Dadaismul şi-a trăit explozia la începutul secolului XX, în tumultul suprarealist al unei generaţii care nu mai suporta corsetul strâns în care arta era prinsă până atunci. Muzica nu a fost reprezentată dadaist în acea perioadă, însă jazz-ul şi-a jucat magistral replica la limitele impuse în muzică. Cele două fenomene au evoluat în paralel, jazz-ul rămânând şi acum în plină expansiune. Dadaismul a rămas şi el cu câţiva exponenţi influenţi, numele lor fiind preţuite în diferite cercuri artistice preocupate de avantgardă.

În 2016, jazz-ul şi dadaismul fuzionează simbolic pe albumul rezultat din întâlnirea a doi muzicieni multi-premiaţi, două voci vibrante ale scenei contemporane: trompetistul american Dave Douglas şi pianistul francez Frank Woeste, care s-au implicat într-un proiect inspirat de viaţa şi opera lui Man Ray, precum şi a colegilor lui din mişcarea suprarealistă. "Dada People" conţine zece compoziţii originale care reflectă sensibilităţile artistice ale artistului american. Înregistrată în formulă de cvartet, cu secţia ritmică formată din basistul Matt Brewer şi din bateristul Clarence Penn, muzica explorează îmbinarea dintre avantgardă şi artă populară, dominantă în arta lui Man Ray. Claviaturile se întind pe o zonă timbrală vastă, datorită pianului electric, fiind centrul vârtejului improvizatoric, alături de trompetă. Puţin lirism francez trebuia să existe, dar asta nu ne abate de la un album de jazz cu tot ce trebuie.

E o muzică bazată pe artă vizuală, cu culorile implicite şi subiectivismul caracteristic, bogată şi cu momente de maximă intensitate. Cu siguranţă, "Dada People" este mai mult un album pentru iubitorii muzicii lui Dave Douglas sau Frank Woeste şi mai puţin pentru cei care-l urmăresc pe Man Ray.