"Suite Italienne" reprezintă cea de-a șasea apariție discografică în ceea ce o privește pe Francesca Dego, violonistă formată la Conservatorul din Milano, care ulterior s-a perfecționat cu Salvatore Accardo la Academia Chigiana din Siena, cu Itzak Rashkovsky la Colegiul Regal de Muzică din Londra și cu Shlomo Mintz. Vorbim despre generația anilor '80, Francesca Dego fiind membră a unui duo cunoscut la nivel european împreună cu pianista Francesca Leonardi. În ultimul lor album lansat sub sigla Deutsche Grammophone în 12 octombrie 2018, cele două artiste propun un recital de muzică italiană de la începutul secolului XX - pagini semnate Ottorino Respighi și Mario Castelnuovo - Tedesco, alături de Suita italiană de Igor Stravinski.

Punctul de atracție al acestui album sunt cele patru lucrări de Mario Castelnuovo- Tedesco, trei dintre ele înregistrate în premieră mondială. Însă ca prim reper al acestui recital apare Sonata în si minor de Ottorino Respighi, compusă după Poemul simfonic "Fântânile Romei" în 1917, opus neo-romantic ce speculează întregul diapason al simțirilor și emoțiilor umane. Francesca Dego își asumă acest limbaj cu conștiinciozitate, impecabil la nivelul intonației, relatând o poveste cu ramificații nebănuite, cu o anume detașare. Poate mult prea temperamental, Ottorino Respighi nu pare a fi autorul ideal pentru această violonistă care a înregistrat cu mare succes integrala Sonatelor pentru pian și vioară de Ludwig van Beethoven, în aceeași companie a pianistei Francesca Leonardi. Remarcăm liniile melodice generoase și retorica de o mare complexitate a scriiturii pianistice, frumos evidențiată de Francesca Leonardi.

Balada op.104 pentru vioară și pian de Mario Castelnuovo-Tedesco, înregistrată aici în premieră mondială este considerată punctul culminant al acestui album. A fost interpretată în primă audiție în 1940 de Tossy Spivakovsky, și de atunci păstrată în arhiva familiei Tedesco. Francesca Dego, cu sprijinul nepoatei compozitorului readuce în atenția publicului anilor 2000 această lucrare inspirată de Baladele lui Frederic Chopin și desigur modelată la nivelul limbajului secolului XX. Impresionează această partitură prin imboldul emoțional de o mare finețe asumat și transmis de cele două artiste, care și-au propus în mod evident să promoveze muzica acestui autor alungat din Italia de rigorile regimului fascist.

A fost inclusă în acest context și Suita italiană de Igor Stravinski, pagină neo-clasică inspirată de muzica lui Pergolesi, de asemenea opus ce pune în valoare această frumoasă și de-acum sudată colaborare dintre cele două artiste, regăsindu-se pe un filon rafinat al interpretării, fluid și extrem de bine articulat, captând caracterul cameleonic al discursului musical, când acid, când arcuit în fine și lirice linii melodice.

Finalul este rezervat din nou lui Mario Castelnuovo -Tedesco, printr-o serie de adaptări sau parafraze după teme celebre din opere - Rosina și Figaro din Bărbierul din Seviglia de Gioachino Rossini și Violetta din La traviata de Giuseppe Verdi, în armonizări moderne, în egală măsură picante, pentru a-l cita pe Mario Castelnuovo-Tedesco, prima și cea de-a treia înregistrate în premieră mondială de Francesca Dego și Francesca Leonardi. Sesizăm cu ușurință aici umorul compozitorului , dar și marele grad de virtuozitate pe care îl solicită solistului, o sarcină pe care Francesca Dego și-o asumă fără nici o ezitare, cu aceeași acuratețe , siguranță și dezinvoltură. Sunt artificiile care încununează o sărbătoare veritabilă, într-un recital remarcabil oferit de cele două tinere artiste italiene, nume care se impun pe această linie camerală într-un context de o mare competitivitate.