Discurile anului 2019
Pianista Alexandra Dariescu - Preludiile. Volumul 3 - Music box, 6 mai 2019
Acesta este cel mai nou disc semnat de pianista Alexandra Dariescu - al treilea volum din seria preludiilor, disc lansat pe 14 aprilie 2019 la casa Champs Hill Records. Evenimentul special de lansare a avut loc odată cu recitalul susținut de Alexandra Dariescu la Wigmore Hall din Londra, pe 14 aprilie.
Preludiul în Re bemol major de Lili Boulanger, 9 preludii op. 103 de Gabriel Faure și 8 preludii de Olivier Messiaen - lucrări scrise în primele două decenii ale secolului XX - se regăsesc pe acest al treilea volum din seria preludiilor înregistrate de Alexandra Dariescu.
Alexandra Dariescu: "Seria a început în 2013, când am lansat primul album din această serie. Ideea a fost de a avea preludii integrale ale unor compozitori care sunt foarte aproape mie, care mă fascinează și, într-un fel, a fost o provocare pentru călătoria mea personală. Am început cu volumul I, care a avut preludii integrale de Chopin și Dutilleux, care a continuat la trei ani după cu Șostakovici și Szymanowski, iat acum avem preludiile de Lili Boulanger, Faure și Messiaen. Am vrut să selectez preludii care nu sunt atât de cunoscute publicului. Bineînțeles, ar fi fost într-un fel mai ușor să cânt Debussy sau preludiile de Rahmaninov, dar am vrut foarte mult să introduc publicul într-un alt univers. Preludiile de Messiaen pentru mine sunt cele mai provocatoare în acest sens, pentru că nu sunt foarte cântate, iar Messiaen era la 20 de ani când a compus; este primul lui opus care a fost de acord să fie publicat și este o lucrare care introduce ascultătorul cât și interpretul într-o lume fascinantă a lui Messiaen. Este o lume care... nu era format încă limbajul lui specific, dar ne arată frumos conexiunea între Faure și Debussy și limbajul care urma în lumea lui. Iar preludiul de Lili Boulanger ne arată cum ar fi putut să fie universul ei. S-a stins din viață la 24 de ani. Ar fi avut o carieră excepțională, dar din păcate a fost curmată atât de devreme. Și, bineînțeles, preludiile de Faure... Faure era deja la 60 de ani, avea probleme foarte mari cu auzul, dar, pur și simplu, universul în care ne introduce este extraordinar. Pentru mine a fost o călătorie de descoperiri. Faptul cum acești trei compozitori francezi utilizează toată claviatura, toată versatilitatea pianului, toate rezonanțele... este, pur și simplu, un univers în care nu am pătruns până acum." - Alexandra Dariescu despre seria preludiilor începând cu anul 2013 și al treilea disc din această serie.
Prezența unei lucrări semnate de o femeie-compozitor a fost o intenție specială a pianistei Alexandra Dariescu, cea care în ultimul timp a promovat și alte lucrări semnate de femei-compozitor.
Alexandra Dariescu: "Arătăm o imagine a Parisului într-adevăr cum era, pentru că avem și o compozitoare în acest disc. Nu știu ascultătorii noștri cum au copilărit, dar eu am crescut înconjurată de bărbați compozitori. Am trăit în lumea lui Bach, a lui Mozart, a lui Rahmaninov, Ravel, Debussy, iar faptul că acum redescoperim aceste compozitoare care ne-au lăsat în urmă o creație extraordinară este minunat. Mă bucur din suflet în primul rând că această casă de discuri, Champs Hill Records, mi-a dat mână liberă să înregistrez exact ce am vrut eu, să am viziunea mea proprie. Am avut o libertate fenomenală, care pur și simplu m-a lăsat să mă exprim exact la modul în care gândesc acum, în această etapă a vieții mele. Iar așa o tetralogie de preludii este extraordinară și un proiect care, pe lângă "Spărgătorul de nuci", îmi este cel mai drag și la care am muncit cel mai mult.
Ce înseamnă că ai muncit cel mai mult? Cred că partiturile acestea, de altfel, au reprezentat o provocare, nu, pentru tine ca pianistă.
Da, o provocare în ceea ce privește repertoriul, dar și una personală pentru că în momentul când începi un proiect pentru mine cel mai important este să-l duci la linia de finish, dar într-un mod în care îți păstrezi identitatea și nu te lași bătut... pentru că partitura de Messiaen a fost foarte, foarte grea de descifrat, de învățat, de a mi-o face mie proprie într-un fel. Și mă bucur... acest proiect a durat câțiva ani dar, așa cum știm, oricare proiect frumos și care are ceva greutate în spate durează mai mult, nu se putea face într-un an sau doi... și mă bucur din suflet că am adus acest proiect la final.
Cum aștepți să primească publicul acest al treilea volum al preludiilor?
Sper, cu mare bucurie și să observe călătoria prin care am trecut din 2013 până acum cu aceste preludii. Cred că pur și simplu ne îmbrățișează într-o altfel de lume, o lume de acum o sută de ani în Paris, care era centrul universului muzical, într-o lume în care prin intermediul pianului se arată o altă fațetă a societății.
Cum te-ai schimbat tu în acești șase ani de preludii?
Sunt probabil mult mai aventuroasă în ceea ce privește programarea pieselor. Ideea de a avea Chopin, Dutilleux, Șostakovici, Szymanowski, Faure și Messiaen a fost de la început; așa am prezentat și casei de discuri care a fost foarte bucuroasă în momentul când am introdus acest proiect. Lili Boulanger a venit după și, probabil, în viitor, dacă voi mai face un alt CD de preludii, probabil o compozitoare va fi mai mult pronunțată într-un așa fel de disc."
Alexandra Dariescu propune pe cel treilea volum al seriei preludiilor înregistrate pentru casa britanică Champs Hill Records cele 9 preludii de Gabriel Faure, compuse între anii 1909-1910. Era o perioadă dificilă: postul de director al Conservatorului parizian îi consuma mult din timp și din forțe, începea să-și piardă auzul, suferind de o boală similară cu cea care l-a surzit pe Beethoven. Preludiile lui Faure sunt o mostră a stilului târziu din creația lui Faure, un limbaj avansat în care recunoaștem caracteristicile modernismului. Și o atmosferă care ne amintește de Skriabin.
Pe acest al treilea album din seria preludiilor, regăsim cele 8 preludii de Olivier Messiaen, compuse între anii 1928 și 1929 - Messiaen avea atunci 20 ani și era încă influențat de școala impresionistă, în special de Debussy. Regăsim însă, deja, unul dintre leitmotivele creației lui Messiaen, interesul pentru cântul păsărilor - primul preludiu se intitulează, de exemplu, Porumbița.
Consider că acest disc al Alexandrei Dariescu este o dovadă a maturității depline la care a ajuns artista în vârstă de 34 ani; o interpretare impecabilă, plină de culoarea și parfumul necesar pentru aceste opusuri franceze ale începutului de secol XX, dar și o alegere repertorială foarte sigură, îndrăzneață și, câștigătoare, aș spune. Este interesant să ascultăm opusuri valoroase pe care prea rar avem șansa să le auzim în alte producții discografice - un pariu asumat de Alexandra Dariescu, în special cu dificilele 9 preludii de Messiaen.