Discurile anului 2017
Jan Lundgren - albumul 'Potsdamer Platz' la Jazzy Hour din 16 martie
Pianistul Jan Lundgren concepe muzica la nivelul unui excelent arhitect. Dacă ar fi să construim o casă după muzica lui Lundgren, ar ieși o construcție frumoasă, atractivă, proiectată minuțios și construită după cele mai actuale reguli, cu bun gust și simt al spațiului. Ar arăta un artist care cunoaște bine atât tradiția, cât și modernismul și are o admirabilă capacitate de a le îmbina.
Pe albumul "Potsdamer Platz", Jan Lundgren își desăvârșește arta de a include în designul american de jazz, părți din stilul și gustul european. Și dacă extindem metafora, casa ar avea multe locuri confortabile, camere cu funcțiuni și planuri diferite, colțuri cochete, linii clare și decorațiuni care să activeze memoria vizitatorului. Ar exista și un loc special pentru joc, improvizație și mirare. Muzica lui Lundgren a fost dintotdeauna definită prin schimbare, prin înnoire, iar acest superb album aduce forma ideală, construită într-un detaliu impecabil, ca o machetă care va arăta cum va fi.
Cvartetul lui, completat de saxofonistul Jukka Perko, de basistul Dan Berglund și de bateristul Morten Lund nu arată un grup de muzicieni care doar se potrivesc, ci și cresc împreună. Muzica ne poate pune în mișcare, ne poate duce undeva, iar albumul "Potsdamer Platz" ne prezintă un grup de artiști cu o direcție clară și comună.