Albumul propune Concertul op 129 în la minor pentru violoncel şi orchestră şi Simfonia a 2-a op 61 în Do Major de Robert Schumann. Ambele lucrări legate de Dresda, de anii despre care criticii spun că au reprezentat cea mai creativă perioadă componistică a lui Schumann, între 1844 şi 1850. La câteva zile după plecare sa din oraş este cântat în primă audiţie concertul pentru violoncel, fără succes însă. De altfel a fost nevoie de perseverenţa unor violonceliști ai vremii ca David Popper, Bernhard Crossmann, Friedrich Grutzmacher ca să impună această partitură.

Între arhicunoscutele opusuri semnate de Robert Schumann se află și Simfonia a 2-a. Tonul înălțător al simfoniei este remarcabil în ciuda problemelor de sănătate cărora Schumann trebuia să le facă față la acea vreme. Simfonia este văzută de unii critici ca fiind un triumf beethovenian asupra sorții.

Discul este interesant în primul rând pentru faptul că partiturile amintite sunt interpretate pe instrumente de epocă.

În căutarea sunetului original

Acesta este titlul incitant, după părerea mea propus de violoncelistul german Jan Vogler şi Orchestra Festivalului din Dresda, dirijată de Ivor Bolton. 

Sunet original este poate o expresie neconcludentă, mai ales din cauza faptului că nu poate fi verificată - spune Jan Vogler. Totuşi ea sugerează apropierea de partitura originală aşa cum ea a fost interpretată la vremea când a fost creată. În fapt a interpreta muzica pe instrumente din epoca în care a fost creată partitura este, cel puţin pentru noi, o aventură minunată. Îți oferă oportunitatea de a descoperi o nouă inspiraţie artistică, noi sonorităţi şi o înţelegere mai profundă a muzicii - adaugă Vogler. 

Concertul op 129 în la minor pentru violoncel şi orchestră de Robert Schumann este în fapt a doua înregistrare a acestei partituri pe care Jan Vogler o are în discografia personală, după o primă variantă apărută pe disc în anul 2001. De data asta violoncelistul este acompaniat de Orchestra Festivalului din Dresda, festival al cărui indendent este. O înregistrare în care veţi auzi minunata sonoritate a violoncelului Stradivari Castelbarco-Fau din 1707, instrument pe care cântă Jan Vogler, alături de sunetul orchestrei ce foloseşte instrumentele din vremea lui Schumann. În fapt Orchestra Festivalului din Dresda este un ansamblu ce adună peste 50 de membri, interpreţi din toată Europa, care s-au specializat în interpretarea muzicii pe instrumente de epocă. 

Rezultatul, spune Jan Vogler, este un sentiment cu totul nou pe care l-am descoperit interpretând concertul de Schumann. De altfel este interesant de ascultat această variantă interpretativă, o sonoritate surprinzătoare creată de Vogler și orchestra alcătuită specialiști în instrumente de epocă. Jan Vogler are un sunet clar şi penetrant, cu o stridenţă uşor nazală, dacă pot spune aşa, a violoncelului său în pasajele de forţă. Poate cu mai multă fineţe mătăsoasă în cantilene ar fi creat o impresie generală mult mai echilibrată. 

Pot spune că înregistrarea Simfoniei a 2-a op 61 în Sol Major de Robert Schumann este atracția acestui album. Dirijorul englez Ivor Bolton, cel care actualmente este dirijor șef al Orchestrei Simfonice din Basel, aduce în această înregistrare grandoarea scriiturii orchestrale a compozitorului german. O interpretare plină de energie, o sonoritate de ansamblu a instrumentelor din vremea lui Schumann care crează o imagine proaspătă asupra acestui opus arhicunoscut. Desigur contrastul este mult mai evident dacă aveți curiozitatea de a asculta această înregistrare alături de una interpretată pe instrumentele obișnuite ale orchestrei clasice de astăzi.