Muzicianul de jazz are posibilitatea, dacă nu menirea de a evolua, pe baza nivelului său muzical şi a mediului format, stimulat de noi posibilităţi şi influenţe. Ilustrul basist şi violoncelist Lars Danielsson, prin albumul său "Liberetto", a mai marcat un punct de evoluţie, nu doar prin compoziţie, ci şi prin alegerea muzicienilor, direct legată de muzica abordată.

Succesul primei serii, dar şi posibilităţile de extindere a planului muzical fără redundanţe şi trucuri comerciale, au dus la momentul "Liberetto 3", la fel de intens, într-o continuare firească a eleganţei lirice şi a ritmului infailibil, într-o formulă de super-grup cu Magnus Ostrom la baterie, Gregory Privat la pian şi John Parricelli la chitară. O formulă diferită de cea iniţială, dar la fel de implicată în complexitatea acestei frumoase realizări, în balans perfect între accesibil şi virtuoz. Pentru că fără o tehnică desăvârşită, nu poţi atinge acest nivel de limpezime.

Danielsson a avut numai formule strălucite, dar se pare că momentul "Liberetto", într-o nealterată extindere, reprezintă cea mai bună posibilitate de a urmări unde duce inspiraţia perpetuă.