Din noile generații de muzicieni se remarcă tot mai multe personaje cu adevărat spectaculoase, care ne merită atenția, uneori chiar peste puterea noastră de a le cuprinde. Nimeni nu poate spune că jazz-ul nu mai are reprezentanți, dimpotrivă, ne putem bucura de o abundență de nume care să ne arate cât de viu este jazz-ul ți cât de mult se extinde.

Rămân totuși câțiva aleși care reușesc să existe deasupra celor chemați. Unul dintre ei este pianistul James Francies, care la 23 de ani a ajuns să cânte deja alături de Pat Metheny, Chris Potter sau Stefon Harris, fiind foarte solicitat și din acea zonă comercială în care talentul mai contează. Debutul discografic l-a marcat in 2018 sub titlul "Flight", mediul perfect pentru a ne oferi combinația lui densă de jazz și pop sau un prilej de a ne descrie prezentul prin piese voit complicate și direct adresate, într-o manieră care-l plasează alături de marii predecesori și iluștrii contemporani din familia Blue Note, la un nivel care înseamnă un anumit grad de desăvârșire dar și responsabilitatea de a prezenta jazz-ul într-o simetrie trecut-prezent, de a releva istoria unui gen adăugând ceva personal și neprevăzut. "Flight" conține această bună proporție, prin compoziție, atitudine și alegerea muzicienilor. Mai mult, această potrivită combinație de clasic și nou, fără a afecta compoziția sau solistica ne este oferită într-un ritm intens, cu multă informație expusă în viteză, clar și expresiv.

Nu aș zice că e greu de urmărit, ci mai degrabă că îți capacitează toată atenția, iar James Francies știe exact ce face când impune această dinamică, acest zbor turbulent care-ți verifică simțurile.