Menirea muzicianului modern, în cel mai constructiv sens al termenului, este de a purta ascultătorul prin noi teritorii ritmice şi armonice, de a-l ţine conectat la noile niveluri de tehnică şi abordare, dar mai ales, când vorbim de un gen bine definit, de a păstra legătura cu rădăcinile, de a prezenta în muzica lui şi baza pe care acesta a construit, limbajul pe care acesta l-a completat. Miles Okazaki, în calitate de chitarist în grupul lui Steve Coleman, s-a deprins cu ideea de a provoca şi cu tehnica insinuării prin ritmuri fluctuante, creându-şi meticulos şi vizionar propria estetică, remarcată prin modul geometric de a construi piesele şi melodica în unghi ascuţit a temelor.

Întregul cvartet alcătuit pentru albumul "Trickster" trasează linii complexe, aparent aerisite în design dar destul de anevoios de urmărit, atractive prin alternanţa lor între unison şi contramelodie, agreabile prin felul în care sunt expuse de grup. Orice presupusă dificultate de percepţie este anulată de desfăşurarea impecabil-muzicală a cvartetului, în care chitara este un element de ansamblu şi mai puţin primadonna. Tema simplă este preluată şi riguros dezvoltată, ceea ce se întâmplă în general în jazz. Okazaki merge pe acelaşi traseu, dar cu un aer de noutate asupra compoziţiei, oferindu-ne noi repere într-o zonă pe care o credeam suficient de navigată.