Există un grup, o categorie de muzicieni care oricum s-ar întâlni, în orice formulă s-ar combina, chiar şi aleator, ar scoate o muzică atractivă şi de foarte bună calitate. Doar o parte din ele rămân însă de referinţă, în ceea ce priveşte aspecte esenţiale cum ar fi concepţia, virtuozitatea, lirismul, relaţia de grup sau pulsul sau toate la un loc. Originali sunt toţi, pregătiţi pentru unicitate, dar în timp rămân câteva capete de listă.

La categoria interplay şi virtuozitate avem un vârf de calitate pe anul 2017 prin albumul "Trypnotix", care reuneşte trei super-grei, capabili să ducă tehnica instrumentală dincolo de verosimil şi să transforme orice întâlnire într-o demonstraţie uluitoare de măiestrie, nu doar prin cascadorii tehnice, ci şi prin generozitatea muzicală şi coerenţa repertoriului. Basistul Victor Wooten, bateristul Dennis Chambers şi saxofonistul Bob Franceschini s-au reunit pentru o nouă reuşită previzibilă, dar cu multe faze care să ne menţină atenţi. Ne vin în memorie Flecktones, dar şi Zappa sau Metheny, pentru că e imposibil de evitat stereotipul, dar şi aşa albumul scos de cei trei, după un turneu în care s-au legat aşa cum numai în trio este posibil, te duce prin multe locuri, diverse ca spaţiu şi timp, ca într-o călătorie aventuroasă despre care ştii doar că îţi garantează siguranţa decolării şi a aterizării. Restul depinde de fiecare cât poate duce.