe care în urma cu doar câteva luni îl urmaream pe
un post de televiziune francez interpretând Concertul în la minor
pentru vioara si orchestra de Dmitri Sostakovici în finala prestigiosului
concurs "Regina Elisabeta" de la Bruxelles.
Ilian Gârnet (foto) - caci despre el va vorbesc - a câstigat
atunci Premiul al III-lea; iata-l acum si la Bucuresti, pentru a doua
oara pe scena Ateneului Român (prima data a fost în 18 august 2009,
într-un concert al Orchestrei Nationale de Tineret, deja difuzat de
Radio România Muzical), cântând în compania Orchestrei Filarmonicii
un program atragator: mai întâi o versiune pentru vioara si orchestra
a Sonatei a III-a "în caracter popular românesc" de Enescu
si apoi stralucitoarea Fantezie "Carmen" de Franz Waxman.
Partitura de pian a Sonatei enesciene a fost orchestrata de Valentin
Doni, cel care a asigurat si conducerea dirijorala. Cum a sunat? -
pe alocuri mult prea încarcat (poate din cauza aparatului orchestral
ce depasea cu mult dimensiunile unui ansamblu cameral), alteori -
ca de exemplu în debutul partii a doua - foarte delicat si fragil,
pastrând atmosfera originala a acestui moment. Au fost si clipe în
care instrumetele din orchestra ce ar fi trebuit sa aduca doar "culoare"
au fost mult prea prezente, acoperind cu totul partitura viorii.
Ilian Gârnet - motivul pentru care în sala au fost prezenti multi
studenti de la Conservator - nu numai ca nu a dezamagit, dar îndraznesc
sa spun ca a electrizat publicul. Sigur ca si opusurile alese - mai
ales Fantezia pe teme din "Carmen" de Bizet a lui Franz
Waxman - au contribuit la succesul violonistului, care a convins prin
virtuozitate, bun gust, constructie inteligenta a frazelor si firescul
acela "mult cautat" de altii (daca-mi permiteti expresia).
Dupa bis - Hora staccato de Grigoras - si pauza, în spatele meu un
domn a început sa fredoneze începutul Suitei "Arleziana"
de Georges Bizet, dând dovada de nerabdare. O "Arleziana"
pe care daca as putea-o compara cu o pictura as spune ca tusele folosite
erau mult, mult prea mult îngrosate. Au cam lipsit momentele de delicatete,
dar per ansamblu s-a cântat decent si corect.