Vă invit să ascultați cel mai nou disc semnat de violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica – Solitude, lansat pe 1 decembrie 2020.

Un album cu o durată de aproape 40 minute, pe care-l puteți accesa pe platformele de streaming online, un album de pandemie apărut sub egida casei olandeze Le Foxx Music – piese pentru vioară și pian celebre, cu un numitor comun în ceea ce privește caracterul muzicii interpretate, pe care eu l-am găsit cel mai bine exprimat în expresia sweet sorrow – un amar dulce, o stare de melancolie fără o nuanță depresivă, însă.

Un album de pandemie, despre care am stat de vorbă cu Răzvan Stoica.

Într-adevăr, am plecat de la această pandemie și de la situația creată la începutul primăverii și în vară, moment în care, împreună cu Andreea, ne-am gândit să facem un nou CD. Inițial, am vrut să înregistrăm total altceva, n-avea nici o legătură cu ce avem pe discul ”Solitude”, dar nu aveam voie să intrăm în studiouri efectiv și era complicat. Am avut lockdown și în Germania, și în Olanda, și în studioul cu care lucram și nu am putut intra.

Așa că, într-o seară, ne-am gândit: ce-ar fi să înregistrăm în casă? Da, ar fi o idee bună, dar cum facem, că nu avem aparatură? Am dat un telefon la inginerul de sunet din Olanda și l-am întrebat dacă e o variantă viabilă. ”Sigur, dar trebuie să trimitem aparatura în București.” Am zis ”Ok”. O trimitem în București și o să facem totul remoted, pe zoom.

Două săptămâni am blocat toată casa cu multe microfoane. Am avut în jur de șase microfoane pentru că a trebuit să înregistrăm multitrack. Un prieten de-al nostru foarte bun ne-a ajutat cu acordajul pianului, ca să fie tot timpul acordat; un om în care am avut încredere și care era safe din toate punctele de vedere. Și, iată, am început să înregistrăm în casă un CD…

N-am ales programul înainte, n-am știut ce o să înregistrăm, dar ne-am zis, ok, toate emoțiile, toate trăirile, sentimentele astea de singurătate, nu știu, de nesincronizare, într-un fel, cum am putea să le traducem prin muzică? Și astfel am ales un repertoriu mai puțin cântat, pe care nu l-am cânta de obicei în recitalurile noastre, mai ales Vals trist de Franz von Vecsey, care este una din piesele puțin cântate acum, în anii noștri, deși era un hit în anii ‘20, ‘30. La fel și Estrellita în aranjamentul lui Jascha Heifetz sau La plus que lente de Debussy. La fel și Dvorak, o piesă pe care am descoperit-o prima dată anul acesta când am făcut un live care a fost dat chiar și de Radio România Muzical.

Le-am pus laolaltă și am început să le înregistrăm, efectiv, zi cu zi, în timp ce aveam inginerul de sunet cu noi, conectat prin video-call. Am încercat să înregistrăm cât mai dintr-una cu putință, pentru că momentul de editare pentru mine era cam imposibil, nefiind un profesionist al editării audio. De multe ori mi-a spus inginerul de sunet că se aude respirația sau se aude foarte natural în momentul în care ataci... da, nu suntem în sală, nu suntem în studio, suntem în casă. Da, dar asta-i dă un plus de veridicitate înregistrării, pare mai reală. Și a fost într-adevăr o premieră și un lucru nou pentru noi.

Am avut norocul să avem un parteneriat cu o firmă olandeză care fix în perioada respectivă duceau un pian din Olanda la un muzeu din Bulgaria. Am vorbit cu respectiva firmă... ”Puteți să ne lăsați și nouă pianul acasă?” ”Acasă, unde?” ”Acasă la noi!” ”Ok, vi-l aducem cu două zile mai devreme și vi-l lăsăm o săptămână sau două săptămâni.” Și astfel, am luat legătura și cu un acordeor foarte bun pentru că în timpul înregistrărilor se mai dezacorda pianul, era imperfect și trebuia să-l aducem la aceeași intonație. Într-adevăr, am avut noroc cu un pian foarte bun.

 Aș vrea să ne spui care sunt piesele pe care le-ați mai înregistrat și de ce ați preferat să le mai cântați și acum, în acest context?

Au venit într-un mod natural. Am încercat, în afară de Chopin, piesa pentru pian solo a Andreei, am încercat să rămânem undeva la începutul anilor 1900, pentru că există o energie aparte a acelor ani pe care noi am găsit-o ok în această perioadă. Și, într-un fel, să vină ca un pansament al sufletului. Într-adevăr, am mai înregistrat o altă piesă, Fratres, a lui Arvo Part, dar nu Spiegel im spiegel, doar le-am cântat live. De asemenea, am mai cântat piesa de Fritz Kreisler, Liebesleid, piese pe care noi le iubim și pe care le cântăm la concerte la bis. Și, Alhambra a lui Francisco Tarrega, o piesă foarte dificilă, pe care am descoperit-o în această pandemie și, studiind-o efectiv de la zero, am descoperit o multitudine de tehnici prin care poți evidenția pe vioară un acompaniament, un lucru foarte interesant. Am zis: punem și această piesă pe disc, deși poate nu se încadrează cu restul pieselor, mai lente. Și o altă premieră este faptul că nu avem nici o piesă de virtuozitate, pe care noi o punem de obicei pe disc. Dar acum chiar am vrut să fie o premieră, fără nici o piesă... bineînțeles că puteam să punem o piesă de Sarasate sau ceva foarte spectaculos, dar chiar am ținut să rămânem în sfera asta sentimentală.

Eu aș spune că tonul general al acestui album, după ce l-am ascultat cu foarte multă plăcere, recunosc, este definit de două cuvinte în engleză, pentru mine cel puțin, sweet sorrow, exact așa mi s-a părut! Această tristețe sau dor, dar care este dulce, nu este într-o nuanță depresivă. Și, mă întrebam, așa ați trăit voi, trăiți în continuare această perioadă care cred că e foarte grea pentru toți dintre noi, pentru artiști cu atât mai mult?

Da, într-adevăr. Cred că am trecut prin momente grele. Orice artist, în momentul în care nu mai are o dată, un target în care el să știe că... ”ok, eu studiez pentru a ajunge, pentru a cânta la public, pentru a avea contact cu publicul”, e ca și cum l-ai lăsa fără aer. Și-atunci, încerci pe cât posibil să te conectezi chiar și prin mediul virtual sau prin muzica pe care o faci acasă, încercând să faci mai multe șnururi sau repertorii noi, ca să poți să rămâi în sfera sănătoasă a unui artist, fără a cădea într-o parte, nu știu, depresivă sau ceva de genul ăsta. Da, într-adevăr, am încercat să păstrăm acest dolce far niente al muzicii sau al vieții în această perioadă. Chiar și cu elevii mei, am un contact foarte bun în online și-mi spuneau ...”ok, dar noi acum pentru ce studiem?” sau ”cum facem ca să mai putem să studiem sau să avem chef să studiem?” ”Uite, putem de exemplu să facem  o provocare. O să cântăm un studiu pe săptămână și vedem cine-l face mai repede sau cine-l cântă mai bine.” Și au zis ”Aaa, asta sună interesant!” Și au început să studieze și să intre în mici competiții unii cu ceilalți tocmai pentru a menține această vibrație a artistului în viață, pentru că până la urmă vom reveni, cu siguranță, doar că trecem prin niște momente mai puțin ușoare.

Vom reveni la fel sau crezi că va fi altfel? Vom reveni, dar altfel...

Vom reveni altfel. Din multe puncte de vedere, poate mai bine, pentru vă vom ști să apreciem mai mult lucrurile pe care le-am luat foarte ușor și natural... acum le vom aprecia mai mult. Un concert într-o sală cu public, respirația unui om sau chiar tusea aceea dintre părți... vom ști să apreciem pentru că înseamnă energie, înseamnă viață, înseamnă muzică și noi, de fapt, asta facem, asta este viața noastră, spre asta ne-am dedicat.

Acum este un prilej și trebuie să adresezi și un mesaj către public, către cei care vor asculta acest disc și te vor redescoperi altfel decât te știau... și un mesaj, iată, de la un artist către publicul său pe care nu-l poate întâlni acum!

În primul rând, vreau să le mulțumim că există și să le mulțumim în avans pentru ceea ce va urma, pentru că știm că ei nu vor pleca departe de noi, știm că au fost acolo prin intermediul României Muzical, prin intermediul CD-urilor, prin intermediul youtube-ului ș.a.m.d. Au rămas acolo, sunt alături de noi, știu că și ei așteaptă să vină la concert! Sper ca în perioada asta măcar să le mai aline din dorul unui concert live, acest CD care va fi disponibil și fizic începând cu 30 ianuarie.

Tu te vei vaccina?

Da, cu siguranță. Vrem să scăpăm cât mai repede de această pandemie și cred că ține de noi să ne aducem aportul. Și cred că pentru a ne salva viețile este nevoie de acest vaccin și trebuie să ne vaccinăm în număr cât mai mare!

Solitude – un album înregistrat acasă, o modalitate prin care cei doi muzicieni exprimă sentimentele trăite în pandemie: melancolie, dar nu depresie, reflecție și dragoste. Primul album semnat de Răzvan Stoica unde nu virtuozitatea este pe prim plan, ci expresivitatea și sensibilitatea. Îl cunoșteam pe virtuozul Răzvan Stoica și mă bucur că sensibilul Stoica este la înălțimea virtuozului. Un violonist matur acum, care în acest timp greu pentru toți, ne oferă cu generozitate arta sa, leac pentru singurătate și tristețe. Cu multă speranță într-un viitor normal care fără îndoială că va veni.