În 20 aprilie 2017, pianista română stabilită în Germania, Luiza Borac, și-a lansat cel mai nou album, "Inspirations and dreams" cuprinzând două discuri. Va fi difuzat în premieră românească la Radio România Muzical luni, 8 mai (primul disc al albumului) și 15 mai (al doilea disc al albumului) de la ora 19.00, ambele ediții având reluare duminica la ora 13.05 (14 mai și 21 mai). Un album pe care l-aș descrie drept emoționant, evocator, strălucitor, despre care am stat de vorbă chiar cu pianista, recunoscută la nivel internațional pentru activitatea sa, care în mare parte se leagă de promovarea muzicii enesciene.

Albumul poate fi reascultat oricând pe site-ul proiectului Discurile anului 2017.

Albumul are un nume foarte frumos, Inspirations and dreams. De unde ideea unui titlu atât de frumos?

Discul acesta este încă un omagiu adus marelui compozitor George Enescu. Am încercat să recreez pe acest disc o parte din lumea sa, din cercul său muzical, trăit o parte din viaţa sa la Viena şi o mare parte din viaţa sa la Paris, unde, alături de compozitori ca Debussy şi Ravel, Enescu a trăit o perioadă intensă şi a avut un impact asupra scenei culturale din acel timp, un impact foarte puternic. Am alăturat pe acest album lucrări de Enescu, mai mult şi mai puţin cunoscute, cu lucrări ale acestor compozitori care s-au aflat foarte aproape de el, Maurice Ravel, Claude Debussy şi Marcel Mihalovici, un compozitor, discipol al lui Enescu, care a fost încurajat de Enescu să îşi continue studiile la Paris

Spuneaţi "lucrări cunoscute şi mai puţin cunoscute". Să ne referim la acestea mai puţin cunoscute, cele trei care sunt la începutul primului CD.

Da. CD-ul începe cu Fugă la patru voci, scrisă în 1897, o lucrare compusă în anii de studii la Viena, când Enescu a luat contact şi mai mult cu muzica lui Bach. Operele lui Bach i-au servit lui Enescu încă de mic copil ca un foarte mare model. Până la sfârşitul vieţii, Enescu a păstrat lucrurile sale personale, ediţia a operelor lui Bach, ediţie ce îi fusese dăruită de regina Elisabeta, în copilărie. Această lucrare, Fuga la patru voci, se înscrie în aceeaşi perioadă de timp, 1897, când a compus prima sa Suită pentru pian în stil vechi. Avem acolo aceeaşi construcţie monumentală a unei fugi la trei voci. Aici este vorba de o Fugă la patru voci, pe care Enescu o semnează în partitură, Enescu, conservatorist.

Este o înregistrare în premieră a Fugii la 4 voci de Enescu. Unde aţi descoperit partitura? Care este istoria acestei partituri?

Istoria partiturii se leagă de anii în care am dus o muncă de cercetare în domeniul enescian, în anii de doctorat şi datorez foarte mult acestui minunat volum, acestei minunate creaţii a Clemansei Firca, catalogul creaţiei lui George Enescu. Acolo m-am informat pentru prima oară de aceste compoziţii din anii copilăriei lui Enescu şi m-a impresionat foarte mult, am văzut că este foarte aproape de suita în stil vechi pe care o înregistrasem şi este din acelaşi suflu, din aceaşi inspiraţie a anilor de studii de la Viena.

Şi apoi două lucrări scrise de George Enescu pe când avea şapte ani.

Da, mai precis prima, Flori de garoafă, este evocată de Enescu în convorbirile cu Bernard Gavoty. Acest vals, Flori de garoafă, este scris încă înainte de şapte ani,  între cinci şi şase ani, după spusele lui Enescu evocă cu mare drag, cu nostalgie acest vals, ceea ce e adevărat, este o lucrare uluitoare pentru o vârstă atât de fragedă şi el evocă foarte mândru şi fericit acest vals, îl cântă şi explică în interviul acordat lui Bernard Gavoty, explică cu de-amănuntul cât de inspirat a fost la acea vârstă fragedă compunând acest vals.

Numele dumneavoastră e clar legat de o promovare intensă a lui George Enescu la nivel internaţional. După anii aceştia petrecuţi în compania muzicii enesciene, cum îl percepeţi pe George Enescu?

George Enescu este un geniu pe care este foarte greu să-l percepi în toată complexitatea. După atâţia ani de studiu, de concerte, de înregistrări, încă mă apropii, cred ca şi foarte mulţi colegi şi artişti, cu foarte mare umilinţă de aceste lucrări, este o muzică covârşitoare, este o muzică creată de un geniu care s-a exprimat în foarte multe dimensiuni pe care e foarte greu să le cuprinzi. Încă aş spune că Enescu încă nu este atât de cunoscut cât ar merita şi cred că toate eforturile de a-i promova muzica, cred că trebuie să continue cu cea mai mare intensitate. De fiecare dată când mă apropii de partiturile sale, când le reiau sunt întotdeauna uluită faţă de această muzică extraordinară.

Maurice Ravel: un contemporan al lui George Enescu şi aţi ales, poate nu întâmplător, una dintre cele mai dificile lucrări pentru pian din istoria muzicii, această Gaspard de la nuit, cu piesa Scarbo, renumită de altfel pentru dificultatea ei.

Da, aşa e. Am inclus această lucrare și în virtutea prieteniei dintre Ravel şi Enescu. În cartea sa, "Călătorii neterminate", Yehudi Menuhin povesteşte acest episod. El a trăit acest episod, a fost de faţă când Maurice Ravel a năvălit pur şi simplu, editura Durand îi cerea Sonata a II-a pentru vioară şi pian, el era încă puţin nesigur pentru ultimele retuşuri şi a venit la Enescu şi l-a rugat să asculte lucrarea ca să-şi dea părerea. Deci, a cerut acordul maestrului, Enescu a cântat cu el această sonată şi după aceea a închis partitura şi a recântat-o din memorie. El a cântat împreună cu Ravel premiera acestei sonate în 1927, deci există o legătură foarte strânsă între aceste două mari genii. Pianistica lui Ravel este complexă, este impresionantă. Gaspard de la nuit este probabil una dintre cele mai dificile şi mai complexe lucrări pentru pian care există. Este o lucrare şi de mare fantezie. Sunt ilustrări ale unor visuri, dacă revenim la titlul discului, Inspiraţii şi visuri, trei stări de vis, Ondine, Le Gibet, Scarbo, este vorba de o zonă a apelor, de un peisaj dezolant în partea a doua şi duhul nopţii care tulbură visele oamenilor. O lucrare de o foarte mare sugestie şi imaginaţie, iar pianistic Maurice Ravel, în mod conştient, a dorit să realizeze o piatră de încercare pianistică, în forma originală, şi a numit cele trei piese care îl compun "trei poeme romantice de virtuozitate transcendentală".

Iată acum Marcel Mihalovici, aşa cum spuneaţi, unul dintre compozitorii inspirați și crescuţi, ca să spun aşa, de George Enescu.

Da. Şi o lucrare deosebit de luminoasă, de frumoasă. Cele cinci bagatele op.27 sunt dedicate pianistei Monique Haas. Ambii, Marcel Mihalovici şi pianista Monique Haas, făceau parte din cercul foarte apropiat de prieteni ai maestrului la Paris. Monique Haas era o pianistă remarcabilă, una dintre marile pianiste ale secolului XX. A fost o expertă în Debussy şi Ravel, înregistrând complet acest repertoriu. Monique Haas a fost una dintre partenerele de muzică de cameră îndrăgite ale lui Enescu, acompaniindu-l în multe premiere ale lucrărilor sale. Marcel Mihalovici a fost foarte încurajat de Enescu, Mihalovici stabilindu-se la Paris şi împlinindu-şi drumul şi vocaţia de compozitor; a rămas foarte ataşat şi foarte legat de Enescu.

Tot într-o înregistrare, de data aceasta prima dată înregistrată pe CD, transcripţia a ceea ce noi ştim ca Melodiile lăutăreşti ale lui Pablo de Sarasate, Zigeunerweisen, însă într-o versiune pentru pian realizată de George Enescu.

Da, o versiune uluitoare, ne-au rămas înregistrările maetrului cu această lucrare, cântând la pian, ca un pianist desăvârşit, cu mare intuiţie a acestui gen lăutăresc. De aceea aceste două lucrări apar la sfârşitul primului disc, a primei părţi ale acestui album. Atât Melodiile lăutăreşti de Sarasate-Enescu, cât şi Rapsodia română, se înscriu pe această filieră de folclor, de evocare a acestui gen de muzică lăutărească. Sarasate a scris această lucrare după o vizită a sa la Budapesta unde a luat contact cu folclorul local şi cu Franz Liszt. Sunt influenţe foarte puternice care l-au condus la împlinirea acestei lucrări, iar Enescu a transcris lucrarea originală pentru vioară şi pian pentru pian solo şi cu adevărată măiestrie de a sugera cântul viorii prin intermediul scriiturii pianistice.

Iar Rapsodia română, bineînţeles, o lucrare foarte îndrăgită. Este după părerea mea, una dintre directe şi cele mai profunde şi spontane expresii a spiritului românesc. Enescu a avut sentimente mixte asupra acestei lucrări de tinereţe, dar este o lucrare care ilustrează cel mai direct şi cel mai complex, bogăţia şi frumuseţea folclorului românesc. Mărturisesc că din toate lucrările, nu numai de Enescu, din toate lucrările pe care le-am cântat vreodată, această transcripţie pe care Enescu a făcut-o în ultimii ani (versiunea orchestrală a scris-o la vârsta de 19 ani), dar versiunea pentru pian a încorporat tot acest material, sonor-orchestral, pentru pian la două mâini, în versiunea pentru pian la două mâini. Este o adevărată capodoperă foarte complexă şi una dintre cele mai dificile lucrări pe care eu am cântat-o.

Haideţi să trecem la Debussy, cele 12 studii, care, de fapt nu au fost foarte mult înregistrate, o muzică specială.

Da, ciclul acesta de 12 studii au o soartă, oarecum, de neînţeles, unul dintre cele mai frumoase opusuri ale secolului XX, în toată istoria pianisticii, de fapt. Este unul din cele mai frumoase opusuri. Debussy însuşi, când a terminat acest opus a fost foarte conştient de marea lui valoare. El considera acest ciclu cea mai împlinită lucrare pianistică pe care a scris-o. Cele 12 studii sunt dedicate lui Frederic Chopin. În anul 1915, editura Durand l-a solicitat pe Debussy să revizuiască o nouă ediţie cu studiile de Chopin. Probabil, ca rezultat al acestui contact cu cele 24 de studii de Chopin, Debussy a produs în acelaşi an, în numai câteva luni, aceste capodopere. Sunt un opus foarte important. Se înscrie în şirul de opusuri monumentale ale studiilor de Chopin, Liszt, Skriabin, Rahmaninov.

Dar, spre deosebire de Preludii, au un limbaj ceva mai concentrat şi mai auster, în comparaţie cu Preludiile care aveau un limbaj mai accesibil marelui public din acea vreme. De aceea cred că studiile încă aşteaptă să fie descoperite la adevărata lor valoare. Sunt lucrărie extrem de profunde, de picturale, imaginative şi aşa şi cum Debussy spune, cer o virtuozitate complexă de la interpretul său. Debussy continuă modelul studiilor de Chopin, unele le-a preluat, deci regăsim şi în aceste studii, precum la Chopin, studii pentru terţe, cvinte, sexte, octave, acorduri, arpegii, dar apoi adaugă modelele sale, studii pentru sonorităţi opuse, pentru opt degete, pentru intervale cromatice sau pentru note repetate. Adevărata dificultate în aceste studii este mai puţin virtuozitatea de tip romantic, ca la studiile de Chopin sau Liszt, dar este o virtuozitate a tuşeului şi mai ales a coloritului şi a intensităţii imaginilor sonore. Sunt lucrări care mie îmi sunt foarte dragi. Am lucrat cu foarte mare entuziasm la aceste lucrări.

Ajungem la o lucrare pe care aţi interpretat-o în premieră mondială în anul 2009, deşi este o lucrare de Robert Schumann şi care iată, are şi o legătură cu George Enescu, pe acest disc. 

Da, muzica lui Schumann are o foarte mare legătură cu George Enescu. Enescu a cântat şi a dirijat foarte mult Schumann, în decursul vieţii sale. Mă întrebaţi ce admir la Enescu. Enescu, pe lângă faptul că era compozitorul de geniu, era şi violonist, şi dirijor, şi pianist de geniu. Ne-au rămas înregistrări de referinţă de la Enescu, cum ar fi înregistrare din 1937, îl ascultăm ca dirijor al Filarmonicii din New York, cu Simfonia a II-a de Schumann. Apoi a înregistrat concertul pentru vioară şi orchestră cu Orchestra Conservatorului din Paris, solist Yehudi Menuhin, Enescu dirijor. Şi mai avem o înregistrare a sa, cu trei ani înainte de a muri. A înregistrat Sonata pentru vioară şi pian cu el ca solist, acompaniat de o altă pianistă, mare pianistă franceză, una din partenerele sale preferate de muzică de cameră Celiny Chailly Richez.

Lucrarea care încheie acest album, Ahnung- Intuiţie, de Robert Schumann, a fost descoperită foarte recent şi foarte interesant, a fost descoperită într-o bibliotecă în Uberlingen. Cineva care a făcut o trecere în revistă a cărţilor, a arhivei, a găsit această partitură ce fusese semnată de Clara Schumann. Schumann a făcut cadou această piesă lui litograf, în 1838. Această piesă a făcut parte din ciclul Scene de copii de Robert Schumann. Ştim din scrisorile lui Schumann că Scenele de copii au fost în loc de 13, câte avem astăzi, în număr de 30. Robert Schumann i-a scris Clarei că a compus 30. Din păcate, tot restul s-au pierdut. Robert Schumann a ales atunci aceste 13 piese şi le-a trimis Clarei, dar restul s-au pierdut.

Acum s-a găsit una în plus, numărul 14, cu titlul Ahnung. A fost o istorie această premieră mondială, oarecum o cursă cu obstacole, pentru că nimeni nu a avut acces la această partitură. Era foarte important să apară Wiener Urtex Edition şi bineînţeles că existau emoţii că această partitură să ajungă în spaţiul public înainte de data prevăzută, ceea ce înseamnă că nici eu nu am avut voie să văd partitura. Mi s-a spus că dacă vreau să studiez partitura trebuie să depun o cauţiune de o sumă de cinci cifre, pe care evident că nu am putut s-o prezint. De aceea am avut emoţii. Am ştiu că este vorba de o piesă în miniatură, din colecţia Scene de copii, dar am avut foarte mari emoţii dacă pot să mă ridic în premieră mondială, să pot să fac dreptatea acestei capodopere. În sală erau reprezentanţi de la cele mai importante ziare germane, însă din fericire a fost un eveniment frumos, dar nu pot să uit emoţiile acelea. Am primit partitura exact cu cinci minute înainte să intru în scenă. Am avut aceste cinci minute să o văd şi să încerc să o recreez. Mare emoţie, chiar gândul că nu a mai fost cântată niciodată din 1838. Deci e o emoţie extremă, aş putea spune.

Şi iată în final, o înregistrare realizată de Orchestra Naţională Radio, dirijor Horia Andreescu, Concertul pentru pian de Robert Schumann. O surpriză pentru melomanii români.

Da, mă bucur foarte mult că am putut să realizăm acest concert, o bijuterie a pianisticii romantice. Mozart a compus atâtea concerte, Beethoven, Chopin, Brahms. Robert Schumann a scris un concert pentru pian, care este o mare capodoperă și m-am bucurat să pot să înregistrez această lucrare, în compania Orchetsrei Naționale Radio, alături de maestrul Horia Andreescu. Mi-amintesc cu drag aceste zile de înregistrări și mă bucur că s-au putut valorifica în acest mod să le putem prezenta publicului cu mare bucurie.

Haideți să vorbim despre înregistrarea efectivă a acestui album, care cred că a fost o adevărată provocare. O înregistrare realizată între 17-21 iulie 2016, însă pentru un dublu album cred că a fost un record. Cum ați trăit zilele acelea?

Când mă gândesc acum, într-adevăr, este imens de mult program și când a apărut discul aveam emoții că n-o să încapă toate lucrările. Deci, personal, nu am realizat decât în momentul când a trebuit să fie cuprinse pe disc. Nu am realizat cât de mult material era, pentru că tot procesul de pregătire și de înregistrare mi s-a părut foarte ușor. Iubesc aceste lucrări. Ele trăiesc în mine de foarte mulți ani. În anii studenției am debutat cu ciclul studiilor de Debussy, Gaspard de la nuit m-a însoțit tot așa, din anii studenției, în București, Rapsodia română, tot de mulți ani o cânt în concerte, concertul de Schumann, sunt lucrări cu care trăiesc de foarte mulți ani și le iubesc în mod deosebit. Am avut bucuria să am un pian foarte bun la dispoziție. Înregistrarea a avut loc într-o localitate în apropierea Hanovrei și am avut acces în biserica în care înregistram, în special în orele târzii ale nopții și mi-amintesc că eram cu toții într-o euforie și aveam senzația că parcă altcineva cântă. N-am avut senzația unui travaliu excesiv de dificil. Era cumva probabil, presupun, rezultatul a multor și multor săptămâni și luni de pregătire pentru acest proiect.

Și colaborați, cred că pentru prima dată cu această casă de discuri. Este vorba de Hanssler.

Da, mi-am dorit foarte mult să colaborez cu o casă de discuri din țara în care locuiesc de atâția ani. Producțiile anterioare au fost cu o casă de discuri ce era bazată în Londra, în Marea Britanie. Acum mi-am dorit să fac un disc la mine acasă, în țara de adopție, în care trăiesc de mai mulți ani și mă bucur că această dorință s-a împlinit și că pot să prezint acest disc prin intermediul casei de discuri Hanssler.

Este aceeași casă de discuri pe care l-a publicat pe Răduțiu și pe Raluca Știrbăț?

Sigur că da. Da. Cu două compartimente diferite. Hanssler Classic și Hanssler Profil.

Unde găsim discul acesta în România? Se va găsi?

 Cred că Humanitas vinde acest disc.

Un mesaj către public.

Îmi doresc și sper ca publicul să se bucure de această muzică minunată, așa cum m-am bucurat eu când m-am pregătit pentru a-l realiza și îl aștept la concertele mele în viitor. Următorul concert în București va fi în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, în data de 23 septembrie, la București și 21 septembrie, la Timișoara.