Trei soliști de top, Emanuel Ax, Leonidas Kavakos și Yo-Yo Ma, reuniți pentru a interpreta trei dintre cele mai frumoase și mai relevante lucrări camerale ale repertoriului romantic, triourile cu pian de Johannes Brahms: aceasta este cea mai recentă propunere clasică a casei de discuri Sony, care în 15 septembrie a lansat albumul pe care vi-l prezentăm în premieră, la Radio România Muzical. Colaborarea dintre violoncelistul Yo-Yo Ma și pianistul Emanuel Ax este strânsă și de durată, sunt parteneri de muzică de cameră care se cunosc extrem de bine și comunică interpretativ foarte eficient. Lor li s-a alăturat reputatul violonist Leonidas Kavakos, într-un proiect în care cei trei muzicieni s-au aventurat cu maximă atenție și implicare, mai ales că, așa cum spune Yo-Yo Ma, Brahms a scris o muzică foarte dificil de interpretat bine. Și tot el mărturisea că a fost impresionat de modul în care au colaborat cu toții la interpretarea și înregistrarea acestor partituri. "Ne-am ascultat reciproc și fiecare dintre noi și-a putut exprima propriile opinii, nu a existat nicio neînțelegere. Acest lucru este neobișnuit. Nu se întâmplă prea des cu trei oameni, fie că se cunosc sau nu." Broșura de prezentarea albumului este semnată chiar de Emanuel Ax, care realizează o succintă și edificatoare analiză a opusurilor brahmsiene, încheind cu o concluzie cu care mulți dintre dumneavoastră veți fi de acord, aceea că "măreția acestor capodopere muzicale este aceea că nicio versiune nu poate epuiza tot ceea ce există în ele". O subtilă referință la lipsa pretenției de exhaustivitate semantică asupra acestor opusuri de referință ale repertoriului cameral romantic. De altfel, această atitudine reverențioasă față de anvergura geniului brahmsian se simte cu claritate în versiunile oferite pe aceste album pe care aveți ocazia să îl ascultați în premieră la Radio România Muzical, fiind, de asemenea, inclus în proiectul Discurile anului 2017.

Albumul se deschide cu cel de-al doilea Trio cu pian op. 87, compus între 1880 și 1882, lucrare de care, în mod surprinzător, Brahms s-a declarat foarte satisfăcut, asta în pofida reticenței sale binecunoscute la adresa propriilor partituri. Mândria resimțită este pe deplin justificată, opusul îmbinând admirabil eleganța cu pasiunea, tristețea și regretul cu energia viguroasă și seriozitatea cu ludicul afectuos. Așa cum ne așteptam cu toții, Emanuel Ax (care are la dispoziție un pian Steinway), Leonidas Kavakos (ce deține o vioară Stradivarius din 1734) și Yo-Yo Ma (care cântă tot pe Stradivarius, dar din 1712) oferă o versiune de altitudine acestei partituri, cu o ancorare interpretativă profundă în lumea brahmsiană. Comunicarea dintre ei este excelentă, îi simți că respiră împreună, vibratourile sunt aliniate, frazele melodice sunt redate cu o claritate în spatele căreia se simte consensul ideatic. Pe scurt, o versiune cu adevărat de referință oferită de pianistul Emanuel Ax, violonistul Leonidas Kavakos și violoncelistul Yo Yo Ma.

"De la prima notă pe care am cântat-o împreună, Emanuel Ax, Yo-Yo Ma şi eu am simţit cu toţii o nepreţuită binecuvântare." descria violonistul Leonidas Kavakos natura colaborării cu cei doi mari muzicieni pentru realizarea albumului cu cele trei triouri cu pian de Johannes Brahms. Împreună cu Kavakos, Ax și Ma au interpretat pentru prima dată toate cele trei triouri în 2015, în cadrul Festivalului de la Tanglewood, aprecierile primite determinându-i să înregistreze opusurile şi pe disc. De altfel, cei trei vor interpreta în actuala stagiune americană acest program, aşadar, Brahms rămâne o constantă a repertoriului lor.

Cel de-al treilea trio cu pian, op. 101 în do minor, a fost compus în 1887 aproape simultan cu Sonata în La major pentru vioară şi pian şi cu cea în Fa major pentru violoncel şi pian. Clarei Schumann i s-a părut extrem de dificilă partitura pianistică, deşi autorul german a fost la fel de generos cu complexitatea scriiturii instrumentale şi pentru ceilalţi doi interpreţi. Totuşi, Clara Schumann s-a declarat fascinată de frumuseţea mişcării secunde, pe care o considera de-a dreptul poetică. Iar Brahms a făcut chiar o recomandare expresă pentru interpretarea acestui trio: "Cred că finalul necesită, în mod special, cea mai mare atenţie, apoi restul!"

Încă din prima mişcare, care explodează impetuos şi dramatic, putem admira sunetul energic, impozant al viorii lui Kavakos, secondat de acompaniamentul năvalnic al pianului lui Emanuel Ax. Brahms nu le face deloc sarcina uşoară interpreţilor săi, testându-le capacităţile expresive, impulsurile lirice, dramatice şi vigilenţa ritmică, mai ales în a treia mişcare, cu metrica sa neregulată dar şi în ultima, în care coordonarea strictă şi rapidă între cele trei instrumente este o adevărată probă de forţă şi măiestrie. Iar Leonidas Kavakos, Yo-Yo Ma şi Emanuel Ax trec peste toate aceste capcane cu uşurinţa unor interpreţi pentru care experienţa înseamnă mai mult decât etalarea unei virtuozităţi strălucitoare. Înseamnă o permanentă comunicare sonoră şi o atenţie acordată atât detaliilor, cât şi ansamblului. Claritatea discursului muzical continuă să impresioneze, ca şi delicateţea tuşeului în multe dintre pasajele lirice şi fluide ale acestei partituri. Şi, dincolo de agilitatea tehnică, ce nu poate lăsa pe nimeni indiferent, admirăm expresivitatea specific brahmsiană pe care cei trei muzicieni au reuşit să o imprime acestei versiuni, un Brahms exploziv, pe alocuri furtunos, impetuos dar şi tandru, duios şi cu nuanţe de umor. Finalul în Do major este mai mult viguros decât cald sau afabil şi nu întâmplător prietena sa apropiată, Elisabeth von Herzogenberg, îi scria la un moment dat compozitorului că trioul "este mai bun decât orice fotografie, pentru că îţi arată adevărata personalitate."

Iar dacă cel de-al doilea trio l-a satisfăcut pe deplin pe autorul german, de prima variantă, în Si major, din 1854 a primei sale încercări în cadrul acestui gen nu a fost deloc mulțumit. A revizuit complet partitura în 1889, scriindu-i apoi cu modestie Clarei Schumann că noua versiune "nu va fi atât de plictisitoare ca precedenta, dar va fi oare mai bună?". Într-adevăr, muzica izbucnește pasionat și puternic în prima mișcare, cu scurte crâmpeie melancolice care sporesc efectul dramatic, pianul lui Emanuel Ax și violoncelul lui Yo-Yo Ma împărțindu-și generos rolurile principale, într-un dialog perfect sudat, pe parcursul căruia vioara lui Kavakos se împletește expresiv și convingător. Claritatea interpretativă de care vorbeam mai sus se simte și în Scherzoul energic și avântat, lăsat de Brahms intact, ca în versiunea din 1859, în timp ce Adagioul introvertit le dă posibilitatea celor trei muzicieni de a-și specula, cu succes, resursele meditative și reflexive. Un parcurs aproape imponderabil ca atmosferă, care ne duce de multe ori mai degrabă cu gândul la Schumann, nu neapărat la Brahms. Atmosfera pasionată și năvalnică revine în ultima mișcare, în care virtuozitatea este la ea acasă iar cei trei muzicieni se desfășoară cu entuziasm și strălucire, încheind impetuos acest prim trio în Si major de Brahms care, de fapt, este ultima sa lucrare în cadrul acestui gen. O lucrare despre care îi scria, cu umorul său obișnuit, lui Julius Grimm, după revizuirea masivă din 1889, că "nu a dorit să îi facă o perucă, ci doar să-i aranjeze puțin părul". Comparând însă cele două versiuni, ne dăm seama ca această coafare a fost însă una radicală, care a impus primul trio, în versiunea din 1889, în repertoriul standard ca o capodoperă.

La Radio România Muzical puteți asculta integral acest album realizat de pianistul Emanuel Ax, violonistul Leonidas Kavakos și violoncelistul Yo-Yo Ma în 23, 24 și 25 octombrie, în cadrul rubricii CD Review, difuzate de ala ora 11.30!