Orice poveste legată de jazz-ul de după 1949, fie că e vorba de cool jazz sau altă expresie eliberatoare de după be bop, poate începe cu Lee Konitz. La 89 de ani nu mai are nimic de demonstrat, însă legendarul saxofonist, care şi-a început cariera pe albumul lui Miles Davis, "Birth of the Cool", ne arată acelaşi apetit pentru improvizaţie şi ţinuta unuia dintre cei mai originali muzicieni din jazz.

În 2017, el rămâne alături de artiştii moderni care caută calea cea mai puţin previzibilă printr-o piesă standard. Alături de vechii colaboratori, pianistul Kenny Barron, basistul Peter Washington şi bateristul Kenny Washington, Konitz se strecoară printre clişee, chiar şi pe titluri foarte cunoscute şi îndelung explorate cum ar fi "Stella by Starlight", "Darn that Dream" sau "Out of Nowhere". Tonul instrumentului rămâne glacial, fragilizat de timp, dar la fel de prezent şi bine definit.

"Frescalalto" este albumul unei minţi muzicale vaste, al unui artist venerabil, unul dintre puţinii care au rămas ca legătură vie cu perioada clasică a jazz-ului, încă vibrant, în continuă căutare, capabil de surprize. El este unul dintre foarte puţinii muzicieni care ne poate spune cum e să sufli la saxofon la o vârstă la care unii abia suflă normal.