Cel mai nou disc semnat de Cvartetul Arcadia a fost lansat pe 8 ianuarie 2021 la casa britanică Chandos.

Este vorba despre primul volum dintr-o integrală a cvartetelor de Mieczysław Weinberg, album care a suscitat deja atenția lumii internaționale: a fost, la începutul lunii ianuarie 2021, discul săptămânii la BBC Radio 3.

Cvartetul Arcadia, alcătuit din violoniștii Ana Torok și Răzvan Dumitru, violistul Traian Boală și violoncelistul Zsolt Torok, este în prezent cel mai cunoscut și apreciat la nivel internațional, cvartet românesc al momentului. Este ansamblu în rezidență al Centrului Național de Artă Tinerimea Română din București, iar cei 4 muzicieni care-l compun sunt membri ai Orchestrei Filarmonicii Transilvania din Cluj.

Mieczysław Weinberg s-a născut în 1919 la Varșovia, într-o familie evreiască, tatăl său fiind originar din Chișinău, unde locuise până în 1916. În timpul celui de al doilea război mondial, s-a refugiat spre Ucraina, iar finalul războiului l-a prins pe teritoriul sovietic, unde a și rămas până la finalul vieții sale, în 1996. A trecut prin epurările culturale staliniste și a fost un apropiat al lui Șostakovici. Este ciudat că istoria l-a uitat până prin anii 2000, când creația sa a reînceput să fie cântată.

Am stat de vorbă cu Traian Boală despre acest disc.

De ce tocmai Mieczysław Weinberg?

Sincer să fiu, nu a fost tocmai ideea noastră, dar am îmbrățișat-o foarte repede. A fost o propunere din partea lui Ralf, directorul casei de discuri Chandos, și, la o foarte rapidă cercetare a lui Mieczysław Weinberg, am fost cuceriți instantaneu. Ne-am și mirat că nu am auzit de el până acum. Are o muzică atât de bine scrisă, profundă, complexă, ofertantă și pentru public și pentru interpreți, încât ne-am mirat și ne mirăm în continuare că nu este cântat mai des și nu este cunoscut atât de mult pe cât ar merita. Și, din acel punct în care am acceptat înregistrarea acestei integrale, a fost foarte ușor să alegem primele trei. Acum, am ales pe următoarele trei. Urmează o nouă sesiune de înregistrări pentru următorul disc și suntem foarte încântați de acest proiect.

Care este specificul acestei muzici, care, într-adevăr, este una cu totul deosebită? Trebuie să amintim că Mieczysław Weinberg a fost prieten foarte bun cu Dmitri Șostakovici; au trăit, deci, în aceeași perioadă și, de altfel, s-au și influențat foarte mult. Însă, totuși, muzica lui Mieczysław Weinberg nu este muzica unui epigon al lui Șostakovici sau a unui compozitor care stă în umbra lui Șostakovici, ci are un pattern foarte personal. Poți să ne vorbești puțin despre lucrul acesta?

Din punctul nostru de vedere, muzica lui Weinberg este, să zicem, un fel de colaj de stiluri și de influențe, dar felul în care colajul este realizat este unul atât de personal și atât de bine conturat, încât devine propriul lui limbaj, cumva. În privința asta îmi amintește de muzica lui Zemlinsky, care, deși este diferită ca stil și ca limbaj muzical, are aceeași manieră de a se lăsa influențat de diverse curente, de diverse idei muzicale și a le pune împreună într-un mod propriu și foarte ușor de identificat ulterior.

Această integrală a cvartetelor de Mieczysław Weinberg a mai fost înregistrată o dată, destul de recent chiar, după anii 2000, de Cvartetul Danel, din care, de altfel, face parte și un român. În momentul când ați conceput propria versiune interpretativă, ați ținut cont de ce s-a întâmplat acolo? Ați putea comenta în paralel cu interpretarea lor ceea ce ați făcut voi?

Știam de această înregistrare cu Cvartetul Danel. Am ascultat-o, bineînțeles, de-a lungul timpului, dar, ca abordare a muzicii lui Weinberg, nu ne-am lăsat absolut deloc influențați de acea opinie. Asta a fost o tendință pe care eu personal am avut-o și se pare că și colegii mei, de când eram foarte tineri, studenți... tendința asta am avut-o de când mă știu; să ascult muzică, dar în momentul în care abordez o lucrare să o interpretez eu, să o fac cu propria mea voce și cu propriile mele gânduri ș.a.m.d. Pentru că, să copiezi ideile cuiva, oricum este imposibil să le redai în aceeași manieră - fiecare are vocea lui, personalitatea lui. Și, în linii mari, noi tot timpul plecăm de la indicațiile din partitură. Ce este, la un moment dat poate deveni ambiguu... studiem fenomenul, studiem compozitorul, lucruri din viața lui, încercăm să identificăm și să elucidăm acel mister... peste care, bineînțeles, se suprapune propria noastră gândire, că de aceea numim interpretare, nu numim executare.

Rezultatul este unul destul de diferit de interpretarea Cvartetului Danel. O paralelă la acea interpretare cu a noastră, să zicem, ar fi faptul că tempoul pe care noi îl folosim, de exemplu, este un pic mai lent decât al lor. Există o tendință, dacă te uiți la minutajul pieselor, al nostru este un pic mai mare. Dar, în principiu, noi ascultând și interpretarea lor am văzut că și ei se apropie de același lucru de care ne apropiem și noi, de a reda acea complexitate de gânduri și de stări prin care muzica trece de-a lungul desfășurării ei.

Pe de altă parte, cred că voi ați mai pus accentul pe un aspect, și care cred că este specific muzicii lui Weinberg, pe oniric, pe o stare de visare, de ducere către altă lume. Este așa? Eu, cel puțin, asta am simțit atunci când am ascultat.

Este așa și sursa de inspirație a fost un aparent paradox al faptului că studiind și citind despre viața lui Weinberg și dramele prin care a trecut, faptul că un compozitor evreu polonez trăiește în plin război mondial și trece prin toate problemele, inclusiv ulterioare - a avut probleme și cu Stalin... având în vedere toate dramele care s-au întâmplat în viața lui, te-ai fi așteptat ca ascultător ca muzica lui Weinberg să aibă o componentă foarte serioasă de dramatism, ceea ce nu este cazul. E foarte interesant faptul că muzica lui este senină, pe ici pe colo - veselă, poate fi energică, poate fi expansivă, poate fi introvertă, dar nu întâlnești foarte des drama pe care ai aștepta-o din partea unui om care a trecut ptin atâtea greutăți. Și-atunci, nu poți să interpretezi asta decât în această manieră, în care muzica pentru el a fost un refugiu. Și-a imaginat o altă lume, ideală probabil, în care să-și desfășoare viața în opoziție cu realitatea în care se afla.

Hai să vorbim puțin și despre împrejurarea în care a fost înregistrat efectiv discul. Când s-a întâmplat asta, în câte zile ați înregistrat?

S-a întâmplat anul trecut în martie. Îmi amintesc că era chiar începutul problemelor cu pandemia. A fost prima oară când am purtat mască atunci în avion. Încă nu se știau foarte multe lucruri. Nu intrase nimeni în carantină, dar ne-am întors pe 6 martie din UK și... înregistrările au durat trei zile, din câte îmi amintesc. Chandos are un studio de înregistrări undeva foarte remote, în UK, cu o atmosferă superbă în jur, cu pădure, liniște; într-un vechi hangar a fost amenajat acest studio de înregistrări, care are o acustică fantastică. Și, ca interpret, ai ocazia să te relaxezi, să te concentrezi pe ceea ce faci acolo și nu avem absolut nimic în rest de făcut. Ne trezim dimineața, avem sesiune de trei ore de înregistrări, apoi vine prânzul, ne odihnim un pic... seara, încă trei ore de înregistrări și cina și, iarăși, program de voie. Este locul absolut ideal în care se poate face un disc de felul acesta.

Și despre volumul al doilea... deja ați înregistrat, urmează să înregistrați? Când e programat?

Ar fi fost programat acum, în februarie, dar având în vedere problemele existente, suntem nevoiți să amânăm. Următoarea dată este în mai, dar vedem dacă rămâne și aceasta. Am selectat cvartetele 1, 7 și 11 pentru al doilea disc. Trebuie să fim atenți. Oricum, este foarte puțin relevant pentru noi ordinea în care le facem, pentru că oricum le vom face pe toate, dar suntem atenți și la timpul care e necesar pentru ca fiecare dintre cvartete să încapă pe un disc; sunt și lucruri de manageriat în sensul ăsta. Deci, următoarea sesiune e în mai 2021, cu Cvartetele 1, 7 și 11.

Și o ultimă întrebare, pe care mi-am pus-o eu... Voi sunteți patru artiști veniți din România și care cred că prin propria experiență de viață pot înțelege mai bine mesajul muzicii lui Weinberg. Probabil că acelora care chiar n-au trăit pe pielea lor experiența comunismului, poate nu chiar în forma pe care a trăit-o Weinberg, dar aceloracare nu au trăit această experiență pe pielea lor, cred că le este foarte greu să înțeleagă, de fapt, ce ascunde muzica lui Weinberg... care cred că, ca și Șostakovici, strânge  în muzica lui sumum-ul unor experiențe pe care le-a trăit și care sunt foarte greu de decriptat de cei care nu înțeleg  despre ce este vorba acolo. Voi v-ați simțit avantajați prin faptul că venind de aici, din România, aveți altă perspectivă?

Nu pot să spun că ne-am simțit neapărat avantajați de aspectul ăsta, având în vedere că există, cazuri rare, ce-i drept, dar există oameni de toate culturile care pot înțelege și asimila muzica unor culturi complet diferite sau foarte depărtate de ei. Dar, într-adevăr, este cunoscut faptul că viața fiecărui om este marcață și de experiența societății în care s-a născut și a evoluat, chiar dacă nu a avut neapărat o legătură directă cu acele evenimente. Din perspectiva aste, putem să ajungem la concluzia că faptul că suntem din România... și, apropo, familia lui Weinberg provine din Chișinău, cel puțin tatăl lui, sigur era vorbitor de limbă română... e o zonă destul de apropiată de noi, cel puțin conjunctura lui Weinberg. Dar nu m-ar surprinde ca persoane din Anglia, sau din America, sau din Australia, sau din alte locuri de pe planetă să înțeleagă și să redea, să interpreteze muzica lui Weinberg într-un mod foarte profund și calitativ.