Un disc lansat foarte recent, pe 17 ianuarie 2020: Simfonia a VIII-a de Gustav Mahler, înregistrată sub bagheta lui Yannick Nezet Seguin, unul dintre cei mai importanți și apreciați dirijori contemporani, director muzical al Orchestrei Simfonice din Philadelphia și al Teatrului Metropolitan din New York, printre altele. De altfel, și înregistrarea de pe acest disc a fost realizată la pupitrul Orchestrei Simfonice din Philadelphia, alături de The American Boy Choir, The Choral Arts Society of Washington și Westminster Symphonic Choir.

O înregistrare dintr-un concert ce a avut loc pe 13 martie 2016 - marcarea a 100 ani de la premiera americană a Simfoniei a VIII-a de Mahler, cunoscută drept Simfonia celor 1000. La premiera americană din 1916, Leopold Stokowski conducea aceeași Orchestră Simfonică din Philadelphia – colectivul total de muzicieni de pe scenă se apropia într-adevăr, de 1000 de persoane. În 2016, pe scena de la sala Verizon din Philadelphia s-au aflat peste 400 de oameni, abordând una dintre cele mai flamboiante partituri vocal-simfonice scrise vreodată: această simfonie a VIII-a de Mahler, alcătuită din două părți, una construită pe textul imnului Veni creator spiritus și cealaltă, recreând finalul lui Faust de Goethe – o meditație muzicală asupra sensurilor vieții și morții.

Soliștii Simfoniei a VIII-a au fost soprana Angela Meade, contralta Elizabeth Bishop, basul John Relyea, contralta Mihoko Fujimura, soprana Erin Wall, bas-baritonul Markus Werba și tenorul Anthony Dean Griffey.

Așa cum veți sesiza din aplaudele și uralele care se aud în finalul înregistrării, Simfonia a VIII-a de Mahler a stârnit un enorm entuziasm – o partitură destul de rar abordată, cu o construcție impresionantă și un mesaj înălțător, plus efectul audiției live – un cronicar nota că s-a verificat, practic, cât sunet poate încăpea la Verizon Hall din Philadelphia.

Meritul principal al reușitei este al dirijorului și al orchestrei sale: în opinia mea, cele mai frumoase sunt momentele orchestrale, mai ales preludiul părții a doua. Cea mai slabă prestație mi s-a părut a soliștilor, pentru care de multe ori partitura pare să fie prea grea și cu o țesătură prea înaltă pentru posibilitățile lor vocale; sonoritatea lor este câteodată deranjantă prin vibrato-ul prea amplu perceput.

Însă efectul de ansamblu este spectaculos și, oricum, mult prea rar avem șansa să ascultăm această Simfonie a VIII-a de Mahler, lumea imaginată de Mahler pentru viața de apoi.