La finalul anului 2016 a apărut sub emblema casei Universal Music România cel mai nou album al violonistului român Răzvan Stoica - Strad Style. Discul va avea lansarea românească pe 12 ianuarie 2017, după concertul de Anul nou pe Răzvan Stoica îl va susține alături de sora sa, pianista Andreea Stoica, la Sala Radio. În premieră românească, albumul Strad Style poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 2 ianuarie de la ora 19.00, în reluare, duminică, 8 ianuarie, de la ora 13.05.

Strad Style - un album cu lucrări pentru vioară solo, cu o istorie aparte.

Răzvan Stoica: Anul trecut, în 2015, am primit un email de la un producător de filme din Hollywood, Stefan Avalos, care m-a întrebat dacă aș vrea să fiu într-un film pe care el vrea să-l producă despre Stradivarius, plăcându-i foarte mult vioara pe care cânt eu acum. Și i-am explicat condițiile: era destul de complicat să duc vioara în America, pentru că ea are niște servicii de securitate în Europa și e complicat s-o duc acolo. Eu nu prea studiez pe vioară acasă, doar în bancă. El mi-a spus: "Ok, ar fi interesant dacă tu ai putea să ai un Stradivarius al tău". Și i-am răspuns: "Dar e cam scumpă o vioară Stradivarius". Și a spus: "Ok, o să vorbesc cu un lutier foarte bun."

După două săptămâni am primit un alt email de la un lutier american, îl cheamă Daniel Hawk, acesta face niște viori copii după viori Stradivarius și după viori Guarnieri del Gesu. El a câștigat un concurs internațional în care toți violoniștii care au fost invitați să asculte viorile aveau niște ochelari cu care nu putea să vadă, efectiv, ce înseamnă o vioară, cum arată o vioară, doar să asculte. Și astfel el a câștigat, vioara lui a fost considerată ca fiind Stradivarius de toți ceilalți violoniști, dar de fapt era o vioară modernă, făcută de el în Ohio, Louisiana.

Și acest lutier mi-a spus: "Răzvan, aș vrea să-ți fac eu o vioară, o copie după una din viorile cele mai cunoscute. Ce vioară ți-ar plăcea ție cel mai mult?" Și am spus: "Vioara mea preferată, vioara visurilor mele ar fi vioara lui Paganini, Guarnieri del Gesu Il Cannone. Și a spus: "Ok, dar vreau să cânți pe ea în concert. Deci cum am terminat vioara de ansamblat, ți-o aduc și tu o să cânți primul concert pe ea." Și am spus ok. Mi-a fost un pic teamă, că n-am știut dacă vioara o să fie foarte bună sau din contră, s-a nimerit ca în iunie 2016 să cânt Concertul nr. 1 de Paganini cu orchestra din Utrecht. Și tocmai atunci a venit Daniel cu vioara, cu o zi înainte de concert, pentru prima oară, n-o mai cântase absolut nimeni. A fost primul moment în care eu am cântat pe această vioară și mi-a plăcut foarte mult. A doua zi am susținut concertul de Paganini cu orchestra respectivă, suna foarte, foarte bine.

Ulterior, am filmat acest documentar despre cum s-a făcut această vioară. Ce înseamnă să copiezi o vioară Guarnieri, care este aportul original pe care l-a adus lutierul acestei viori, pentru că aportul celui care a făcut vioara Daniel Hawk a adus anumite îmbunătățiri moderne acestei viori, ca să sune mult mai bine decât o vioară modernă. Și chiar a reușit. Ulterior am filmat acest documentar.

Adică, chiar ai fost în persoană în America ?

Am fost în persoană în America și în Europa și am fost și la vioara lui Paganini, la Genova, la muzeu, unde este ținută. Am filmat și acolo anumite cadre și s-a filmat din momentul în care era doar o bucată de lemn, până în momentul în care am cântat pe această vioară. Filmul se cheamă Strad style, Strad adică Stradivarius style deși este vorba de o vioară Guarnieri, dar este în stil Stradivarius făcută această vioară. Și ulterior am înregistrat acest CD cu lucrări solo, să spunem cu lucrări cele mai provocatoare lucrări, scrise vreodată pentru vioară, cu ar fi Sonata pentru vioară de Bartok, Variaținile God save the King ale lui Paganini și Variaținile Nel cor piu non mi sento, dar și Ysaye, Sonata a III-a, Balada, dedicată lui George Enescu.

Despre lucrările pentru vioară solo de pe discul Strad Style

Răzvan Stoica: Bartok a cerut foarte mult de la violonist în această primă parte a Sonatei pentru vioară solo, pentru că a scris-o în ultima parte a vieții lui, pe când era deja foarte bolnav și a fost scrisă special pentru Yehudi Menuhin. Yehudi Menuhin, vrând să-l facă pe Bartok să se simtă mai bine, pentru că el se simțea chiar foarte rău, era în spital, l-a rugat să-i scrie o piesă pentru el și acesta i-a scris Sonata solo. Mehunin, în momentul în care a primit manuscrisul, nu a putut s-o cânte, era foarte greu scrisă și l-a rugat dacă poate să mai modifice anumite acorduri, pentru că, practic, e imposibil de cântat. Bartok a spus nu, dacă îi place, s-o cânte așa și chiar a studiat-o foarte mult până a reușit s-o cânte în felul acesta; într-un fel, Bartok își exprimă chiar toată viața lui în această parte, Tempo di ciaccona.

Apoi Variațiunile God save the King ale lui Paganini au fost considerate foarte mult timp imposibil de cântat, pentru că ai nevoie în primul rând de o tehnică foarte, foarte bună a dublelor coarde și de asemenea de pizzicate și de asemenea, de o independeță a acompaniamentului cu o singură mână, mâna stângă, respectiv și tocmai asta mi s-a părut provocator să înregistrezi această piesă, pentru că se poate auzi fiecare imperfecțiune, dacă nu este cântată cum trebuie.

La fel și Variațiunile Nel cor piu non mi sento, sunt o completare. La fiecare final de concert, Paganini cânta fie God save the King, fie Variațiunile Nel cor piu non mi sento. Erau piesele lui de spectacol. Și mai este o piesă, Duet pentru vioară solo, tot scrisă de Paganini, Duo Merville, în care el chiar a făcut o aroganță, spun eu, încercând să se acompanieze singur absolut complet, armonic complet și asta o face o lucrare foarte dificilă.

Și o altă piesă foarte interesantă, cea scrisă pentru Enescu, dedicată lui Enescu de Eugen Ysaye, în care nu doar găsim elementele tehnice ale lui Ysaye, dar și o tehnică interpretativă, dar și o libertate pe care ți-o lasă ție ca violonist, să-ți găsești drumul în care tu ai vrea să sune așa această sonată.

Găsim muzica de pe acest disc și în film?

Da.

Toate lucrările?

Toate lucrările, ba mai mult, o să găsim și Capriciile lui Paganini.

Filmul acesta unde poate fi văzut? Este un film documentar? A fost la festivaluri?

În următoare perioadă de timp, respectiv, pe 20 ianuarie 2017, o să aibă premiera în Salt Lake City la festivalul Slamdance din America, iar apoi pe 21, 22 și 23 ianuarie va fi în Los Angeles, în Walt Disney Hall, de asemenea, în Colburn School of Music din Los Angeles și apoi la festivalurile de film din Europa, la Rotterdam Film Festival, Berlin Film Festival, deci va fi disponibil peste tot, în cel mai scurt timp.

Cât de lung este acest film?

1 și 20 de minute.

Cred că este și pentru tine o platformă de promovare foarte bună acest film, nu?

Da, într-adevăr și a fost momentul acela de a înregistra video, de a juca într-un film, într-un fel, de a juca propriul rol. A fost foarte interesant.

De ce spui că e interesant?

E interesant, pentru că, practic și tu îți dai seama de anumite lucruri, în momentul în care revizuiești ceea ce ai filmat. Sunt momente foarte emoționante, mai ales în momentul în care am deschis pentru prima dată vioara și nu știam la ce să mă aștept și a doua zi chiar trebuia să cânt concertul acela pe vioara respectivă și nu știam absolut deloc cum sună, dacă pot să mă obișnuiesc pe ea, dacă nu pot să mă obișnuiesc pe această vioară. Și au fost momente emoționante, dar foarte interesante. Într-un final, concertul a ieșit foarte bine. Ne-am întâlnit cu toții după un concert la un pahar de vorbă, în care am filmat și acest moment și chiar vorbeam cu lutierul respectiv: trebuie să avem un gram de nebunie ca să facem așa ceva. Tu să termini vioara cu două zile înainte de concert și eu să cânt pe vioară, exact cu o zi înainte de concert.

Ai idee de ce te-au ales tocmai pe tine producătorii?

Acestui producător de film, Stefan Avalos, îi plac foarte mult violoniștii legendari, cum ar fi Oistrah, Heifetz, Menuhin și i-a ascultat pe youtube într-o seară. Și a observat unul din video-urile mele, unde scria Răzvan Stoica playing Paganini și a zis: "Ooh, uite un violonist care cântă foarte mult în stilul celorlalți violoniști de odinioară" și atunci m-a contactat el. Și astfel am intrat în contact. I-a plăcut foarte mult, mai ales stilul acesta, mai virtuoz decât al altor violoniști și cred că pe asta s-a și bazat filmul, poate și pe gramul acela de nebunie pe care îl avea și Stradivarius când a construit acele viori.

Tu ai dintre acești violoniști un model, adică imaginea ta reală se articulează peste imaginea creată?

Da, idolii mei au rămas David Oistrah și Jascha Heifetz. N-am putut niciodată să aleg unul dintre ei. Pentru că Oistrah avea acest sunet magnific și Heifetz avea o tehnică fenomenală și de fiecare dată am încercat să iau ce-i mai bun de fiecare. Dar, când pun un CD și îl ascult pe Heifetz din nou și din nou, Heifetz rămâne Heifetz, adică nu se poate copia. Poți să-ți aduci aportul tău personal ca violonist, normal, dar aceste mari legende ale viorii, rămân extraordinari.

Pe de altă parte, sigur un violonist al secolului XXI nu cred că poate copia pe cei din trecut și probabil că ideal ar fi să aibă propria lui voce.

Într-adevăr, mai ales în epoca aceasta în care trăim, în epoca internetului, avem foarte multă informație la dispoziție și cred că aportul nostru personal ca artiști își spune cuvântul de fiecare dată.

Un mesaj pentru cei care vor asculta pentru prima dată acest disc în 2 ianuarie 2017, la Radio România Muzical.

Sper să le placă acest disc. Pot să spun că momentele în care am înregistrat aceste piese au fost emoționante, pentru că mi-au adus aminte de perioadele petrecute cu profesorul meu în România, cu Modest Iftinchi, și cum lucram la aceste piese și cum am învățat Sonata de Bartok: aveam doar 14 ani când am început să o cânt pentru prima oară și chiar momentele când ascultam Variațiunile lui Paganini și mă gândeam, oare o fi posibil vreodată să pot să ajung să cânt această piesă? Și țin minte că maestrul îmi spunea: "Ar trebui să studiezi așa, ar trebui să faci așa și poate, poate odată o să ajungi". Da, la înregistrări au fost momente emoționante în care reascultam piesa și au fost momente în care nu mi-a venit să cred că în sfârșit am înregistrat această piesă, pentru că pentru un violonist e o piatră de încercare acest repertoriu. Și sper ca ascultătorilor să le placă foarte mult și să le placă și această vioară, acest sunet de vioară modern, dar cu o încărcătură, o energie foarte specială, energia lui Paganini, spun eu."

Răzvan Stoica este violonistul care propus și susținut de Radio România Muzical, a cucerit în 2013 titlul de Noul talent al anului la competiția New Talent de la Bratislava, patronată de Uniunea Europeană de Radio. Răzvan Stoica devenea astfel primul român care a cucerit laurii acestei competiții cu o istorie de peste 40 ani. Stabilit în Olanda, Răzvan Stoica susține concerte în importante săli europene; este recunoscut pentru virtuozitatea sa deosebită, pusă în valoare de vioara Stradivarius pe care cântă, cucerită la o competiție internațională la care a avut aproape 200 de contracandidați.

Albumul Strad Style: cu adevărat o mostră de uluitoare virtuozitate violonistică, dar și de maturitate interpretativă în același timp.