E foarte probabil ca în zilele noastre studiile înalte de la faimoasa şcoală Berklee din Boston să nu fie suficiente pentru afirmarea unui muzician dacă acesta, la un moment dat, nu ajuge "viral" cu un moment spectaculos de unicitate, promovat pe internet. Dintr-un astfel de moment a explodat miniatura japoneză, un hibrid între Oscar Peterson şi Franz Liszt, care a continuat în forţă cu câteva proiecte sclipitoare de grup şi o discografie pe măsura fenomenului şi a muzicienilor implicaţi.

După patru albume fulminante în trio, alături de Simon Phillips şi Anthony Jackson, Hiromi Uehara îl întâlneşte la Montreal pe columbianul Edmar Castaneda, în aceeaşi măsură de fenomenal dar mai puţin cunoscut pe marile scene, care a dus expresia instrumentului său, harpa, la un nivel la care nimeni nu a ajuns până acum, adăugându-i sunete şi stiluri cu rezonanţe potrivite în orice combinaţie muzicală abordabilă în zona fusion.

Fascinată de talentul lui Castaneda, Hiromi i-a propus o colaborare. După ce au adunat un set de piese care să-i reprezinte, cei doi au ajuns, după un an, tot la Montreal, unde au înregistrat concertul, devenit albumul lor de debut. A urmat un turneu mondial, încheiat la Bucureşti, în care relaţia pian-harpă s-a desăvărşit într-o formă nemaiîntâlnită până acum, în care cei doi se joacă şi se surprind tot timpul, alternând liniile de bas şi improvizaţiile, cu virtuozitate şi umor, formând una dintre cele mai frumoase întâmplări muzicale din ultimii ani.