Album lansat în 25 martie 2018

Dintre înregistrările realizate în acest an de interpreţi români, vă propun în ediţiile CD Review din 30 aprilie, 1 şi 2 mai, un album apărut în 25 martie la Editura Libris, în cadrul Târgului de Muzică şi Carte de la Braşov, ediţia a 15-a. Discul include sonate romantice de Johannes Brahms şi FranzSchubert, dar şi o lucrare din repertoriul românesc, Sonata quasi una fantasia de Wilhelm Georg Berger. Cei care au înregistrat acest CD sunt trei artişti experimentaţi, legaţi într-un fel sau altul de oraşul Braşov, fie că au studiat acolo, desfăşoară proiecte muzicale în oraş sau fac parte din Filarmonica braşoveană. Cei trei interpreţi sunt violista Leona Varvarichi, violoncelistul Ştefan Neagoe şi pianista Fausta Dimulescu. Prima muziciană amintită îmbină activitatea concertistică cu cea didactică de peste 20 de ani, în cadrul Cvartetului Gaudeamus şi la Facultatea de Muzică a Universităţii Transilvania. Iar pianista Fausta Dimulescu este, din 1992, cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Despre repertoriul pe care îl propune pe albumul său, pianista scrie: "Muzica acestui disc doreşte să surprindă trei ipostaze a ceea ce la origine s-a numit SUONARE. Crezul nostru este că SONATA reprezintă şi defineşte cu generozitate muzica europeană cultă pe dimensiunea sa instrumentală. Dimensiunea temporală a muzicii europene oferă un parcurs evolutiv de netăgăduit pentru ceea ce înseamnă azi SONATA. Dintru început termenul suonare definea muzica instrumentală spre a se diferenţia de muzica vocală definită prin cântare. De aici pleacă metamorfoza pentru ceea ce numim sonata. Acest gen eminamente instrumental a cunoscut o evoluţie complexă; chiar şi în prezent compozitorii ne mai oferă sonate din când în când. Alăturarea Brahms, Berger, Schubert aduce formula de duo instrumental violă-pian sau violoncel-pian. Sonata op.120 nr. 2 de Johannes Brahms ne transpune în epoca romantică, în care sentimentele şi trăirile umane se află în centrul preocupărilor artistice; se rosteste iubirea, melancolia, pacea sufletească.". Lirismul fermecător al lucrării amintite de Brahms, este reliefat de violista Leona Varvarichi cu un sunet cald, plin şi vibrant, având suportul unei pianiste la fel de pasionale şi implicate muzical, Fausta Dimulescu.

Cea de-a două piesă de pe album este selectată din creaţia lui Wilhelm Georg Berger. Compozitor, muzicolog, violist, dirijor şi membru corespondent al Academiei Române, el a trăit între anii 1929 şi 1993. A realizat numeroase emisiuni de radio şi televiziune, a dirijat orchestre simfonice din Iași, Brașov, Târgu Mureș și Arad, a publicat o serie de volume, emblematice pentru muzicologia românească şi a compus lucrări în genuri diverse - muzică vocală, corală, piese vocal-simfonice, lucrări concertante, orchestrale şi camerale. Compozitorul și-a creat un stil individual, marcat de natura modală a limbajului său melodic și armonic. Acest stil este recognoscibil şi în Sonata quasi una fantasia op. 3 pentru violă şi pian, una dintre primele creaţii ale lui Wilhelm Georg Berger. Lucrarea compusă în anul 1957 este structurată în trei părţi - Fluente, Grave funebre şi Allegro agitato, având un discurs romantic, plin de elan şi patos. Sonorităţile din mişcarea a doua sunt întunecate şi apăsătoare, iar în ultima parte avem o atmosferă mai vioaie, cu ritmuri alerte şi linii melodice cantabile susţinute acordic sau împletite în stil contrapunctic imitativ. Lucrarea pune în evidenţă abilităţile tehnice ale celor două interprete, violista Leona Varvarichi şi pianista Fausta Dimulescu, expresivitatea şi omogenitatea lor ca duo cameral.

Ultima piesă de pe album este înregistrată de violoncelistul Ştefan Neagoe. Muzicianul născut la Câmpina în anul 1961, este profesor la Facultatea de Muzică din Braşov, solist concertist al Filarmonicii din oraş şi membru al Cvartetului de coarde Gaudeamus înfiinţat în cadrul aceleiaşi instituţii. El a susţinut de-a lungul timpului numeroase recitaluri şi concerte în ţară dar şi pe scene din străinătate, în Asia şi Europa. Repertoriul său este impresionant, cuprinzând atât lucrări din creaţia românească de secol XX, cât şi piese clasice şi romantice. Pentru albumul amintit, violoncelistul Ştefan Neagoe a ales unul dintre cele mai cunoscute opusuri ale lui Franz Schubert, Sonata Arpeggione în la minor compusă în anul 1824 şi formată din trei părţi - Allegro moderato, Adagio şi Allegretto. Prima mişcare este construită în jurul unei melodii cantabile pe care Ştefan Neagoe o interpretează cu sensibilitate, având un sunet consistent şi frazări ample. Urmează o temă secundă cu sonorităţi mai suple şi ritmuri graţioase în nuanţe de piano. Partea mediană lentă a lucrării este bogată din punct de vedere al structurilor armonice şi conţinutului tematic, dar are un caracter sobru, sunând ca un imn. În contrast, finalul are vitalitate şi o energie deosebită, iar interpretul are ocazia de a-şi etala calităţile tehnice şi de a exploata culorile timbrale ale violoncelului pe un ambitus mare. Ştefan Neagoe face acest lucru într-un mod exemplar, având suportul pianistei Fausta Dimulescu.