Oricât am fi de încrezători, nu putem vorbi de o mișcare coerentă care să reprezinte jazz-ul în România, dar putem vorbi de muzicieni excepționali care au reprezentat acest gen la singurul nivel acceptat, cel universal, care implică toată mișcarea muzicală. Câteva generații de talent și clasă au reușit să dilueze linia care desparte injust muzicienii după locul în care s-au născut. Avem așadar o listă în care putem găsi personalități solide, muzicieni minunați, mai ales în aria instrumentală, de unde chiar putem alege.

Când vine vorba de acapella, cântul neacompaniat, numărătoarea se rezumă la degetele unei mâini. Ajungem și la esențial, la activitatea susținută, la continuitate, la album și la sound-ul live, pentru a rămâne cu un singur nume pe 2018, Blue Noise, autorii unui excepțional album în premieră, compus, orchestrat și cântat în cea mai autentică manieră vocal-jazzistică. Șase voci, șase personalități, un singur ansamblu bine legat și admirabil în concert. Atenția pentru detalii nu diminuează nicicum plăcerea de a cânta, umorul și vocea fiecăruia în parte. Armoniile curg unitar, convergent, într-o timbralitate bine definită, în timp ce temele și momentele individuale decupează clar fiecare registru, fiecare vocalist în parte.

Mediul creat în aer modern permite multe derivații de stil și ne lasă în memorie piese bune, cu "groove" și "flow", astfel încât nici nu apucăm să realizăm ineditul de ansamblu, lipsit de instrumente. "Portrait" este un album care trebuie găsit și savurat, în timp ce Blue Noise trebuie urmăriți peste tot, fără menajamente.