Discurile anului 2020
Edward Elgar cu violonista Nicola Benedetti - Music box, 10 august 2020
Un album lansat
de casa britanică Decca pe 7 august – este adevărat, versiunea exclusiv
digitală a fost disponibilă pentru public din 15 mai. Este un disc dedicat
integral muzicii lui Edward Elgar, având-o în prim plan pe violonista britanică
Nicola Benedetti, cea care a obținut un premiu Grammy anul acesta pentru un
album cu muzică de Wynton Marsalis, înregistrat alături de dirijorul român
Cristian Măcelaru.
Și vom asculta
una dintre cele mai de succes lucrări scrise de Edward Elgar – Concertul său
pentru vioară și orchestră, o lucrare de ample dimensiuni – durează aproape 50
minute -, opus definitivat în 1910 și care s-a bucurat instantaneu de mare
succes. Lucrarea a fost inspirată și dedicată lui Fritz Kreisler, cel care a și
interpretat-o la premiera din 1910, sub bagheta lui Elgar însuși. Prima
înregistrare integrală a acestui concert datează din 1932 și l-a avut în prim
plan pe tânărul Yehudi Menuhin, care atunci avea doar 16 ani. Edward Elgar nu a
fost întotdeauna un compozitor la modă – în anii de după al doilea război
mondial fusese aproape uitat în Marea Britanie, însă nu și acest concert pentru
vioară și orchestră care a continuat să fie cântat și care, mai ales în anii
2000, a fost des abordat de violoniștii contemporani.
Este un concert
foarte dificil pentru interpret, însă cu o muzică plină de substanță, care
poate fi ușor receptată de publicul de astăzi. Nicola Benedetti a înregistrat
acest concert alături de Orchestra Filarmonicii din Londra, condusă de Vladimir
Jurowski – o versiune în care simțim mâna fermă a unui dirijor dăruit,
calitatea unei orchestre compacte și maleabile, extrem de importantă în cadrul
unui discurs elaborat pe atâtea planuri, cum este cel orchestral din acest
concert. Nicola Benedetti, o violonistă scoțiană de 33 ani, navighează atent și
dăruit în această partitură dificilă, mereu în permanent dialog cu orchestra. O
audiție interesantă și benefică.
Violonista Nicola
Benedetti a inclus și 3 miniaturi pentru vioară și pian, înregistrate în
februarie 2020 alături de pianistul ruso-britanic Petr Limonov. Dacă în concertul
lui Elgar, am descoperit o violonistă de forță, cu anvergură și panaș, în
aceste trei miniaturi ni se relevă o violonistă care înțelege perfect sensul
nostalgic al pieselor interpretate și știe să stăpânească minunat rubato-ul
romantic. O delectare!