Există nenumărate exemple de "copii-minune", de la Mozart încoace, care au şocat realmente lumea muzicală prin sclipire precoce şi un nivel uimitor de exprimare muzicală, de profunzime a abordării fenomenului, explicabile doar printr-un talent imens şi un mediu perfect în care să se dezvolte. Însă poveştile cu marea problemă a acestor copii care ajung la maturitate şi nu mai au ce spune, cel puţin la aceeaşi intensitate a geniului juvenil, sunt le fel de multe, confirmând o regulă cu câteva excepţii clare.

Joey Alexander apărea pe scenă la 11 ani alături de mari şi mature nume ale jazz-ului mondial, improvizând dezinvolt cu mintea unui muzician bine calibrat. Încă nu a ajuns la vârsta la care să ne punem problema mai sus expusă, dimpotrivă, modul în care evoluează ne trimite la ideea că vom mai auzi de el şi de ascensiunea lui multă vreme de-acum încolo. În acelaşi timp, Thelonious Monk este unul dintre cei mai influenţi creatori ai jazz-ului modern, fiind abordat în zilele noastre sub multiple forme, ajunse la un nivel copleşitor de tehnică şi diversitate.

Adolescentul Joey Alexander, inspirat de această atmosferă, sfidează regulile de marketing şi lansează fără prea mult promo un album în concert, "Joey.Monk.Live", ca o surpriză plăcută într-o lume cu mecanisme destul de previzibile. Temele clasice ale lui Monk sunt disecate şi reasamblate de un trio condus cu o maturitate neverosimilă şi cu o muzicalitate senin expusă, frapantă doar la vederea pianistului, mult sub vîrsta medie a maestrului tipic. O imensă moştenire este pe deplin onorată de dezinvoltura şi de geniul unui puşti căruia nu-i pasă de cum se raportează alţii la vârsta artei depline, la momentul potrivit pentru ca un artist să ajungă la maturitate. Dacă cineva se mai îndoieşte de seriozitatea acestui copil, să asculte "Joey.Monk.Live!".

Datorită acestor muzicieni putem spune că o piesă standard nu-şi epuizează niciodată sursa de inspiraţie.