Ascultăm luni, 8 aprilie, de la ora 19.00, cel mai nou album pe care apare numele violoncelistului Andrei Ioniță, în același timp, primul său disc de autor: Oblique strategies, apărut pe 15 martie 2019 la casa britanică Orchid Classics.

Între 2016 și 2018, Andrei Ioniță, unul dintre cele mai importante nume românești care activează la nivel internațional, singurul câștigător român al Concursului Ceaikovski de la Moscova, a fost inclus în programul New Generation Artist al BBC Radio 3. Înregistrările pe care le-a realizat în decembrie 2018 la Londra și care figurează pe acest disc sunt parte din contribuția BBC pentru promovarea lui Andrei Ioniță. Veți asculta lucrări pentru violoncel solo de Bach, Brett Dean, Zoltan Kodaly și Svante Henryson.

Am ascultat prima lucrare de pe acest disc cu poza lui Andrei Ioniță de pe copertă în față. Prima suită pentru violoncel solo de Bach, cu binecunoscutul său preludiu din debut și chipul lui Andrei Ioniță, privind către razele de lumină care cad pe figura. Și exact așa mi s-a părut și interpretarea acestei celebre suite bachiene, în viziunea lui Andrei Ioniță: cu strălucirea, eleganța și rafinamentul unei raze de soare ca străbate lumea noastră gri. Tinerească și totuși, cu o maturitate care transcende cei 25 ani împliniți de Andrei Ioniță în ianuarie; cu o construcție ce se desfășoară, aparent, cu o mare simplitate, dar și cu evidentă înțelegere a stilului baroc și a problemelor tehnice și artistice pe care le pune o partitură cu scriitură polifonică la un instrument prin excelență omofon. Bach-ul lui Andrei Ioniță este încărcat de lumină și speranță - un Bach care ne amintește de bunătatea și iertarea divinității, oricare ar fi ea.

Discul Oblique strategies se va lansa oficial în România pe 15 aprilie, cu ocazia recitalului pe care Andrei Ioniță îl va susține la Sala Radio în cadrul proiectului Moștenitorii României muzicale, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera.

A doua lucrare de pe acest disc este cea și care dă numele albumului - Oblique strategies. O suită în 11 părți foarte scurte de Brett Dean, compozitor australian născut în 1961. Este, de fapt, prima înregistrare mondială a acestei suite, pe care Andrei Ioniță a interpretat-o în 2014 la concursul Emmanuel Feuermann, ca piesă obligatorie. Colega mea, Irina Cristina Vasilescu, a stat de vorbă cu Andrei Ioniță despre această lucrare și despre album, în general.

E foarte interesant titlul pe care l-ați ales, care e dat de o piesă a lui Brett Dean, Oblique Strategies.

Acest titlu a fost inspirat de conceptul pe care l-a dezvoltat Brian ..., prin anii '70. Erau prezentate diferite carduri cu anumite concepte sau idei care ar putea să ajute inspirației. Brett Dean a scris 11 mișcări scurte inspirate dintr-un asemenea card și ea este o lucrare foarte, foarte interesantă. Discursul motivic mi-a plăcut foarte mult. Există conexiuni între fiecare mișcare. Abordează foarte multe tehnici și efecte instrumentale. Această lucrare am cântat-o la Concursul "Feuermann" din Berlin - a fost piesă impusă, scrisă special pentru acel concurs - și mi-a plăcut de atunci foarte mult și am căutat o ocazie de a o repune în scenă și nu cred că există o ocazie mai potrivită decât o apariție de disc.

Înțeleg că, de altfel, e și prima înregistrare.

Exact, e înregistrată în premieră. Nici nu știu dacă a mai fost cântată de la concurs; eu deja am început să o prezint în public. Pe CD sunt și alte lucrări foarte, foarte cunoscute din repertoriul solo de violoncel. CD-ul se deschide cu Suita I de Bach, cu acel preludiu pe care probabil orice meloman îl cunoaște, urmează Brett Dean, apoi Sonata pentru violoncel solo de Kodaly, care este una dintre lucrările de referință din repertoriul nostru. Acolo violoncelul nu este prezentat doar ca instrument solo sau melodic, ci ca un instrument efectiv simfonic. Iar după Kodaly mai există o piesă de bis, Black Run, pe care am și cântat-o deja la Sala Radio în luna noiembrie.

Pentru că e vorba de un program eclectic, care ar fi firul roșu care le leagă conceptual?

Firul roșu nu este neapărat unul cronologic, ci conceptul violoncelistului și al instrumentului mai degrabă și al capacităților extraordinare pe care instrumentul le oferă. Am vrut, efectiv, cu acest CD să prezint absolut tot ceea ce este în stare violoncelul din punct de vedere coloristic, stilistic - așa cum ați spus, este un CD destul de eclectic, începând cu baroc până la muzică modernă, contemporană și un pic de crossover. Am vrut, efectiv, să prezint tot ceea ce ne oferă acest minunat instrument pe care eu îl îndrăgesc atât de mult. Și, în același timp, prezintă și o călătorie a mea alături de muzică. Acestea sunt lucrări pe care le-am cântat cu foarte mare plăcere și cred că această combinație dintre piese foarte cunoscute și descoperiri inedite va avea un impact pozitiv.

"Poți să ne povestești puțin cum au decurs sesiunile de înregistrări, cam cât au durat și unde ați înregistrat, în ce studio?

Sunt foarte recunoscător BBC-ului pentru sprijinul acordat de vreo 2-3 ani deja, de când am intrat în programul "BBC New Generation Artist". Am înregistrat inclusiv acest CD, iarna trecută, în studiourile BBC la Londra. Am planificat două zile și jumătate pentru tot programul. Inițial, m-am temut că nu va fi îndeajuns mai ales pentru că programul este totuși foarte mare și foarte consistent, dar, totuși, am reușit să terminăm chiar în două zile. Întregul proces a fost foarte organic, a fost plăcut; pe inginerii de sunet îi cunoșteam deja de câțiva ani pentru că deja colaborasem cu ei și la alte sesiuni de înregistrări pentru postul BBC din cadrul programului. Acum au fost dispuși să mă ajute și cu acest CD solo de debut și a fost o colaborare foarte frumoasă și, în același timp, familiară.

E bine că te-ai simțit în largul tău acolo, pentru că e un mediu foarte stresant, până la urmă, înregistrarea de studio. Îți lipsește energia publicului?

Energia publicului lipsește întotdeauna. De asemenea, trebuie luat în calcul faptul că o înregistrare de disc nu va suna niciodată ca o înregistrare din concert pentru că în sală se propagă efectiv sunetul în cu totul alt fel. Noi trebuie să recreăm atmosfera de sală în fața unui microfon care este aproape în nasul nostru, la 50 cm distanță. De asemenea, pe o înregistrare de disc, de obicei, intențiile muzicale trebuie să fie chiar puțin exagerate: piano trebuie să fie gândit ca pianissimo, iar forte ca fortissimo, tocmai pentru a crea un discurs muzical cât mai convingător. Toate aceste lucruri se pot realiza și ascultându-te, reascultându-te și ajustând atunci dinamici și tehnici de cântat. Pot spune totuși că procesul în sine de înregistrare este mai puțin stresant, pentru că știi că întotdeauna ai șansa de a repeta un pasaj sau ai șansa de a intra mai în profunzime într-o frază muzicală și a descoperi și mai multe nuanțe, ai mai multe șanse...

Ca într-un laborator în care poți să experimentezi...

Exact. Însă, într-adevăr, procesul în sine este extraordinar de extenuant pentru că trebuie să cânți câteva zile întregi încontinuu și este foarte obositor, inclusiv din punct de vedere fizic și trebuie să știi cum să-ți dozezi energiile."

Interesantă este alegerea repertorială a lui Andrei Ioniță pentru următoarea lucrare de pe acest album: Sonata op. 8 în si minor pentru violoncel solo de Zoltan Kodaly. Una dintre cele mai reprezentative lucrări pentru violoncel solo din repertoriul secolului XX, totuși, nu foarte des abordată în înregistrări, în niciun caz atât de des precum suitele pentru violoncel solo de Bach, de exemplu. O lucrare amplă, dificilă, care în cele trei părți explorează toate posibilitățile tehnice și artistice ale violoncelului, în care îl vedem pe extraordinarul Andrei Ioniță stăpând stihiile asemeni lui Prospero din Furtuna lui Shakespeare, aproape jucându-se într-o partitură care altora le-ar pune serioase probleme. O mare realizare artistică pentru Andrei Ioniță în interpretarea acestei lucrări din 1915, pe care avem ocazia să o ascultăm foarte rar.

În 22 noiembrie 2018, Andrei Ioniță a entuziasmat publicul cu primul bis pe care l-a acordat după concertul susținut alături de BBC Philharmonic Orchestra, în cadrul festivalului RADIRO, la Sala Radio. Mulți s-au întrebat cum se numea acea piesă. Iat-o inclusă acum pe albumul Oblique strategies: Black Run de Svante Henryson, un compozitor suedez care a îmbinat în lucrările sale, așa cum face și în această piesă extrasă din suita America de Nord, influențe venind din muzica clasică, pop și jazz. În orice caz, un prilej de etalare a unei virtuozității ieșite din comun și al unui fel incandescent de a face muzică pentru Andrei Ioniță, violoncelistul pe care abia îl așteptăm pe 15 aprilie la Sala Radio.