Un album lansat pe 29 ianuarie 2021 de casa Detsche Grammophon, semnat de Orchestra de Cameră din Zurich, condusă de Daniel Hope, prezentat în premieră la Radio România Muzical pe 8 februarie, de la ora 19.00.

Un album pe care regăsim celebre serenade aparținând  lui Mozart, Elgar și Ceaikovski, un disc înregistrat în septembrie 2020 în condiții de pandemie – un mesaj plin de optimism despre puterea muzicii și forța ei vindecătoare. Un disc strălucitor, cu un repertoriu energizant și o orchestră într-o formă foarte bună. Se simte influența personalității lui Daniel Hope, pe care-l cunoașteam din anii anteriori și care ne-a primit în sufrageria lui de la Berlin din martie 2020, zilnic, pentru concerte transmise online – un om plin de energie pozitivă, cald, calm, și foarte încrezător că, în cele din urmă, totul va fi bine.

Acesta este în cele din urmă mesajul acestui disc – speranța într-un bine din care ne vom împărtăși cu toții într-o zi care e din ce în ce mai aproape.

Din distribuția Orchestrei de Cameră din Zurich a făcut parte la aceste înregistrări și violistul român Cristian Andriș.

De când cânți în această orchestră?

În anul 2012, am realizat audiția pentru o poziție de colaborator permanent și sunt deja 9 ani de când cânt în acest ansamblu. Pe Daniel l-am cunoscut în 2016, când a venit ca director artistic. Și trebuie să menționez că el cântă în interiorul orchestrei. Se așează pe scaunul de concertmaestru și de acolo coordonează întreaga orchestră. A avea un asemenea muzician alături de noi în grup este un lucru extraordinar, pentru că Daniel are o energie incredibilă. Pot să spun că este unul dintre cei mai pozitivi și energici muzicieni cu care am cântat până acum. N-am simțit la el niciodată oboseală în toți acești ani; tot timpul este cu zâmbetul pe buze, este pozitiv și este în permanentă interacțiune cu toți membrii orchestrei. Chiar dacă el cântă peste tot în lume - are un ansamblu în America, unde este director artistic - pur și simplu cred că el știe poveștile din spatele fiecărui muzician. Și în momentul în care mi-am luat doctoratul, acum câțiva ani, m-a felicitat și mi-a spus "Aaa, domn'doctor, ești primul doctor care este în orchestră!", și nu în maniera de glumă, ci din respect pentru ceea ce înseamnă o muncă ce trebuie depusă în realizarea unui doctorat.

Și noi l-am văzut pe Daniel Hope și la București, dar cred că mulți dintre noi l-am urmărit începând cu martie 2020, de când organizează în sufrageria lui seria de concerte Hope at Home, care, de altfel, și aceasta s-a transformat într-un disc apărut la casa Deutsche Grammophon, ca și actualul disc cu serenade. Acum, sigur că dincolo de această personalitate absolut flamboaiantă pe care o are - se văd în el și omenia, și bunătatea, și interesul pentru muzicieni, și susținerea... dar cum este pentru muzicienii din orchestră să cânte, de fapt, fără dirijor, în cazul de față?

La Orchestra de Cameră din Zurich, trebuie să menționez că aproximativ 80% din proiecte sunt fără dirijor. Se cântă, de obicei, cu concertmaestrul. Astfel, avem o formulă de muzică de cameră extinsă, un cvartet, cvintet. Inclusiv când avem suflători, concertmaestrul dă intrările unde este necesar. Dar trebuie spus și că repertoriul orchestrelor de cameră nu este atât de vast precum repertoriul orchestrelor simfonice. Lucrările pe care le interpretăm noi sunt lucrări care fac parte din repertoriul orchestrei. De exemplu, prim-cellistul Nicola Mosca cântă tot repertoriul pe de rost; el are pupitrul în față numai pentru că este vizual în regulă să ai un pupitru în față, dar el n-are pe pupitru partituri. Numai, de exemplu, dacă apare o lucrare nouă, scrisă de un compozitor contemporan, o cântă două repetiții de pe partitură și apoi o cântă pe de rost. De asta și lucrările care sunt pe acest CD sunt lucrări care fac parte din repertoriu și am să vă spun mai încolo mai exact cât timp ne-a luat să înregistrăm acest CD și cum l-am realizat. Dar, pur și simplu datorită faptului că repertoriul de orchestră de cameră este restrâns, oamenii care fac parte din orchestrele de cameră îl cunosc foarte, foarte bine și acest lucru se poate auzi pe acest CD.

Exact asta era întrebarea următoare. Cum a decurs înregistrarea acestui disc realizat în septembrie 2020, de fapt, în plină pandemie?

Toate orchestrele din lumea asta, din cauza faptului că nu au putut la acea vreme în anumite țări să cânte cu public, au avut două posibilități. Una, să cânte în alte țări cu public, cum a fost și în cazul acestui proiect în care ne-am dus în Germania și am realizat două concerte la Essen și, după aia, ne-am întors la Zurich a doua zi. Am ajuns la Zurich ora 2 și la ora 3 eram deja în studio cu cei de la Teledex din Berlin și am înregistrat până la 10 noaptea. A doua zi, din nou, două sesiuni de înregistrări. Acest CD a fost înregistrat în 12 ore. Și repetițiile dinaintea acestui proiect... am avut cred că trei sau patru repetiții, dar cum muzicienii din Orchestra de Cameră din Zurich cunosc lucrările astea tât de bine, nu necesită atâtea repetiții.

Și ce îmi place foarte mult la acest cd este că muzica este cântată foarte viu, foarte energică, se simte o prospețime în el, nu se simte o rutinare. Pericolul foarte mare al orchestrelor este să se rutineze, să nu mai fie motivate la fel de mult să cânte în concert sau pe CD-uri. Simt prospețimea tinereții în acest CD și, din punct de vedere sonor, îl simt că vorbește direct, că chiar pot să-mi imaginez că sunt într-o sală de concert și sonoritatea vine din întreaga sală. Cred că alegerea pe care a făcut-o Daniel este una foarte bună, pentru că în acest context pandemic, moralul muzicienilor și moralul publicului ascultător a fost greu încercat, iar cu lucrări precum Serenada de Ceaikovski, Serenada de Elgar și chiar Eine kleine Nachtmusik de Mozart... pur și simplu, ascultând acest CD mi s-a schimbat starea sufletească într-o stare de bine și parcă am uitat de acest context pandemic. De asta consider că alegerea este una foarte, foarte inspirată. Și chiar dacă există pe piață nenumărate înregistrări cu aceste lucrări, merită ascultat acest cd pentru că este cântat la un nivel foarte, foarte înalt.

Da, și chiar cu o viziune altfel. Poate mai puțin la Ceaikovski și la Elgar, unde se merge pe o manieră mai clasicizată de interpretare, dar la Mozart, într-adevăr, descoperi lucruri noi în interpretare. Accente puse altfel, un pic de frazare altfel... de unde vin toate acestea? De la Daniel sau e și contribuția orchestrei, în general?

Trebuie spus că Orchestra de Cameră din Zurich iubește muzica barocă și barocul spre clasicism pot să spun că este lucrul care este interpretat cel mai des, într-o manieră foarte barocă, cu instrumente cu cordaj baroc, cu arcușe baroce și acest lucru este în ADN-ul orchestrei. În baroc este foarte multă improvizație în muzică și muzicienii din Orchestra de Cameră din Zurich, având această libertate în interpretare, pur și simplu cântă ce simt în acel moment. Evident, am discutat și anumite lucruri, dar încercăm să facem lucrurile cât mai improvizatoric posibil. Pur și simplu, cunoscând lucrările atât de bine avem libertatea de a realizat un contact din priviri și de a ne provoca unul pe celălalt să alegem poate lucruri puțin mai diferite.

Ar fi de vorbit puțin și despre calitatea tehnică a înregistrării, care este întotdeauna o provocare în această perioadă de pandemie. Presupun că și voi ați cântat distanțați sau nu?

Da, am cântat distanțați.

Exact, iar pentru inginerii de sunet acest lucru este o provocare, să faci să sune normal o înregistrare care, de fapt, nu este realizată în condiții normale acustice. Așadar, dacă ai informațiile acestea, spune-ne ceva și despre cum s-a realizat din punct de vedere tehnic înregistrarea?

Noi doar am văzut microfoanele în sală și de îndată ce înregistram ceva mergeam jos, în cabină, să ascultăm alături de inginerii de sunet cântatul nostru. Evident, pentru un CD ai nevoie să exagerezi anumite lucruri ca să treacă mai departe și voiam să vedem dacă facem prea mult sau prea puțin. De asta, majoritatea orchestrei, de fiecare dacă când opream înregistrarea mergeam jos să ascultăm, pentru ca fiecare partidă în parte să știe dacă a făcut prea mult sau prea puțin.

Și o ultimă întrebare, legată de o comparație. Serenada de Ceaikovski a fost interpretată și de Romanian Chamber Orchestra, condusă de Cristian Măcelaru, în primul concert al vostru de la București, este și pe acest disc - cu tine în ambele distribuții. Care sunt diferențele, cum le percepi tu?

Pentru mine, în general, muzica se petrece în acel moment, iar inspirația, de asemenea. Pot să spun că la Orchestra de Cameră din Zurich, interpretarea lor este o interpretare care are în spate 10-20 de ani de cântat lucrarea aceasta și există anumite tradiții care s-au format de-a lungul timpului și îmi dau seama că de fiecare dată când cântăm - odată la doi sau trei ani - această lucrare cu Orchestra de Cameră din Zurich, facem aceleași lucruri, deosebite față de alte orchestre, în anumite momente, care fac parte din tradiția orchestrei. Într-adevăr, există și o schimbare, nu în permanență cântăm exact aceeași versiune, dar, cumva, în ADN-ul orchestrei există o interpretare.

La Romanian Chamber Orchestra, interpretarea, fiind primul proiect al orchestrei, s-a petrecut în acel moment. A fost una dintre lucrările în care noi am cântat pentru prima dată împreună și ne-am cunoscut din punct de vedere muzical între noi. Deci, cumva, faptul că nu eram sigur de ce face celălalt muzician, nu era la fel de sigur ceea ce urma să se întâmple, față de Orchestra de Cameră din Zurich unde, în general, știu ce va trebui să facem. Iar maestrul Măcelaru spune tuturor orchestrelor: "Fiți pregătiți! Urmează să fac ceva diferit în concert față de repetiții!" și prin aceste vorbe cred că în primul rând vrea să mențină atenția orchestrei în permanență trează.