Pe cel mai nou disc semnat de violoncelistul german cu origini românești, Valentin Răduțiu găsim Concertul nr. 2 de Joseph Haydn, Concertul în do minor de Henri Casadesus și Concertul în Re major de Jean Baptiste Janson - toate, înregistrate alături de Orchestra de Cameră din Heilbronn - Wurttenberg, dirijor Ruben Gazarian.

Înregistrările au fost realizate între 27 și 29 iunie 2016 în salina Ofenau din Germania, iar discul a fost lansat foarte recent, pe 14 iunie 2019.

Este al șaptelea disc pentru violoncelistul de 33 ani, Valentin Răduțiu, și al doilea cu lucrări orchestrale, păstrând același concept: lucrări foarte cunoscute, alături de opusuri mai rar cântate. Iată celebrissimul concert de Joseph Haydn, cel cu nr. 2, în Re major; este interesant că pentru cadențe, Valentin Răduțiu a apelat la compozitorul contemporanTobias Schneid, așa că și în cadrul unei lucrări foarte cunoscute, veți auzi sonorități inedite, care se potrivesc însă foarte bine cu estetica generală a opusului.

Colegul meu, Petre Fugaciu, a stat de vorbă cu Valentin Răduțiu, muzicianul născut la Munchen în 1986 într-o familie de români - tatăl său a fost violoncelist în Orchestra Radiodifuziunii Bavareze din Munchen. Valentin Răduțiu nu a studiat limba română la școală, a vorbit-o doar în familie și în vacanțele în România. Însă nimic din discursul său nu trădează acest lucru.

"Ne puteți spune cum a început colaborarea dintre dumneavoastră, Orchestra de Cameră Wurttemberg și dirijorul Ruben Gazarian?

Mă bucur de un parteneriat de mai mulți ani. Am cântat mai multe concerte împreună cu această renumită orchestră de cameră germană. Discul în mod special a fost înregistrat după un turneu în Germania, în care am cântat concertele de violoncel care se află și pe acest nou cd.

Cum ați descrie experiența de studio pentru acest album și cum se raportează aceasta la experiența scenică?

A imprima un disc este întotdeauna o altfel de experiență decât un concert live. Sigur, în acest sens este o anumită presiune fiindcă arăți un renumit concert, cum este de exemplu Concertul lui Haydn în Re major care se află pe acest disc, într-o variantă a ta care acum va fi ascultată de piață, de ascultători, prieteni, alți muzicieni. Din această cauză sigur că dorim ca interpretarea să fie dospită. Dar fiindcă a fost această situație plăcută m-am simțit foarte natural și, cu Ruben Gazarian, care este un dirijor și un om minunat... și așa, această situație mai sterilă decât cântatul pentru public devine naturală și firească.

Vă rog să ne vorbiți despre cele trei lucrări pe care le-ați imprimat. Ce însemnătate au ele în cadrul repertoriului pentru violoncel în general și în repertoriul dumneavoastră în particular?

Pe acest disc se află trei concerte din epoca clasică. În primul rând, Concertul de Haydn în Re major - este probabil cel mai cunoscut concert din aceste trei. Conceptul meu a fost - precum și la discul meu anterior, unde am imprimat Concertul de Haydn în Do major alături de două alte concerte - să combin un concert foarte renumit, un evergreen al repertoriului genului, cu două lucrări mai puțin cântate. Pe acest disc sunt concerte de Haydn, dar Jean-Baptiste Janson și așa-numitul concert de violă al compozitorului Johann Christian Bach care, de fapt, este un concert al francezului Casadesus. Aceasta a fost ideea mea, de a combina trei lucrări. După cum știm cu toții, noi, violonceliștii, ne plângem că nu am avea un repertoriu atât de larg cum îl are vioara de exemplu, dar totuși nu este chiar așa de mic cum credem. Cred că în discografia mea se poate observa această convingere. Doresc să arăt publicului și lucrări mai puțin cunoscute."

Iată un disc pe care regăsim o lucrare care mult timp a fost considerată ca aparținând lui Johann Christian Bach, dar care, în fapt, a fost scrisă de Henri Casadesus în stilul lui Johann Christian Bach. Era de altfel, o practică frecventă la începutul secolului XX compunerea în stilul unui alt compozitor, de succes, din trecut.

Tot un concert clasic și în continuare pe acest disc, semnat de foarte puțin cunoscutul Jean Baptiste Janson, compozitor francez care a trăit între anii 1742-1803.

Îl admir în mod special pe Valentin Răduțiu, violoncelistul pe care l-am admirat de mai multe ori în concerte live la București, cu care am purtat unul dintre cele mai emoționante dialoguri din viața mea de jurnalist. Pentru că da, este emoționant să vorbești cu un om care s-a născut cetățean german, care a venit în România doar în vacanțe la bunici, dar care spune că "simte, cu cât devine mai matur, că devine mai român și că vede această țară, România, ca un loc unde îi bate inima mai puternic". Și cred că tocmai această moștenire românească, acest sânge fierbinte și această sensibilitate ieșită din comun l-au propulsat și printre cei mai căutați muzicieni germani ai generației sale. Salzburg, Viena și Berlin sunt locurile unde s-a format, iar pregătirea sa de instrumentist este cu adevărat remarcabilă. O bază muzicală foarte solidă, un suflet foarte sensibil de artist, toate acestea transpar și din înregistrările de pe ultimul disc al violoncelistului Valentin Răduțiu: dacă s-ar fi adăugat și o mai mare precizie intonațională, aș fi spus că suntem aproape de perfecțiune.