"Anotimpurile" lui Vivaldi şi cele ale lui Piazzolla pe acelaşi disc - iată o alăturare între baroc şi sonorităţile tangoului care se constituie din start într-o reţetă de succes deja verificată de o serie de versiuni discografice anterioare, dintre care se detaşează cea a lui Gidon Kremer şi a ansamblului său Kremerata Baltica. Iar dintre cele două serii, "Anotimpurile", publicat în 1725 la Amsterdam, împreună cu alte 8 concerte, reprezintă hiturile absolute ale creaţiei autorului italian, abordate deja interpretativ la un nivel care poate provoca uneori chiar o firească senzaţie de saturaţie. Pe un teren atât de des călcat poate fi riscant să te aventurezi, dar Alexandru Tomescu nu are de ce să aibă astfel de scrupule. Ajuns la o maturitate artistică deplină, violonistul român s-a simţit entuziasmat de proiectuş demarat alături de bandoneonistul argentinian Omar Massa şi de Orchestra Symphactory dirijată de Tiberiu Soare, rezultând în vara acestui an un album generator de satisfacţii din punctul de vedere al calităţii sonore, graţie contribuţiei inginerului de sunet Jakob Haendel. Lucrările prezente pe albumul, intitulat "Stradivarius - Anotimpurile" şi inclus în proiectul Discurile anului 2017 au fost înregistrate în Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României iar discul este o producţie a Fundaţiei Remember Enescu şi o prelungire, totodată a celei de-a X-a ediţii a turneului Stradivarius care a constat în 15 concerte susţinute alături de pianista Sânziana Mircea şi bandoneonistul Omar Massa şi un program extrem de atractiv, cuprinzând Anotimpurile lui Astor Piazzolla dar şi alte partituri din creaţia unor autori spanioli celebri, ca Granados, Albeniz, De Falla şi Sarasate. Cu atâtea versiuni din sfera curentului interpretării informate istoric asupra Anotimpurilor vivaldiene, o abordare pe instrumente moderne, dintr-o perspectivă modernă, deşi perfect aliniată stilistic, este cumva revigorantă. Orchestra Symphactory, un ansamblu tânăr, fondat în 2012, abordează cu energie şi incisivitate cele patru concerte vivaldiene, sub conducerea temperamentalului Tiberiu Soare, a cărui viziune impetuoasă o simţi cu claritate. Comunicarea cu Alexandru Tomescu este mereu fluentă, îţi dai seama că muzicienii se cunosc bine şi că au mai colaborat cu succes până acum. Vioara Stradivarius Elder-Voicu din 1702, care a luat naştere, aşadar înaintea creării acestor opusuri, dobândeşte în mâinile lui Alexandru Tomescu o sonoritate caldă, suplă, luminoasă în registrele înalte şi catifelată, mătăsoasă în cele medii şi joase. O versiune în care veţi regăsi şi calm, şi melancolie şi forţă şi dinamism, o echilibrată pendulare între variaţiile dinamice şi agogice. Veţi regăsi, de asemenea, şi ciripitul păsărilor, şi freamătul vântului, forţa furtunilor, tristeţea frunzelor căzătoare dar şi razele de soare.

"Cuatro Estaciones Portenas" - "Cele patru anotimpuri la Buenos Aires", au fost compuse de Astor Piazzolla între 1965 şi 1970 dar nu au fost gândite niciodată ca un ciclu unitar. Cea mai timpurie pagină dintre ele, "Verano Porteno" - "Vara la Buenos Aires", a apărut în 1965 ca muzică de scenă pentru o piesă de teatru, partitura iniţială fiind destinată unui cvintet instrumental alcătuit din bandoneon, vioară, chitară electrică, pian şi contrabas. Celelalte trei opusuri au fost compuse pentru acelaşi ansamblu instrumental abia în 1970 şi au fost interpretate foarte rar, de însuşi Piazzolla, integral Adjectivul "porteno-portena" din titlu este demonimul locuitorilor oraşului-port Buenos Aires, pentru că autorul argentinian a imaginat în stilul Nuevo Tango o reinterpretare din perspectivă sud-americană atât a celor patru anotimpuri vivaldiene, cât şi a tangoului propriu-zis. Forma concertantă în care le ascultăm des în prezent îi aparţine lui Leonid Desyatnikov, care în 1999 a realizat un aranjament pentru vioară solo şi orchestră al acestor patru opusuri, încorporând şi aluzii foarte clare la Anotimpurile lui Vivaldi. Aceasta din urmă este, de altfel, versiunea prezentă pe albumul intitulat Stradivarius - Anotimpurile. Şi deşi Alexandru Tomescu a ales versiunea lui Leonid Desyatnikov, după cum el însuşi îi mărturisea într-un interviu recent acordat lui Ştefan Costache: "Am cântat Anotimpurile lui Piazzolla în numeroase variante până acum; la început, într-un aranjament pentru trio - vioară, violoncel şi pian, apoi le-am cântat ca solist alături de Orchestra de Cameră Radio, în stagiunea Radio, de mai multe ori; cu orchestre de cameră într-un aranjament semnat Desyatnikov, însă de fiecare dată mi se părea că parcă lipseşte ceva din această muzică a lui Astor Piazzolla şi, evident, răspunsul era sonoritatea tipică a bandoneonului. Iar în clipa în care am făcut înregistrările pentru discul Anotimpurile, mi-am dat seama că trebuie să-l avem alături de noi şi pe Omar Massa - bandoneonist. Muzica pe care o cântă, timbrul pe care îl aduce te duce imediat, te teleportează instantaneu în America de Sud." Şi ascultând rezultatul nu poţi să nu îi dai dreptate. Sonoritatea caldă, tandră dar şi incisivă a viorii Stradivarius Elder-Voicu se împleteşte armonios cu cea melancolică, uneori dureroasă, abrazivă, alteori emoţionant de mângâietoare a bandoneonului lui Omar Massa. Nota de autenticitate este, într-adevăr, de regăsit pe acestă înregistrare care pendulează odată cu muzica însăşi printre atacurile clare, tăioase, printre sonorităţile muşcătoare, impetuoase, turbulente, pasionale şi cele suave, tânguitoare, nostalgice sau dureroase. O demonstraţie de virtuozitate instrumentală ce balansează acrobaţiile cu emoţia şi expresivitatea. Bineînţeles că din acest ansamblu de elemente nu lipseşte nici contribuţia Orchestrei Symphactory şi viziunea mereu atentă la detalii a lui Tiberiu Soare.