Dacă muzica este un limbaj, atunci şi invers, cuvintele pot fi folosite pentru a imita sunete. Cu toţii folosim onomatopee, dar puţini muzicieni s-au gândit să folosească acest fascinant fenomen ca punct de pornire pentru un album, al nouălea din discografia pianistului norvegian Helge Lien.

"Guzuguzu" poate suna ciudat sau hilar ca titlu de disc, dar dacă aflăm că face parte din vocabularul japonez şi înseamnă "mişcare lentă", apoi, ascultând materialul în întregime, descoperim că fiecare piesă este construită pe câte un termen onomatopeic japonez şi pe spectrul larg de asocieri care se deschide. Cum sună un zâmbet pe japoneză? "Nikoniko". Cum sună ploaia? "Shitoshito". Muzical, scriind piesele, Helge Lien a descoperit legături ascunse între aceste cuvinte, ceea ce a dus la un vocabular sonor înnoit pe cea mai surprinzătoare şi curajoasă producţie a trio-ului.

Pregătit aproape un an de zile, albumul a fost înregistrat "la prima", de aceea are o atmosferă "live" şi cu o singură excepţie toate piesele se dezvoltă din aceeaşi temă melodică, oscilând constant între improvizaţie şi compoziţie, combinînd spiritul jazz-ului cu cu dezvoltarea de tip simfonic. Starea sublimă, dincolo de sunete, rămâne şi după audiţie. "Guzuguzu" este un album "garari"(complet).